— Întrucât eu sunt o ființă omenească, orice lege aprobată care îi aduce prejudicii unei singure persoane este o lege care mă urmărește personal. Cel puțin așa o consider.
Astfel vorbi Șeful cel solidar, care era foarte atașat de populație – mai ales că trebuia să fie oprite cât mai urgent protestele neîncetate care izbucneau după orice modificare a unei legi.
Problema era că, de fapt, întotdeauna exista câte un grup de persoane care se simțeau prejudiciate.
Legislatorii încercară atunci să creeze o lege care să nu aducă niciun fel de prejudiciu nimănui, nici măcar unei singure persoane, dar nu reușiră.
Chiar și atunci când concepeau legi privitoare la arbori sau vânt, nu ajungeau la niciun rezultat. Apăreau mereu proteste. Proteste umane.
Dar Șeful insista:
— Faceți o lege care să nu aducă niciun prejudiciu nimănui, nici măcar unei singure persoane, nici măcar unui singur bătrânel, nici măcar unui singur nefericit. Ajunge!
— Ce ne cereți Domnia Voastră nu-i o lege, Șefule, e un miracol, spuseră asistenții.
— Și cine se ocupă de tipul acesta special de legi? întrebă, imediat, Șeful.
Brusc, se făcu liniște în sală.
Asistenții erau stingheriți. Nimeni nu știa să-i dea un răspuns concret Șefului.
Undeva în spatele sălii, în liniștea și nemișcarea generale, unul dintre Asistenții cei noi îndrăzni să ridice mâna.
— Spune, domnule Asistent, de acolo, din spate.
— Șefule, eu nu cunosc toată organigrama, dar, dacă nu există nicio secțiune a guvernului responsabilă de miracole, propun să se creeze una.
— Excelentă idee! spuse Șeful, entuziasmat.
Cu toate acestea, pe chipul său se citi imediat că soluția găsită îi ridica noi probleme profunde: mai exista oare, pe foaia A4 a organigramei, destul loc pentru încă un departament?
Decizii legislative și altele (2)
Sosi legislatorul cu pași sprinteni. Găsise o formulare pentru un decret care părea să atingă obiectivul: crearea unei legi care să nu aducă niciun prejudiciu nimănui.
— Și care-i formularea aceasta, dragul meu legislator?
— E simplă. Iat-o!
Și citi:
„Prezenta lege stabilește că prezenta lege nu stabilește nimic.“
— Dar asta e lege?
— Dacă fraza aceasta – pentru că în fond, stimate domn, legile sunt fraze –, dacă fraza aceasta va fi editată ca decret-lege, va deveni un decret-lege.
— „Prezenta lege stabilește că prezenta lege nu stabilește nimic“, murmură Șeful pentru sine, parcă repetând un vers care îl fascina.
— E o lege absolut modernă, nu credeți?
— Da, deși pare o lege conformistă, până la urmă e o lege drastică.
— Pentru că oamenii... începu să spună Șeful, dar tăcu.
— Da, mai exact: ce vor toți e să nu se schimbe nimic, dar nivelul de trai să crească.
— A, n-o să fie ușor!
— Nu. Dar dacă vom urma în continuare această linie legislativă, există o serie de variații care se pot dezvolta. De exemplu: „Prezenta lege stabilește că se poate proceda într-un fel sau în orice alt fel.“ Ce spuneți? Nu-i și aceasta o lege care se încadrează în obiectivul de a concepe legi care să nu provoace niciun protest? „Prezenta lege stabilește că se poate proceda într-un fel sau în orice alt fel.“ E o formulare strălucită, scuzați-mi lipsa de modestie.
— Da, nu-i rea. Dar mie mi-a plăcut întotdeauna să fac legi concrete, obiective, pe care să le înțeleagă lumea.
— Oh, Șefule, nu fiți încăpățânat!
Decizii legislative și altele (3)
Șeful nu era convins. Îi plăcea cum suna legea, ritmul ei, felul în care începea și se sfârșea, numai conținutul legii nu-l convingea întru totul.
Parcă i-ar fi lipsit ceva. Chiar așa: lipsea ceva de acolo. Dar ce?
Șeful repetă din nou, acum cu voce tare:
— „Prezenta lege stabilește că se poate proceda într-un fel sau în orice alt fel.“ Știu! Știu ce simt că lipsește. E o percepție foarte personală, recunosc, dar iată despre ce este vorba: legea asta se referă la permisiunea de a proceda într-un fel sau în orice alt fel. Foarte bine, dar întrebarea e: în ce privință? Despre ce vorbește legea aceasta?
— Asta nu se formulează niciodată explicit, murmură, condescendent, Asistentul cu cea mai mare vechime, lucrurile trebuie lăsate mereu ambigue, nedeterminate. Se vorbește despre ceva de parcă toată lumea ar ști despre ce e vorba. Eu nu știu despre ce e vorba, Domnia Voastră nu știți, nimeni nu știe, și, cu toate astea, puteți fi sigur de un lucru: populației îi plac legile de tipul ăsta.
— Îi plac?
