După o campanie electorală însuflețită, marele avantaj al oricăror alegeri democratice este acela că poporul iese, în sfârșit, din casa politicienilor.
E o senzație de ușurare pe care unii aleși o compară cu momentul în care, dintr-un motiv necunoscut, o durere puternică dispare.
Observație a posteriori (2)
Atunci când sărută cetățeni în vârstă, politicienii te duc cu gândul la cea dintâi mușcătură sfioasă a viermelui din trupul rămas fără posibilitatea de a fugi sau portiță de scăpare.
După alegeri
După orice alegeri, senzația politicienilor – fie că au pierdut, fie că au câștigat – este că oamenii din inima poporului tocmai s-au urcat cu toții într-un tren, îndreptându-se, în grup compact, către un tărâm îndepărtat. Poporul acesta se va întoarce, cu același tren, de-abia în săptămânile dinaintea următoarelor alegeri.
Intervalul acesta temporal îi este indispensabil politicianului care are nevoie de timp pentru a-și transforma, cu delicatețe, ura sau indiferența într-o nouă pasiune autentică.
— Frazele învingătorului par întotdeauna mai inteligente, murmură cineva.
— Rămâne de aflat dacă acest lucru se datorează calității frazelor propriu-zise sau zgomotului făcut de mulțime atunci când se adună, zgomot care o împiedică să audă, răspunse domnul Kraus.
Dar, chiar și după alegeri, cronicile continuau.
A doua zi după alegeri (1)
— Deci, ați câștigat?!
— Da, am câștigat.
— Prin urmare, înseamnă că sunteți... Șef.
— Începând din momentul acesta, chiar așa: Șef. Și dumneata cu ce te ocupi?
— Eu elimin redundanțele.
— Foarte bine.
— De exemplu, dacă ar exista doi Șefi, ar trebui să elimin unul. E una dintre atribuțiile mele. Am chiar și un pumnal...
— Bine că n-a fost egalitate.
— A fost un mare noroc! Dar, vedeți, uneori chiar și atunci când nu există decât un singur Șef...
— Și lucrați singur?
— Singur nu-i place nimănui să lucreze. De fapt, lucrez în echipă cu alt funcționar care caută să lase întotdeauna lucrurile bine explicate.
— Minunat.
— Colaborarea noastră creează un echilibru între puțin și mult. Între ce e explicat prea mult și ce e explicat prea puțin. Nu știu dacă înțelegeți...
— Înțeleg și mi se pare de bun-simț.
— Lucrăm după metoda următoare: colegul meu face prima mișcare și explică prea mult, apoi apar eu și spun „Nu era nevoie să vă explice asta, asta și asta“. Cutare, cutare și cutare au fost în plus.
— Foarte bine. E o strategie.
A doua zi după alegeri (2)
— Îmi cer scuze că vă întreb din nou, dar dumneavoastră... Care e de fapt numele dumneavoastră?
— Spuneți-mi Șeful, atât.
— Cu ș mare?
— Da.
— E același nume ca al Șefului anterior.
— Suntem toți din aceeași țară. Așa se explică coincidența.
— Așa se explică Ș-ul.
— Exact.
— După părerea mea, e bine gândit. Se evită confuzia numelor.
— E unul dintre avantaje.
— Cu toate astea, există chestiunea lui ș mic sau ș mare. Șef cu ș mare, avem unul, începând de ieri: Domnia Voastră. Șefi cu ș mic avem câte unul la fiecare zece metri pătrați.
