— Prin urmare, teoria mea despre sondajele de opinie e, pentru început, următoarea... O să explic imediat...
Cei doi Asistenți își aranjaseră deja pe chip o expresie desăvârșită de ascultător atent.
Șeful urmă:
— Nu-i suficient să aflăm opinia populației. E necesar s-o interpretăm. Chiar și atunci când oamenii nu scriu decât un x, ce înseamnă acel x? Fiecare opinie personală trebuie interpretată în amănunt, de specialiști.
— Iar aceștia sunt...
— Iar aceștia sunt ceea ce eu numesc Specialiști în domeniul Eului.
— Specialiști, prin urmare... murmură Asistentul. În studiul minții umane, al personalității...
— A pomenit cineva de oameni?! ripostă Șeful, accentuând apoi primul cuvânt al următoarei propoziții. Eu am spus Specialiști în domeniul Eului. Al Eului, pricepeți?
— A, specialiști în domeniul Domniei Voastre, al Șefului!
— Asta era! În sfârșit! Și cine-i cel mai bun specialist în domeniul Eului, întreb Eu? Cine e cel mai bine pregătit să interpreteze opinia subiectivă a indivizilor puternic subiectivi din țara aceasta? Cine e cel mai bun specialist în domeniul Eului?
— Domnia Voastră? riscară Asistenții.
— Exact! Eu! Eu! Eu voi interpreta obiectiv opinia subiectivă a oamenilor.
— Bravo! Iată ce înseamnă știința!
Sondajele (2)
— Foarte bine, acceptă Șeful, în cele din urmă. Dacă sondajele vor să apeleze la participarea populației, așa să fie!
— E vorba de eșantioane alese la întâmplare.
— La întâmplare? Ce imprudență!
— La întâmplare, dar nu pe de-a întregul. Există, totuși, o ordine. Cu un anumit număr de femei, de bărbați etc. Totul e foarte științific.
— Să se păstreze partea științifică a sondajelor, mereu mi-a plăcut știința. Dar unitățile acestei științe să fie definite în funcție de mine.
— Cum așa, stimate Șef?
— Propunerea care mi se pare cea mai corectă și echilibrată e următoarea: să se extindă sondajul astfel încât să cuprindă un eșantion cât mai larg posibil – bărbați, femei, tineri, bătrâni. Și alții…
— Până și ceilalți...?
— Până și ceilalți.
— Asta e democrație!
— Trăiască! strigă imediat celălalt Asistent.
— Și să li se dea tuturor numărul meu de telefon.
— Cum?
— Numărul meu de telefon, spuse Șeful. Fiecare membru al eșantionului reprezentativ, ales în mod aleatoriu după criterii științifice, să mă sune ca să afle opinia mea. Astfel, vom avea un sondaj corect, cu un eșantion extins și cu o opinie obiectivă și echilibrată.
— Prin urmare, propuneți ca cei din eșantionul sondajului, în loc să-și exprime opinia, să vă sune ca să le spuneți tuturor opinia Domniei Voastre.
— La câte unul, pe rând.
— N-am putea fi acuzați că am influențat rezultatele?
— Sigur că nu. Întrebarea va fi întotdeauna pusă de altă persoană. Aici trebuie să ne concentrăm atenția. Orice membru al poporului mă va putea întreba care e opinia mea. Cum ar putea fi influențate datele, dacă chiar populația îmi pune întrebarea?
— Aveți dreptate, Șefule.
— Și e original.
— Ce e important într-o dezbatere televizată?
Domnul Kraus răspunse:
— Bogăția argumentării pierde (prin k.o.) în fața calității mișcării sprâncenelor. Câte voturi valorează o anumită contractare a nasului, la momentul potrivit?! Dacă am cunoaște răspunsul, cât de puternic ne-ar fi clătinată încrederea în democrație! murmură domnul Kraus.
Dialog (cu o zi înaintea alegerilor)
— Povestea cu avantajul obținut prin extinderea votului în toate spațiile și în toate momentele.
