ofere, avariția lor are deja consecințe devastatoare. După transformarea femeilor și copiilor, este prea târziu pentru a mai aduce bogăția în sat.
Aceia care nu pun în circulație ce au vor pierde ceea ce li s-ar întors.
Cuvântul „a circula“ asta înseamnă și este înrudit etimologic cu circularitate și cu cerc. Circularitatea sugerează faptul că energia dată se va întoarce într-o formă sau alta la cel care dă, iar cercul este simbolul conexiunii tuturor lucrurilor ca întreg. Bluejay și vânătorii încalcă acest principiu al circularității. Ei își neagă conexiunea cu întregul. Numai Raven, care este darnic, este scutit într-o anumită măsură de cataclismele care se abat asupra lor.
Repetiția este asemenea gândirii în tipare vechi. Bluejay și vânătorii nu eșuează numai o dată, eșuează de cinci ori. Bluejay nu este doar lacom prin refuzul de a împărți mâncarea, ci refuză și să îi acorde ului căpeteniei un rol corespunzător ca vânător și bărbat al satului. Întocmai cum povestea se repetă, se repetă și gândirea tipică a avarului. Avarul reține; avarul se teme
de ce se va întâmpla dacă energia vieții va curge liber. Însă avarul nu poate controla puterile bogăției care rezidă în natură. Astfel că ul căpeteniei devine un bărbat puternic și, la nalul poveștii, este recunoscut drept căpetenie, pentru bogăția și dreptatea rii sale.
POVESTE DE CRĂCIUN
Dacă vânătorii din poveste ar trăit într-o societate modernă, Bluejay i-ar convins să nu împartă câștigurile salariale cu familiile lor. Fie că elementul reținut sunt alimentele sau banul, problemele umane care rezultă sunt aceleași.
Cea mai faimoasă relatare despre zgârcenie este, probabil, Poveste de Crăciun de Charles Dickens.3 Acțiunea se petrece la Londra, la jumătatea secolului al XIX-lea, și îl are ca personaj principal pe avarul Scrooge, care este prezentat cu și mai multă asprime decât Bluejay din povestea anterioară.
Vânătorul Bluejay și avarul cămătar Scrooge au ceva în comun: refuzul de a pune în circulație averea către cei mai săraci. Nici de Crăciun, Scrooge nu își poate depăși avariția pentru a se alătura spiritului sărbătorii. Nepotul lui Scrooge l-a vizitat pentru a îi ura Crăciun fericit, însă a fost respins, ca întotdeauna, de Scrooge cu clasica vorbă: „Prostii!“ Nepotul a încercat să îl convingă pe Scrooge, vorbindu-i despre Crăciun ca despre „un timp de fericire, de bună voinţă, de iertare şi de milă, singurul timp pe care îl ştiu în tot lungul calendar al anului, când bărbaţi şi femei, într-un singur gând, pare că îşi deschid inimile şi cugetă la sărmanii oameni de dedesubtul lor, ca la nişte tovarăşi de drum din viaţa aceasta în cealaltă, cum suntem într-adevăr, iar nu o altă rasă de făptură cu scopuri diferite“03.
Discursul l-a impresionat pe contabilul lui Scrooge, care dârdâia de frig în birou și obținea venituri salariale îngrozitor de mici, și căruia Scrooge i-a acordat cu nemulțumire o zi liberă de Crăciun. Dar toate aceste lucruri nu l-au impresionat pe Scrooge. În schimb, acesta l-a mustrat îngrozitor pe nepot indcă s-a căsătorit din iubire, apoi i-a refuzat invitația la cina de Crăciun și l-a invitat să plece.
După aceea, Scrooge a fost vizitat de doi oameni de afaceri care au format un comitet și i-au propus: „Să facem aranjamente pentru cei săraci şi nenorociţi: ei suferă mult în momentele acestea…“
Folosind cuvinte ce vor ajunge să îl bântuie, Scrooge se întreabă: „Dar închisori nu-s?… Dar azilele, pe care le numiți Uniuni, funcționează oare?“
Astfel, Scrooge și-a exprimat convingerea că nu are nicio obligație să îi ajute pe săraci, care n-au decât să meargă e la închisoare, e la azil.
Unul dintre vizitatori le-a vorbit despre felul în care, mai ales în perioada Crăciunului, „nevoia e mai resimțită ca oricând şi bogăţia se înveseleşte“ și l-a întrebat pe Scrooge cu cât va contribui, însă Scrooge l-a refuzat scurt, spunând: „Cu nimic.“
Când i se spune că mulți ar prefera să moară decât să meargă la închisoare sau la azil, Scrooge răspunde: „De vor mai bine să moară, n-au decât s-o facă şi să scape populaţiunea de un prisos.“ După trimiterea nemiloasă la ideile exprimate de Malthus în Eseu asupra principiului populație, Scrooge i-a invitat și pe vizitatori să se ducă de unde au venit.
Lipsindu-i capacitatea de a darnic, de a îi îngriji pe alții, Scrooge nu poate să își ofere nici sieși aceste lucruri. Își forțează contabilul să înghețe, încălzit de un foc mocnit, dar nu își oferea nici sieși mult mai mult confort.
Acasă era nevoit să șadă foarte aproape de foc, cuprins de gânduri nefericite, până ce se încălzea, într-un târziu. Nu se ospăta la cină, ci mânca într-o
„tristă cârciumă“. Locuința sa era reprezentată de „un șir de camere întunecoase“. Economisea bani folosind numai o lumânare pentru lumină și câștiga bani închiriind celelalte camere din casă ca birouri (astfel încât noaptea să rămână singur). Chipul avar pe care îl a șa lumii era chipul pe care îl vedea în oglindă. Chiar dacă ar tânjit după căldură, o familie iubitoare, o masă bogată de Crăciun, un cămin luminos, cert este că nu își putea oferi niciunul dintre aceste lucruri. Nu putea să își ofere mai mult decât le oferea săracilor.
În realitate, avarul Scrooge trăiește o moarte vie. Acesta e mort în fața bucuriilor care fac ca viața omului să merite trăită. Pentru a salvat, trebuie să se reconecteze la sursa bogăției.
Pentru Scrooge, această posibilitate de salvare vine sub forma unei fantome și a trei spirite.
Scrooge avusese un partener numit Jacob Marley, care a murit cu șapte ani înainte. Scrooge nu a îndepărtat numele partenerului de pe semnul de la intrarea în birou, pe care scrie în continuare „Scrooge și Marley“. La moartea
lui Marley, Scrooge îi era „unicul său epitrop, unicul său moștenitor, unicul său prieten, unicul om care-i purta doliul“, indcă Marley fusese la fel de avar și de neplăcut precum Scrooge. Petrecându-și ajunul Crăciunului în întuneric și în frig, într-o casă cavernoasă pe care Scrooge a moștenit-o de la Marley, a fost întrerupt brusc de apariția sta ei lui Marley. Partenerul său arăta cum fusese și în viață, numai că avea corpul transparent, iar de mijloc avea prins un lanț „alcătuit din casete pentru bani, din chei, din lacăte, din registre și din pungi, toate de er“.
Duhul l-a îngrozit pe Scrooge și l-a prevenit că „dacă su etul nu face aceasta în viață ind, e osândit s-o facă după moarte… și să vadă bine tot ceea ce ar putut să-i folosească pentru fericirea sa“. Sta a lui Marley i-a spus apoi lui Scrooge că lanțul acestuia era echivalent în lungime cu cel al lui Marley, iar asta cu șapte ani în urmă.
Scrooge era îngrozit și implora sta a să îi ofere puțină alinare. „N-am nicio mângâiere de dat, răspunse fantoma; mângâierea vine din alte regiuni, Ebenezer Scrooge, şi e dusă de alţi mesageri unei alte speţe de oameni.“
Fantoma regreta că, atunci când fusese în viață, spiritul său „n-a ieşit niciodată din limitele înguste ale biroului nostru, şi acum am lungi şi grele călătorii de făcut!“ și a spus că „nicio părere de rău nu poate reînvia ocaziile pierdute ale vieţii“.
Singura nădejde pe care Scrooge o mai avea pentru o soartă mai bună, i-a spus sta a, va veni din intervenția a trei spirite care îl vor vizita. Astfel, Scrooge trebuia să înfrunte aceste forțe răsărite de dincolo de tărâmul oamenilor vii pentru a se înfrunta cu semni cația bogăției și cu circulația ei.
Duhul Crăciunului trecut
Primul spirit, care a sosit în întunericul nopții, la ora unu dimineața, a fost Duhul Crăciunului trecut, mai exact, duhul Crăciunurilor trecute ale lui Scrooge. Fantoma l-a purtat către viziuni ale personajelor din cărțile pe care le citise cu voioșie când era mic. A văzut-o pe Fan, preaiubita lui soră, cum îl aducea înapoi acasă de la internat, pentru a împreună cu familia. Fantoma i-a adus aminte că Fan a murit, însă a avut un copil, pe nepotul lui Scrooge.
Apoi, Scrooge s-a văzut pe sine ca tânăr angajat în serviciul bătrânului Fezziwig, un bărbat jovial și binevoitor care organiza o serbare plină de
voioșie de Crăciun. Tânărul Scrooge și un alt ucenic vorbeau despre admirația pe care i-o poartă lui Fezziwig, însă fantoma i-a arătat lui Scrooge cât de puțin a costat în realitate această petrecere. Scrooge, uitând cât de avar avea să devină, a replicat: „Fericirea ce-i datorăm e aşa de mare, că nici cu un milion nu am putea-o cumpăra.“ Spunând asta, Scrooge a fost cuprins dintr-odată de dorința de a vorbi cu contabilul său, Bob Cratchit, care, în ciuda câștigurilor modeste, creștea o familie mare și fericită.
În cele din urmă, Duhul Crăciunului trecut l-a dus pe Scrooge să vadă
scena în care el și Bel e, femeia cu care urma să se căsătorească, au pornit pe drumuri diferite. „Un alt idol mi-a luat locul în inima ta“, i-a spus Bel e tânărului Scrooge, „un idol de aur… am văzut gândurile tale cele mai nobile dispărând unul câte unul, până ce patima stăpânitoare, patima banului, te-a absorbit cu totul“. I-a spus că bărbatul care a devenit nu ar alege o fată fără
zestre și l-a eliberat din legământul logodnei.
Scrooge a implorat fantoma să se oprească, însă fantoma i-a arătat-o totuși pe Bel e și pe soțul acesteia, alături de copiii lor. Era Crăciunul din urmă cu șapte ani, în anul morții lui Marley, iar soțul lui Bel e i-a spus acesteia că a trecut prin dreptul biroului lui Scrooge, care i-a părut „singur pe lume“.
Scrooge a strigat să e scos din aceste scene și a încercat în van să stingă
lumina difuză a sta ei. În cele din urmă, a căzut într-un somn adânc, în care îl vedem într-o nouă lumină. Întâlnirea sa cu Duhul Crăciunului trecut ne dezvăluie că Scrooge nu a fost întotdeauna avar. A fost cândva un școlar singuratic, care își iubea sora și care tânjea să se întoarcă acasă la familie.
Cândva, admira vitalitatea și bunăvoința angajatorului său. Odată, a iubit și a fost iubit. Ceea ce l-a împietrit și i-a ridicat bariere a venit treptat și a fost ceva ce lui i-a părut o încercare rezonabilă de a se ridica din sărăcie.
Scrooge, prin durerea cu care își privește trecutul, dezvăluie faptul că are în el potențialul de a se schimba. Nu este dincolo de orice salvare, însă și-a pierdut calea. Oare vor reuși aceste fantome, invocate din adâncurile mântuitoare ale propriei imaginații, să îl întoarcă la schimburile iubitoare care îi dau valoare vieții?
Duhul Crăciunului prezent
Scrooge a dormit 24 de ore și s-a trezit la timp pentru a întâlni cea de-a doua fantomă, cea a Crăciunului prezent. Aceasta a transformat odaia lui Scrooge, umplând-o cu lumina unui foc strașnic și decorând-o cu multe frunze de laur, vâsc și iederă, încât odaia părea „o dumbravă“. Un tron era format de un munte de feluri de mâncare speci ce sărbătorii de Crăciun, iar pe tron stătea un „uriaș vesel“.
