Inevitabil, oamenii cer sacri carea liderului pe care îl consideră
responsabil pentru recesiune, de regulă, a președintelui. Temându-se de următoarea rundă de alegeri, el (sau într-o bună zi, ea) numește un consilier de încredere, de obicei specializat în politici economice și, pentru a folosi o expresie comună, îl face să meargă pe scândură. Acest țap ispășitor, expresie care vine de asemenea din limbajul sacri ciilor umane și animale, îi oferă
președintelui ocazia să dea vina pe consilier pentru păcate (recesiunea, depresiunea) care probabil că nu au fost din vina nimănui. Este corespondentul secular al sacri cării zeiței de către preotul aztec cu scopul reînnoirii lumii naturale.
Cu toate acestea, preotul aztec avea avantajul de a îi face pe oameni să
creadă că se oferă pentru a-i hrăni pe zei. Erau participanți activi în restaurarea ordinii divine care îi permitea soarelui să răsară și porumbului să crească, să e depănușat și apoi devorat. Fără recunoașterea acestui ciclu al naturii, un ciclu care include atât moartea, cât și viața, trăim într-o cultură
ruptă de realitățile psihice, la fel de adevărate acum precum erau pentru primul bărbat și prima femeie de pe planetă. Negăm astfel cunoașterea inconștientă pe care o are ecare dintre noi că trebuie să existe moarte, că
trebuie să existe un timp în care activitatea se reduce și se sistează. Dacă
scopul nostru chiar este creșterea neîntreruptă, trebuie să ne recunoaștem credința ascunsă că această creștere este la fel de imposibilă pentru noi pe cât este și imortalitatea. Numai atunci vom putea cântări dacă o asemenea creștere ar posibilă sau înțeleaptă.
Atunci, nu este de mirare că pe toate monedele și bancnotele apare sloganul „In God We Trust“. În vremuri de recesiune sau depresiune, ne oferă o cheie prin care putem înțelege de ce banii ne trădează. Banii, o unealtă seculară, necesită credința noastră în bogăția unei puteri divine.
Dacă uxul de bani-sânge este restricționat, vom tânji după mai multă
energie vitală. Dacă simțim că liderii noștri politici ne-au sacri cat, atunci noi (trăind în democrație, nu în teocrație) le vom cere sacri ciul. Dacă un lider credibil ne spune că va crea mai mulți bani și ne va salva de incompetenții ce țin frâiele puterii, atunci el va găsi adepți a căror în ăcărare are un caracter religios.
Să ne întoarcem la Războiul Civil, atunci când, așa cum am discutat în capitolul trecut, sintagma „In God We Trust“ a apărut întâia dată pe o monedă. Până în 1862, dolarul fusese de nit ca având o anumită valoare în argint sau aur. Guvernul cumpăra aur sau argint la cote stabilite o cial (care creau de asemenea un raport o cial între valoarea aurului și a argintului) și apoi transforma metalele în monede. Totuși, di cultățile nanțării Războiului Civil au impus emiterea de bani din hârtie. Numiți greenbacks, acești bani de hârtie nu erau corelați cu valoarea aurului sau a argintului și au dus rapid la o creștere a masei monetare. Valoarea unei uncii de aur a ajuns să însemne de două ori mai mulți greenbacks decât prevedea guvernul.
Piața de schimb a impus o relație uctuantă între aur și greenbacks printr-un curs de schimb variabil.
Dorința de a avea o monedă mai stabilă s-a concretizat în emiterea de legi în 1873, 1874 și 1875, care au determinat Monetăria Statelor Unite să
reia achiziționarea de aur în 1879 la cursul o cial care fusese prevalent înainte de Războiul Civil. 14 Cu toate acestea, o lege cu privire la monede din 1873 nu a inclus cerința ca guvernul să achiziționeze argint pentru conversia în dolari. Această omisiune a însemnat că Statele Unite au abandonat sistemul bimetalic care a existat din 1792 până în 1862, în favoarea aurului ca etalon monetar. Deși omit să descriu complexitatea efectelor date de relația dintre prețurile aurului și argintului stabilite de piață (care au făcut ca numai un singur metal să e vândut guvernului, celălalt ind cel mult folosit în comerț), mulți oameni au considerat că neachiziționarea de către guvern a argintului a dus la continuarea de ației puternice începute în 1869, care a
ajuns la cel mai grav punct în 1896. De aceea legea cu privire la monede din 1873 a ajuns să e numită Crime of ’73 de către susținătorii bimetalismului.
Până în anul 1896, de ația a făcut ca bunurile să coste numai 61% din cât costau în 1869. Efectul asupra prețurilor produselor de fermă a fost și mai sever. În 1896, produsele agricole costau 44% din cât costau în 1869.15
Această de ație le-a făcut rău debitorilor, ind nevoiți să restituie datoriile în dolari care valorau mai mult decât atunci când fuseseră împrumutați.
Fermierii și micii comercianți, în special din zonele rurale din sud sau din vest, au căutat un om care aduce ploaia care să îi ușureze de poverile costisitoare cauzate de de ație. Pe măsură ce băncile s-au prăbușit (496
numai în anul 1893) și șomajul a crescut rapid după criza din 1893 (până la 18,4% în 1894, având valoarea încă inacceptabil de mare, 14,4%, în 1896), națiunea s-a afundat într-o depresiune economică așa cum nu se mai văzuse din anii 1830 și care nu avea să mai revină decât în anii 1930.
Democrații adunați la Convenția Națională din 1896 erau împărțiți în două aripi, una care favoriza aurul ca etalon monetar, alta care favoriza o întoarcere la bimetalism. Repudiindu-l pe președintele Grover Cleveland, în mandatul căruia țara trecuse prin patru ani de depresiune și care favoriza aurul ca etalon monetar, convenția s-a întors către ziaristul și fostul congresmen de Nebraska, Wil iam Jennings Bryan, în vârstă de doar 36 de ani. Când a susținut faimosul discurs „Cross of Gold“ și a obținut în cele din urmă nominalizarea, Bryan a ilustrat chestiunea banilor prin metafore cu un puternic accentreligios16: „Am venit să vă vorbesc în apărarea unei cauze la fel de sfântă precum libertatea, și anume cauza umanității“, și-a început Bryan discursul. Evidențiind că lupta sa nu e o dispută între personalități, ci între principii, a vorbit despre mortalitatea umană: „Individul este doar un atom: se naște, trăiește, moare; însă principiile sunt eterne, iar aceasta a fost o luptă pentru un principiu.“
Dincolo de oratoria impresionantă, care este principiul etern la care face Bryan referire aici? Pe de o parte, el vorbește despre bimetalism, pe de altă
parte, vorbește despre prosperitatea care crede că va rezulta din creșterea cantității de bani în circulație. Acest principiu etern al prosperității derivă
din con uența morții și a renașterii asupra căreia au domnit zeițe ale fertilității, precum Moneta.
„Cu un patos asemănător celui care i-a inspirat pe cruciații lui Pierre l'Ermite, democrații noștri de argint au repurtat victorie după victorie…“ și-a continuat Bryan discursul, plasându-se de partea „oamenilor obișnuiți ai acestei țări“ pe care îi elogia: „Fermierul, care… prin punerea la muncă a creierului și mușchilor asupra resurselor naturale ale țării creează avuție, este om de afaceri în aceeași măsură ca cel care merge la comisia de comerț
și pariază pe prețul grâului; minerii care coboară 300 de metri în subteran…
și aduc la suprafață din adâncurile pământului metale prețioase ce vor vărsate în schimburi comerciale sunt în egală măsură oameni de afaceri ca magnații nanciari care, în spatele ușilor închise, pun la punct nanțele lumii.“
Făcând distincția între cei care lucrează pentru a scoate la suprafață
bogățiile naturii și cei care manipulează banii, Bryan îi glori că pe „pionierii temerari care au înfruntat toate pericolele sălbăticiei, care au făcut ca deșertul să în orească precum tranda rul…“ Condamnând efectele monometalismului, Bryan vorbește despre cum „aurul ca etalon monetar a făcut zeci de mii de victime“.
În contrast cu ideea că „dacă legiferezi doar întru prosperitatea celor înstăriți, prosperitatea lor se va scurge către cei care se a ă sub ei“, Bryan mărturisește că „ideea democratică a fost că dacă faci legi întru prosperitatea maselor, prosperitatea acestora își va croi drum prin ecare clasă care se bazează pe mase.“
Aceasta l-a condus la o observație interesantă despre ferme și orașe, mai ales că votanții din zonele urbane fuseseră în general în favoarea aurului ca unic etalon monetar.
„Ardeți-vă orașele și lăsați-ne fermele, iar orașele voastre vor răsări din nou, ca prin minune. Distrugeți-ne fermele și iarba va crește în străzile ecărui oraș din țară“, spune el. Așadar, de parcă Moneta însăși i-ar sta alături, Bryan vorbește din nou despre necesitatea unei rodnicii naturale.
Asemenea unui șaman care poate aduce ploaia sub forma creșterii cantității de bani în circulație, Bryan revendică cunoștințe tăinuite cu privire la secretele fertilității. Astfel, și el știe că fertilitatea presupune sacri ciu. A a rmat fără echivoc că va sacri ca interesele capitaliștilor și va proteja interesele maselor muncitoare. Toate acestea conduc la faimoasa încheiere furtunoasă a discursului, demnă de orice zeu aducător de ploi.
„Având în spatele nostru masele producătoare ale acestei națiuni și lumi, susținuți de comercianți și de muncitori precum și de lucrătorii de pretutindeni, vom răspunde solicitării lor de a institui aurul ca unic etalon monetar astfel: nu vă vom permite să așezați pe fruntea oamenilor muncii această coroană de spini, nu vă vom permite să răstigniți umanitatea pe o cruce de aur.“
Cruciada în ăcărată în apărarea „omului de rând“ nu i-a adus lui Bryan președinția, însă imaginarul întrebuințat indică o conexiune puternică între bani, productivitate și sacri ciu. Poate că nu suntem conștienți de această
conexiune, dar un orator ca Bryan, vorbind într-un moment de criză, are capacitatea de a scoate la lumină rădăcinile antice din care au crescut sistemele noastre economice. Când vorbește despre sacri ciu, ne dezvăluie pentru o clipă adevărata noastră re individuală, precum și pe cea colectivă, a noastră ca societate. Indiferent dacă a avut sau nu dreptate în chestiunea bimetalismului (dezbaterea continuă până în ziua de azi), metafora lui scoate la iveală adevăruri despre felul în care simțim și trăim experiența banilor.
Mai exact, Crucea de Aur reprezintă puterea banilor de a crea iluzie.
regele Midas aproape și-a pierdut viața, și pe a icei sale, pe Crucea de Aur; Paul a fost chiar răstignit, nebunia banilor ind o febră prea arzătoare pentru corpul său. În chestiunile bănești, iluzia este atotprezentă. Lupta noastră este să descoperim un microscop sau un telescop care să ne permită
să străpungem vălul iluziei. Înțelegerea miturilor fertilității și sacri ciul lăsat moștenire de acestea este un pas către adâncirea înțelegerii pe care o posedăm.
Privind cu un secol în urmă, Bryan însuși ne apare trans gurat.
