02 Consiliile școlare ( school board sau board of education) sunt compuse din membri aleși, responsabili cu politica educațională regională.
03 Cuvintele englezești bread și dough (aluat) au și sensul de bani.
CAPITOLUL 3
BANI ȘI SACRIFICIU
Când bani par mai importanți decât viața
Conexiunea banilor cu ritualurile antice ale fertilității este pierdută
sensibilității moderne. Totuși, un indiciu al acestei conexiuni este omniprezent: problemele cu banii ne fac uneori să simțim că în joc ar chiar viața noastră. Care dintre noi nu a avut de-a face cu lipsa banilor și s-a trezit cuprins de temeri copleșitoare? Stima noastră de sine se prăbușește dacă ne simțim deznădăjduiți și dacă viitorul ne pare zadarnic. Aceste sentimente poate că nu răspund unor nevoi precum foamea, lipsa unui adăpost sau o rană netratată. Mai degrabă, ele sunt un răspuns la idei referitoare la bani, la idei care izvorăsc din subconștientul nostru și care ne nimicesc abilitatea de a gândi rațional și de a vedea obiectiv realitatea.
Puterea banilor de a ne împlini nevoile materiale, de a ne ajuta să
dobândim statut și putere, precum și de a ne elibera de multe constrângeri nu explică motivul pentru care banii ne fac să simțim că viața ne atârnă în balanță. După cum vom vedea, poveștile cu care se deschide acest capitol, Căluțul câștigător de D.H. Lawrence și povestea regelui Midas, ne arată felul în care banii stârnesc energii care ne-au legat odată de un tărâm superior.
Dacă aceste energii sunt direcționate greșit, riscăm să ne pierdem bogăția interioară și conexiunea vitală cu familia și comunitatea. S-ar putea să
dobândim avuții, dar cu costul a tot ceea ce face ca viața să merite trăită și, în anumite cazuri, cu costul vieții înseși.
Pentru a înțelege de ce stau astfel lucrurile, acest capitol va examina un aspect al ritualurilor antice de fertilitate care ne șochează astăzi, și anume sacri ciul uman. Dacă ne dăm seama că schimbul timpului și energiei noastre pe bani este o formă de sacri ciu care amintește de ritualurile antice de sacri ciu uman, atunci am putea eliberați de un atașament temător față
de bani și am putea căuta valorile mai profunde pe care banii le simbolizează.
CÂND VIAȚA ESTE SACRIFICATĂ PENTRU BANI
În Căluțul câștigător, D.H. Lawrence ne propune o perspectivă profundă
asupra daunelor provocate de dragostea pentru bani. 1 Un băiat pe nume Paul și-a dat seama că mama lui nu iubește pe nimeni, nici măcar pe el, în ciuda aparențelor de mamă iubitoare. Deși familia locuia într-o casă
frumoasă și avea servitori, atât tatăl, cât și mama aveau gusturi extravagante, pe care nu și le permiteau. La un moment dat, Paul și surorile lui au auzit casa vorbind și murmurându-le: „Trebuie bani mai mulți! Trebuie bani mai mulți!“01
Mama lui Paul i-a spus că tatăl său nu are noroc ( luck), iar Paul a confundat cuvântul „noroc“ cu cel de „câștig“ ( lucre), „câștig murdar“02,
cum îl numise cândva unchiul Oscar. Când mama i-a explicat distincția dintre noroc și câștig, Paul i-a spus că el are noroc. Mama lui nu l-a crezut.
Paul a insistat, zicând: „Mi-a spus Dumnezeu.“03
Grădinarul familiei, Bassett, paria la cursele de cai. Când s-a făcut prea mare să se mai legene în calul de lemn, Paul a realizat că atunci când se balansa pe spinarea calului cu o viteză frenetică, nebunească, îi veneau în minte numele cailor câștigători. Astfel, a devenit partener cu Bassett la pariuri pe cursele de cai și a strâns 5000 de lire. Cu speranța de a reduce la tăcere vocile casei care șopteau constant după bani, Paul a aranjat prin unchiul Oscar să îi acorde mamei 1000 de lire pe an timp de cinci ani, sub forma unui dar din partea unei rude anonime.
Paul avea speranțe mari că primirea sumei anuale de bani va liniști vocile din casă. În schimb, mama lui nu s-a arătat deloc mulțumită. S-a dus la avocatul care servea drept intermediar și i-a solicitat să primească pe loc întreaga sumă alocată celor cinci ani. Sperând că astfel o va liniști, Paul (prin intermediul unchiului său) a acceptat. Însă vocile au devenit și mai puternice și mai insistente în solicitările lor, strigând: „Trebuie mai mulți bani! Mai mulți ca oricând!“04
Paul știa că mama sa nu îl iubește. Principalul motiv de a face rost de bani nu era câștigarea afecțiunii acesteia, ci liniștirea vocilor casei și a lăcomiei mamei. Tentativa unui copil de a-și salva părintele pentru a-i satisface nevoile este sortită eșecu lui, mai ales dacă părintele este dependent
și lacom. Paul nu-i putea schimba rea. Eforturile sale supraomenești nu făceau decât să îi hrănească mamei ardoarea de a avea tot mai mult.
Prin diverse procedee, Lawrence ne arată că Paul, captivat de obsesia lui, s-a conectat la energii divine. Nu doar că spunea că are noroc indcă „Mi-a spus Dumnezeu“, dar când Bassett i-a spus unchiului Oscar despre abilitatea lui Paul de a numi câștigătorii, arăta „de parcă ar vorbi de chestiuni religioase“. Ulterior, Bassett i-a spus unchiului Oscar: „E ca și cum ar avea abilitatea asta din Rai.“ La care unchiul Oscar i-a răspuns: „Ba bine că nu!“
Această energie divină i-a permis lui Paul să tran scendă normalul. A devenit clarvăzător, cititor în psihic, cuvânt deri vat din Psyche, numele zeiței su etului sau a spiritului. Paul știa ceea ce niciun om obișnuit nu poate ști.
Când trecem frontiera dintre lumea noastră materială și tărâmurile superioare, ne expunem la pericole de moarte. Șamanii și preoții săvârșesc ritualuri pentru a da o formă, un recipient care permite întâlnirea transformatoare cu aceste energii superioare, precum și întoarcerea în siguranță. Goana oarbă după bani, întreprinsă chiar și cu cele mai bune intenții, trezește energii care ne pot distruge cu ușurință. Paul a oferit ce avea mai de preț, însă a fost lipsit de o călăuză în această călătorie. Chiar și Bassett și unchiul Oscar, oameni buni, de altfel, au început să conspire la întrebuințarea ne rească a informațiilor pe care Paul le obținea.
În cele din urmă, balansându-se cu puteri supraomenești pe calul de lemn, Paul strigă numele unui ultim câștigător. Apoi se prăbușește inconștient, cuprins de o febră amețitoare. Își revine din leșin pentru a a a că a câștigat peste opt zeci de mii de lire pentru mama sa. Însă și-a sacri cat viața pentru acești bani, murind la scurt timp de friguri.
Povestea este foarte asemănătoare cu bine-cunoscutul mit al regelui Midas și a atingerii sale care transformă totul în aur. Deși în ecare variantă
a narațiunii detaliile variază, Midas este întotdeauna înfățișat drept un iubitor al aurului. În repovestirea lui Nathaniel Hawthorne, Midas iubea atât aurul, cât și pe ica sa, Marygold.2 Din păcate, Midas împletește aceste două
iubiri și tânjește să îi lase icei sale cea mai mare grămadă de aur care a existat vreodată. Midas pierde dragostea pe care o avea pentru ori (cu excepția celor aurii) și muzică (cu excepția clinchetului produs de monedele de aur), petrecându-și cea mai mare parte a timpului într-o vistierie
subterană întunecată „cu nimic mai bună decât o carceră“, unde se joacă cu aurul agonisit și șoptește pentru sine despre fericirea care l-a cuprins.
Într-o zi, un străin chipeș își face apariția în vistierie. Midas, convins că a zăvorât intrarea, își dă seama că acest tânăr strălucitor trebuie să e un zeu.
Curând, oaspetele, care nu este numit, a ă că Midas nu se mulțumește doar să aibă mai mult aur decât toți ceilalți. „Ce l-ar face pe Midas fericit?“, întreabă străinul darnic. Midas nu-și poate imagina o grămadă su cient de mare cât să îi satisfacă nevoile, însă în cele din urmă își dă seama că și-ar dori să poată transforma orice obiect în aur cu o simplă atingere. Zeul îl întreabă dacă nimic nu l-ar putea face să regrete dobândirea acestei abilități.
Când Midas spune că atingerea de aur l-ar face „pe deplin fericit“, zeul îi dă
de veste că în dimineața zilei următoare Midas va dobândi într-adevăr această putere. Apoi zeul, devenind tot mai strălucitor, dispare ca o rază de lumină.
Cu toții știm cum s-a risipit bucuria lacomă a lui Midas odată ce a descoperit că nu poate mânca sau bea, indcă orice mâncare se transforma în aur în gura lui. Ceea ce a urmat a fost cu atât mai rău când, sărutându-și ica, convins că este de o mie de ori mai valoroasă decât atingerea de aur, s-a transformat chiar și ea în aur. Lui Midas îi plăcea să spună că ica lui are valoarea greutății sale în aur, însă acest lucru s-a transformat în realitate.
Lovit de suferință, Midas l-a văzut deodată din nou în fața ochilor pe zeu și i-a spus că un pahar cu apă, o coajă de pâine și, cu siguranță, ica sa Marygold sunt mult mai valoroase decât atingerea de aur.
„Ești mai înțelept decât ai fost, rege Midas!“ a spus zeul, adăugând că
Midas pare „capabil încă să înțeleagă că până și cele mai obișnuite lucruri, care sunt la îndemâna oricui, sunt mai valoroase decât bogățiile pentru care atâția muritori o ează și se luptă“.
