Peru. La fel de remarcabil ca acest sacri ciu este scopul său: ucigașii nu se roagă pentru ploaie sau pentru recolte bogate, ci pentru bani. 12
Când am amintit prima dată despre Moneta, zeița romană a banilor, am vorbit despre înțelesurile ascunse ale numelui ei. Este o zeiță care emite avertismente, dar cu privire la ce ne previne, mai exact? Acum o putem înțelege mult mai bine pe Moneta, indcă o vedem laolaltă cu surorile ei, zeițele fertilității. Cunoaștem frumusețea ceremoniei Hopi în care Fecioara Șarpe se căsătorește cu Tânărul Antilopă în sărbătoarea Mumei Porumbului.
Cunoaștem și violența sacri ciilor umane aztece în numele aceleiași zeițe, Chicomecohuatl, zeița Porumbului. Moneta ne promite viața nouă care se revarsă din mariajul sacru și ne previne cu privire la inevitabila moarte ce rezidă în ciclurile in nite ale fertilității. În cea mai violentă apariție a ei, Moneta ne impune sacri ciul uman pentru a-și asigura propria renaștere, cu ocazia reînnoirii anuale a lumii naturale, care asigură și supraviețuirea umanității.
Mesajul Monetei este greu de acceptat, indcă moartea este un adevăr dureros și enigmatic. Totuși, nici sacri ciile victimelor umane și nici acumularea de bogății vaste nu ne permit să scăpăm de ciclurile vieții și ale morții. Când ne gândim la bani în felul acesta, s-ar putea să simțim o simpatie mai puternică pentru mama lui Paul din Căluțul câștigător sau pentru regele Midas din Atingerea de aur. Un u ucis de o febră amețitoare sau o ică preschimbată în aur neînsu ețit sunt victime sacri cate de părinți care nu înțeleg de ce tânjesc la bogății și mai consistente. Habar nu au de Moneta, cu atât mai puțin de Chicomecohuatl. Nu au pătruns în adâncimea cunoașterii de sine pentru a-și a a originile propriilor patimi și temeri.
Fiindcă nu au făcut asta, nu sunt capabili să sesizeze paradoxul avuției.
Fiindcă, deși banii simbolizează forța vitală și abundența, valoarea lor simbolică trebuie recunoscută. Posesia banilor fără posesia vitalității și a abundenței pe care o simbolizează înseamnă crearea unei iluzii periculoase.
Când oamenii trăiau fără bani și vânau sau cultivau pământul pentru hrană, abundența era mult mai puțin interpretabilă. Însă în secolele recente o migrație mondială către orașe ne-a separat de ciclurile naturii. Fără copaci, nu mai suntem martori la căderea frunzelor toamna, la crengile goale iarna și la renașterea verde a primăverii. Fără recolte, uităm de arat și însămânțare, de germinare, de coacere și de recoltă. Fără fauna sălbatică sau animalele de
la fermă, ne-am separat de carnea animalelor vii care umple ra urile supermarketurilor și care este sursa noastră de hrană.
Într-un fel, orașele sunt aidoma crângului sacru din centrul antic de vindecare de la Epidaur. În acest crâng sacru, nici nașterea, nici moartea nu puteau avea loc, astfel încât viața era singura constantă. Scăparea, doar și pentru câteva clipe, de întoarcerea necontenită a roții vieții și a morții trebuie să e profund tămăduitoare pentru suferind. Un aspect important al leacurilor de la Epidaur era vindecarea minții. După ritualuri de puri care și rugăciuni, bolnavul dormea într-o încăpere specială și spera să primească un vis din partea zeilor. Asta pentru că visul însuși avea puterea de a vindeca sau de a conferi o înțelegere a căilor ce trebuiau urmate pentru vindecare.
Deși pășirea în crângul sacru în care viața nici nu începe și nici nu se sfârșește poate un act vindecător, nu putem rămâne pe veci într-un astfel de loc a at în afara timpului. Nici mama lui Paul, nici Midas nu reușesc să
înțeleagă limitările muritorilor. Își imaginează că pot acumula o cantitate in nită din materia ( e bani, e aur) care simbolizează forța vitală.
De ce nu reușește niciunul dintre ei să evalueze banii sau aurul și să
decidă că a agonisit destul? Pentru că se luptă să înțeleagă viața secretă a banilor. Dacă nu aduc această viață secretă în lumina conștiinței, nu pot să
își înfrâneze impulsurile sau să își redirecționeze energiile vitale. Pe de o parte, nu sunt conștienți că dincolo de chestiunile bănești zac temeri și speranțe cu privire la fertilitatea naturii, o fertilitate care se a ă în cea mai mare parte în afara controlului lor. Pe de altă parte, nu sunt conștienți de sacri ciile solicitate de ciclurile de fertilitate, sacri cii care ne-ar face pe toți să tremurăm dacă le-am permite pătrunderea în câmpul nostru perceptiv. Și totuși, ceea ce nu scoatem la lumină va poseda întotdeauna o putere imensă, distructivă. Dacă nu înfruntăm chestiunile interioare privitoare la fertilitate, sacri ciu și mortalitate, riscăm să pierdem ceea ce ne este cel mai drag și să
nu primim nimic în schimb.
Sacri ciul este parte integrantă a banilor. Acest fapt este valid pentru toți oamenii și pentru toate culturile, indcă ciclurile vieții și ale morții sunt universale. Dacă ne-am născut azteci și am fost nevoiți să ne sacri căm sângele pentru zeița Porumbului, ne-am dat seama că noi și cultura noastră sancti căm încercarea de a ne oferi energia vitală în schimbul energiei divine care ne aduce bogățiile naturii. Trăind în culturi moderne
care disprețuiesc profund asemenea sacri cii ale vieții, nu ne este ușor să
vedem conexiunea dintre bani și aspirația noastră de a binecuvântați de bogăția divinului.
O asemenea aspirație, ca multe altele cu privire la bani, este paradoxală.
Pe de o parte, avem speranța rească de a dobândi bunăstare și prosperitate pentru noi și pentru cei iubiți, poate chiar și pentru societatea din care facem parte, prin intermediul organizării nanciare corecte. Pe de altă parte, sperăm că acumularea unei cantități su ciente de bani ne va oferi un exces de forță vitală. Dacă am dobândi acest exces, ne-am asemăna zeilor: am nemuritori și nu am mai supuși regulilor naturii care stabilește că moartea este atât precursor, cât și sfârșit al vieții.
Bineînțeles, am ridiculiza pe oricine ar susține sus și tare că vrea să
trăiască pe veci. În cucerirea Lumii Noi, conchistadorii au căutat două locuri mitice: El Dorado („Orașul de Aur“) și Izvorul Tinereții (care conferea imortalitate celor care beau din apa sa). Privite prin prisma zeițelor fertilității care sunt sursa bogăției (simbolizată de bani sau de aur), precum și sursa vieții, știm că El Dorado și Izvorul Tinereții fac parte din același peisaj mitic. În același fel, Dionis, zeul viței de vie, este capabil să îi acorde cantități in nite de aur lui Midas, ba este chiar capabil să îi acorde puterea de a crea aur. Ceea ce Midas riscă să piardă, în schimb, este însăși viața, e a sa, e a icei sale.
INCONȘTIENTUL COLECTIV ȘI CICLUL COMERCIAL
Banii, viața și sacri ciul sunt conectate nu numai în subconștientul individului, ci și în cel colectiv al culturii.13 Acesta este căminul arhetipurilor, tiparele mari care s-au dezvoltat odată cu evoluția umană și care ne afectează pe ecare în parte. În vremuri de recesiune, am putea citi în ziare despre un birocrat care susține că reducerea dobânzilor va pompa sânge proaspăt în economia țării. Nu sunt cuvintele unui preot aztec care și-a străpuns organele genitale pentru a hrăni cu sângele său pământul și pentru a susține Al Cincilea Soare din ceruri. Sunt cuvintele unui o cial laic, poate ale unui membru al Consiliului Rezervei Federale, care face, inconștient, o legătură între sânge și abundență. În acest caz însă, abundența
nu este numai cea a culturilor agricole, ci a mecanismului mult mai complex al economiei moderne.
Economia depinde, în mare parte, de intenția oamenilor de a consuma.
A fost creat chiar și un indicator al încrederii consumatorului. Dacă
încrederea consumatorului crește, ne putem aștepta la mai multe cheltuieli pentru consum. Acest fapt va produce ceea ce economiștii numesc un efect multiplicator, din moment ce ecare dolar cheltuit va primit de alții, care vor încurajați să cheltuiască la rândul lor mai mult. Curând, banii vor circula precum sângele dătător de viață din organism. Dacă încrederea consumatorului scade, oamenii vor privi cu teamă prosperitatea din viitor și vor cheltui mai puțin. Scăderea circulației rezervei de bani-sânge va duce la scăderea economiei, rezultând în recesiune sau depresiune.
Bineînțeles, gama complexităților economiei moderne nu face obiectul acestei cărți, însă aș dori să pun o întrebare simplă: ce sunt, de fapt, recesiunile sau depresiunile? Dacă suntem de acord cu a rmația potrivit căreia cheltuiala pentru consum este cheia creșterii sau a decăderii economice, ce îl face pe consumator temător sau optimist cu privire la viitor? Ce îl animă pe acest consumator generic creat din informațiile conținute de indicele încrederii consumatorului? Unde descoperă el informațiile care îi dau impresia că prosperitatea este probabilă sau, din contră, puțin probabilă? Care este prima cauză, forța motrice a acestui sistem economic?
Consumatorul nostru l-ar putea întreba pe un alt consumator ce crede că este mai probabil să se întâmple. În baza răspunsului primit, încrederea consumatorului inițial s-ar putea să ia avânt sau, din contră, să se prăbușească. Dar cum a ajuns al doilea consumator la informațiile sale?
Poate că a fost concediat de compania pentru care lucra. Dar de ce l-ar concedia compania, creând astfel panică cu privire la viitor? Dacă motivul este scăderea vânzărilor companiei din pricina încrederii scăzute a consumatorului, atunci ne-am întors de unde am plecat. Ce a dus la scăderea încrederii consumatorilor companiei respective?
Dacă cineva ar spune că o secetă a distrus recoltele și că avem nevoie de un om precum profetul Ilie ca să aducă ploaia, atunci ar ușor de înțeles un nivel scăzut al indicelui încrederii consumatorului. Însă în economia globală, astfel de evenimente naturale rareori sunt cauza contracției
economice. De fapt, resursele naturale, fabricile, precum și munca persoanelor cali cate sunt la fel de disponibile ca atunci când economia e în oare. Ceea ce diferă este disponibilitatea de a întrebuința aceste resurse, care ne includ pe noi și energia noastră vitală.
Într-o lume ideală, poate că o mână de oameni curajoși s-ar pune de acord să lupte cu această tendință. Odată cu scăderea indicelui încrederii consumatorului, ar începe o cruciadă de consum, achiziționând case, mese îmbelșugate, haine și daruri, până ce toată lumea din jur ar angajată ca rezultat al generozității lor. Efectul de multiplicare ar pompa valuri de bani în economie, până ce aceștia s-ar întoarce inevitabil la acei consumatori care s-au unit la început. Rezultatul ar prosperitate pentru toți, chiar și pentru cei care inițial și-au riscat bunurile (sau poate s-au îndatorat) pentru a consuma.
Poate că i-am numi pe acești viteji Consumatorii Mesei Rotunde și i-am răsplăti pe cei mai grozavi dintre ei cu medalii și petreceri grandioase. Am deschide un muzeu în care am consacra statui aurite eroilor și eroinelor, acelora care au consumat nu din dragoste de sine, ci din datorie față de ceilalți. După trecerea mai multor generații, în contextul în care indicele încrederii consumatorului ar la cel mai înalt nivel, niște su ete rătăcite ar începe poate să se roage la aceste statui aurite ca la niște zei și ar arde bani pe altarele lor, pentru a se asigura că și mai mulți bani vor trimiși din lumea divină înapoi în lumea noastră.
Ce fantezie bizară! Totuși, să o folosim pentru o clipă cu scopul de a examina ceea ce îi scapă unei persoane în întâlnirea cu viața laică a economiei moderne. Practic, niciun individ nu are abilitatea să facă un sacri ciu semni cativ. Nu ne vom lăsa pe vine în fața unui idol de lemn și nu îi vom da sângele scurs din urechile noastre. Însă dacă nu întrebuințăm un ritual prin care să poziționăm economia în inima lumii naturale, precum și în lumile arti ciale ale revoluțiilor noastre industriale și informaționale, s-ar putea să simțim că am pierdut o legătură esențială cu realitatea de viață și de moarte a umanității.
Această legătură pierdută ne condamnă la o lume a statisticilor. Într-o astfel de lume, nu putem întrebuința sacri ciul pentru a recrea legătura pe care am avut-o cu bogăția naturii și pentru a ne restabili încrederea. În loc să
devenim participanți activi la ritualurile care întăresc voința de supraviețuire
a societății, devenim victime a căror lipsă de productivitate se re ectă în statistica șomajului. Nu este sacri cată nicio zeiță, însă 6, 10 sau 14% din forța de muncă este în șomaj. Sacri ciile noastre sunt ascunse în spatele statisticilor. Nici măcar ele nu pot să exprime deplinătatea sacri ciului. Spre exemplu, statisticile cu privire la șomaj nu îi includ pe cei care au renunțat la căutarea unui loc de muncă sau care ocupă posturi remunerate sub nivelul competențelor lor sau care lucrează temporar, dar și-ar dori să aibă un post permanent, sau care și-au deschis propriile afaceri, din disperarea neputinței de a-și găsi un loc de muncă. Aceia care reprezintă o dată statistică, la fel ca aceia care nici nu sunt incluși în statistici, nu pot face comunitatea să
perceapă valoarea sacri ciului lor. Sunt lipsiți de puterea de a intra în legătură cu zeii sau cu propria re.
