Candidat la președinție la vârsta de 36 de ani, el evocă imaginea lui Attis, păstorul iubit de zeiță, zeul vegetației sacri cat pentru reînnoirea naturii și a productivității. În alegerile din 1896, Bryan a fost abandonat de către democrații conservatori din est. Susținerea de care s-a bucurat în statele Munților Stâncoși și în Marile Câmpii nu s-a comparat cu succesele repurtate de republicanul Wil iam McKinley în Est și în Vestul Mijlociu.
McKinley a câștigat 271 de voturi electorale, față de 176 câștigate de Bryan, și l-a învins pe acesta din urmă și la votul popular cu peste 600 000 de voturi.
Națiunea a prosperat din nou. Fenomenul de ației a fost oprit. Rezerva de aur a crescut atât din surse noi precum Klondike, Africa de Sud și Australia, cât și prin descoperirea unui proces ie in prin care cianura era folosită pentru a extrage aur din minereul de calitate inferioară. În Statele Unite, recoltele s-au îmbunătățit, în vreme ce randamentul scăzut al culturilor europene a dus la menținerea unui nivel ridicat al prețurilor produselor agricole. Pe 14 martie 1900, republicanii au votat Legea aurului ca etalon monetar, care a făcut dolarul de aur unitatea de valoare standard și a impus ca toate bancnotele să e rambursabile în aur. Reînviat precum Attis, Bryan a candidat a doua oară în 1900, însă a suferit o înfrângere și mai mare. Președintele McKinley avea în spate patru ani de prosperitate sub președinția republicană. Moneta îl binecuvântase, răspunzând nu numai rugăciunilor sale, ci și celor ale „omului de rând“.
Cu toate acestea, când și-a scris memoriile, în 1925, Bryan a ținut să aibă
ultimul cuvânt. Se luptase pentru argint nu de dragul argintului, ci indcă
era o metodă de a crește cantitatea de bani. Așa că și-a formulat astfel provocarea: „Să presupunem că cetățenii unui oraș sunt divizați, aproape egal, asupra chestiunii rezervelor de apă, prima tabără a rmând necesitatea creșterii rezervelor și propunând să se facă cu apă din Lacul de Argint, iar cealaltă tabără insistând că nu e nevoie de mai multă apă. Să presupunem că
la momentul alegerilor, tabăra opozanților creșterii rezervelor câștigă
(indiferent prin ce mijloace) și să presupunem că, la scurt timp după alegeri, un izvor, care ar putea descris drept Izvorul de Aur, țâșnește chiar în centrul orașului, cu un debit cât jumătatea consumului de până atunci al orașului, și să presupunem că noua rezervă de apă este captată în rezervorul de apă al orașului spre bucuria și bene ciul tuturor orășenilor. În această
situație ipotetică, cărei tabere i s-ar face dreptate?“17
Apa cu care Midas și-a stropit bunurile și ica pentru a le readuce la forma lor reală este o metaforă foarte potrivită pentru curgerea banilor.
Însuși cuvântul currency05 vine din latinescul currens, care înseamnă „a alerga“ sau „a curge“. Iar această curgere a apei are o sursă profundă în Crucea de Aur, simbol atât al sacri ciului, cât și al copacului vieții. Asta indcă anticii sacri cau pentru a aduce ploaia, apa dătătoare de viață care însămânțează. În schimbul apei ofereau sânge, uneori chiar sângele lor și al celor iubiți. În creștinism, în ritualul botezului, stropirea sau imersarea în
apă se crede că înfăptuiește cea mai profundă realitate, aceea a intrării su etului în carne.
Acestea nu sunt imagini antice, potrivite numai studiului academic, ci imagini vii pentru noi cei de azi. Dacă vorbim despre regele Midas, în loc să
vorbim despre bancherii decăzuți din scandalurile de pe Wal Street, este pentru că povestea lui Midas este în mod evident universală, la fel de adevărată în Frigia cu șapte secole înainte de Hristos, ca și pe Wal Street în vremea fuziunilor și achizițiilor nanțate de obligațiunile junk din anii 1980.
Ne asumăm un mare risc dacă alegem să ignorăm conexiunea banilor cu apa, sângele și su etul. Banii ne oferă iluzii indcă își au originea în temple și în ofrande. Banii ne vorbesc despre puterea de însămânțare a apei, despre potența sângelui ca ofrandă și despre viața eternă a su etului. Toate acestea sunt adevărurile nescrise ale ecărui uturaș de salariu pe care îl aducem acasă lunar, ale pro tului micilor afaceri, ale dividendelor de la bursă și ale dobânzilor la credite.
Dacă înțelegem asta, atunci înțelegem că sarcina noastră este să alungăm iluziile cu privire la bani, astfel încât să vedem, dincolo de bani, adevărurile profunde ale vieții noastre. Atunci, banii vor putea lucra în serviciul acestor adevăruri, și nu al unor iluzii. Dacă reușim în acest proces, Moneta ne va fost un ajutor de nădejde.
01 D.H. Lawrence, Căluțul câștigător, traducere de Irina Petraș, ediția a IV-a, Paralela 45, Pitești, 2011, p. 43.
02 Ibidem, p. 43.
03 Ibidem, p. 13.
04 Ibidem, p. 37.
05 Cu sensul de „valută, etalon monetar, mijloc de plată“ sau „curs valutar“, în limba română.
CAPITOLUL 4
ACUMULAREA DE BANI
De ce energia vitală a avarilor înseamnă furt
Era odată un morar căruia îi plăcea aurul. 1 Adorația l-a acaparat într-atât încât și-a vândut toate posesiunile și a cumpărat ce își dorea mai mult. Apoi a topit aurul într-o singură bucată mare pe care a îngropat-o pe pământul său. Cu zorii ecărei zile, alerga pe câmp să își dezgroape comoara glorioasă.
Dar pesemne că un hoț a observat repetatele drumuri discrete ale morarului, indcă într-o noapte cineva a dezgropat comoara și dus a fost cu ea.
A doua zi de dimineață, morarul a tot săpat, dar nu a mai găsit nimic.
Atunci, a urlat cu atâta suferință în glas încât, în cele din urmă, un vecin a venit să vadă ce lucru îngrozitor se întâmplase.
Când a auzit că îi fusese furat aurul, vecinul i-a vorbit astfel morarului:
„De ce ești așa supărat? Nu ai avut deloc aur, așa că nu ai pierdut nimic.
Numai ți-ai imaginat că ai, așa că n-ai decât să îți imaginezi în continuare că
îl ai. Îngroapă mai bine o piatră unde era aurul. Imaginează-ți că piatra este comoara ta și îți vei redobândi aurul. La urma urmei, nu ai folosit aurul când îl aveai și nu îți va lipsi nicio clipă, atâta timp cât ești hotărât să nu îl folosești.“
Morarul avea un vecin înțelept, dar asta nu însemna că sfatul său era ușor de digerat. Morarul, întocmai ca Midas, adora aurul. Este notoriu refuzul avarilor de a permite ca marea lor avuție să ajute pe cineva. Dacă
vecinul ar reacționat în mod convențional, empatizând cu morarul pentru furtul aurului, atunci un adevăr important ar fost pierdut. Simpla posesie a unui lucru nu înseamnă bogăție. Bogăția este conferită de folosirea obiectului posedat, astfel că banii trebuie să circule ca să aibă valoare ca bani. Întocmai ca sângele, apa și su etul, circulația banilor este cheia găsirii bogăției pe care aceștia o măsoară.
Îngroparea banilor simbolizează înlăturarea energiei vitale din comunitatea umană. De fapt, banii sunt cel mai mărunt lucru pe care avarul
îl reține lumii, ne ind mai mult decât un simbol a ceea ce a fost împărtășit cu alții – dragoste, bunătate, bucurie, creativitate. Vecinul vorbește în numele comunității de care morarul s-a dezis și din care s-a retras prin zgârcenia sa. Vecinul nu are empatie de oferit, însă îi oferă morarului ocazia de a vedea natura iluzorie a bogăției neîntrebuințate.
În acest capitol vom examina modurile în care banii simbolizează
energia vitală. Dacă ne închipuim că acumularea de bani este scopul a ceea ce întreprindem (sau al întregii noastre vieți), atunci pierdem din vedere pe moment relațiile pentru care au fost creați banii. Cu siguranță, în context familial, folosirea banilor poate aidoma împărțirii hranei sau a dragostei.
În afaceri, uxul banilor poate facilita productivitatea și crearea de bunăstare pentru întreaga comunitate. Dacă nu facem decât să înmagazinăm energia și fructele productivității noastre, ne alegem cu prea puțin și ne lipsim pe noi înșine de conexiunea cu alții și cu comunitatea, care aduc atât de multă
însemnătate vieții noastre.
