În ecare dintre cele patru povești prezentate în acest capitol are loc o intervenție din lumea spiritelor. Un băiețel devine vultur; un avar este vizitat de fantome și spirite; zeul norocului ajută un fermier; soția unui rege se dovedește a o zeiță deghizată. Am putea privi asemenea intervenții ca gânduri sau puteri ale imaginației latente în ecare dintre noi. În momente de criză, s-ar putea să descoperim deodată o perspectivă nouă, un mod nou de a ne gândi la bani și la posesiuni. Dacă avem su cient noroc încât să
avem parte de această intervenție spirituală, ceea ce trăim este cu adevărat puterea vindecării de sine.
PEDEAPSA AVARULUI
Prima poveste, aparținând tribului Chinook din nord-vestul Statelor Unite, este intitulată Pedeapsa avarului 2. Aceasta ne arată cât de dăunător poate refuzul de a lăsa bogăția să circule, în cazul de față, pe cea a hranei. Dacă
analizăm incapacitatea hranei de a circula, vom vedea un exemplu concret al daunelor sociale care rezultă din refuzul de a lăsa să circule ceea ce susține viața. În cultura noastră, în care hrana poate atât de ușor cumpărată, echivalentul contemporan ar putea acumularea banilor.
În poveste, o iarnă aprigă amenința cu foametea locuitorii unui sat așezat pe un promontoriu bătut de vânt. Căpetenia murise și singurul său u era în pragul maturității. Pe mal nu eșua niciun animal marin, iar oamenii își asigurau subzistența cu scoici și rădăcini.
Într-o zi, un vânător a propus ca bărbații să plece în largul mării. Chiar dacă nu aveau să găsească nimic de mâncare, măcar puteau aduna mai multe scoici. Așa că toți bărbații s-au strâns în două bărci și au vâslit până ce satul a dispărut la orizont. Ajunși pe o insulă mică, au găsit lei de mare, l-au străpuns pe unul dintre ei cu sulița și l-au tras la mal.
Bluejay01, unul dintre vânători, a propus să e mâncată toată carnea leului de mare și să nu e împărțită cu femeile și copiii de acasă. Niciunul dintre vânători nu l-a contrazis, așa că leul de mare este ert și mâncat chiar pe insulă. Când unul dintre vânători, Raven02, a încercat să ascundă o bucată de carne în haină pentru a o duce acasă sătenilor ămânzi, Bluejay a găsit carnea și a ars-o în foc. Înainte de a părăsi insula, vânătorii au adunat scoici pentru femeile din sat. A doua zi, ul căpeteniei a cerut să se alăture vânătorilor, însă Bluejay i-a spus că valurile îl vor lua pe sus, obligându-l astfel să rămână în sat. Din nou, vânătorii străpung un leu de mare, iar Bluejay le spune că nu ar trebui să aducă nimic acasă, indcă asta l-ar face pe ul căpeteniei și mai dornic să li se alăture ziua următoare. Ceilalți vânători nu contestă hotărârea, nici motivul invocat de Bluejay, însă Raven își leagă o bucată de carne de păr pentru a o aduce acasă. Bluejay îl descoperă și aruncă carnea în foc, ca în prima zi. La plecare, vânătorii caută
scoici, pe care le aduc femeilor din sat. În cea de-a treia zi, ul căpeteniei a vrut din nou să meargă cu vânătorii, însă Bluejay a refuzat să îl ia. Din nou, Raven a încercat să ascundă carne pentru săteni dar a fost prins. Vânătorii s-au ospătat cu leu de mare și au adus scoici înapoi în sat. A patra zi, aceleași evenimente s-au repetat, la fel și în următoarea. În cea de-a cincea dimineață, ul căpeteniei s-a ținut cu ambele mâini de una dintre bărci până
ce Bluejay l-a lovit peste mâini și l-a îndepărtat. După aceasta, băiatul și-a luat arcul și săgețile și a plecat supărat pe țărm. A zărit un vultur negru, a tras în el, l-a jupuit și i-a îmbrăcat pielea. Însă pielea vulturului era prea mică, la fel și pielea celui de-al doilea vultur negru pe care l-a săgetat și jupuit. În cele din urmă a ucis un vultur pleșuv, în pielea căruia a reușit să
încapă.
Curând după ce și-a luat zborul, ul căpeteniei a simțit miros de grăsime arsă în foc. Mirosul îmbietor l-a atras pe insula unde vânătorii se ospătau cu carnea leului de mare. La început, băiatul s-a așezat pe creanga unui copac, însă apoi, pentru ca Bluejay să îl zărească, a zburat în cercuri deasupra focului de cinci ori. Bluejay i-a aruncat vulturului o bucată de carne, surprins că pasărea are picioare de om ( indcă pielea jupuită era prea mică
pentru a-i acoperi băiatului și picioarele).
În cea de-a șasea zi, vânătorii și-au dus bărcile la apă, însă ul căpeteniei nu a mai încercat să li se alăture. Odată plecați vânătorii, acesta a chemat toate femeile și copiii din sat. Le-a arătat carnea pe care Bluejay i-a aruncat-o și a uns cu ea capetele tuturor sătenilor. Apoi, a culcat la pământ toate colibele din sat, mai puțin pe cea a lui Raven. Ascuțind niște scânduri din colibelor dărâmate, acesta a lipit câte una de spatele ecărei femei.
„Înotați până la insulă și încercuiți-o de cinci ori“, le-a spus ul căpeteniei femeilor, „și veți deveni balene ucigașe și veți putea ucide singure lei de mare. Dar să nu dați nimic avarilor.“ Cât despre copii, ul căpeteniei le-a spus că vor deveni păsări marine. În cele din urmă, a confecționat funii din tendon de animale și a legat scoicile de stânci, astfel încât Bluejay și ceilalți să aibă întotdeauna sarcina di cilă de a le desprinde.
După aceasta, femeile au înotat către insula unde se ospătau bărbații lor, vânătorii. Femeile-balenă au făcut salturi din apă și au încercuit insula de cinci ori, după care s-au avântat în larg. Curând, păsările marine cu ciocuri roșii ca sângele au înconjurat de cinci ori insula în zbor, apoi au dispărut.
Numai Raven a recunoscut păsările ca ind copiii din sat.
Bluejay se temea că fuseseră vizitați de spirite rele. De data aceasta, pe lângă culesul scoicilor, vânătorii au încărcat și carnea rămasă în bărci. S-au grăbit să se întoarcă acasă, însă toate colibele din sat (cu excepția colibei lui Raven) erau prăbușite la pământ, iar în sat nici urmă de femei și copii.
Bluejay a jelit, până ce unul dintre vânători i-a spus să tacă. „Dacă nu ai fost așa rău, căpetenia noastră nu ne-ar făcut așa ceva“, l-a certat vânătorul.
Femeile și copiii nu s-au mai întors. În schimb, vânătorii trăiesc sub cerul liber și sunt nevoiți să scormonească pe unde apucă după mâncare.
Mănâncă rădăcini și se chinuie să smulgă scoicile legate de stânci. Bluejay e cel mai nenorocit dintre toți, indcă rareori găsește de mâncare, și nu de
puține ori e lovit din cer de grindină. Numai Raven, care a fost bun la su et, găsește câte o focă sau un sturion pe mal și are un adăpost deasupra capului.
Însă aceia care nu au adus acasă hrană pentru familiile lor au pierdut totul.
Astfel i-a pedepsit căpetenia pentru zgârcenia lor.
CUM E AFECTATĂ COMUNITATEA DE REFUZUL DE A DA ȘI
ALTORA
De multe ori suntem nesiguri: să-l urmăm pe Bluejay sau pe ul căpeteniei?
Sunt aidoma vocilor noastre interioare, una zgârcită și alta generoasă.
Uneori, întocmai ca vânătorii, nu facem decât să încuviințăm și să urmăm liderul greșit. Poate că o voce precum cea a lui Raven oferă oportunitatea de a schimba cursul ales, însă o astfel de voce poate greu de ascultat.
Este clar că moartea căpeteniei și-a lăsat amprenta asupra satului. Fără o conducere bună, vânătorii nu sunt în stare să ia deciziile corecte. Bluejay își vede interesul propriu și se ospătează copios alături de ceilalți bărbați.
Bluejay însă nu împarte din avuția hranei, pe care ar trebuit să o transmită
și sătenilor. Această greșeală este teribil de tulburătoare pentru orânduirea socială. Când am analizat rădăcinile banilor, am văzut originile lor vechi din sacri ciile oferite pentru a pro ta de abundența naturii. Povestea sugerează
că, atunci când bogăția nu este împărțită în mod corect, natura, care este sursa acesteia, se răzbună. Astfel, ospețele lui Bluejay se transformă în cauza privațiunii permanente a vânătorilor.
Fiul căpeteniei este nerăbdător să ia parte la mai multe aspecte ale vieții în comunitate. Căutând să li se alăture vânătorilor, el se pregătește de inițierea ca bărbat al satului. Prin disponibilitatea de a împărți bogăția vânătorii cu toți sătenii, face dovadă că este conștient de datoria sa comunitară.
Respingerile repetate la care este supus de către Bluejay îl împing pe băiat să caute dreptate undeva mai sus. Acesta ucide trei vulturi, îmbrăcând în cele din urmă pielea vulturului pleșuv și dobândind, astfel, abilitatea de a zbura. Vulturul simbolizează aspirații spirituale, conexiunea omului cu tărâmul lumii spirituale. Vulturul are puterea de a se avânta și de a distruge toate celelalte păsări, astfel că dispune de puterea de a distruge ceea ce este josnic și male c. Regi, împărați și națiuni au adoptat vulturul ca simbol, atât
pentru a demonstra că au primit binecuvântarea divină, cât și pentru a-și manifesta puterea. Când băiatul îmbracă pielea vulturului, el caută să își asume rolul și puterea tatălui, ale căpeteniei.
Alimentându-se din puterea lumii supranaturale, ul căpeteniei se așază
la masa judecății semenilor săi. Din moment ce bărbații nu intenționează să
se îngrijească de femei și de copii, ordinea naturală a tribului nu mai funcționează. Dacă cei slabi nu se pot baza pe cei puternici, ul căpeteniei îi va elibera pe aceștia dintâi de dependența lor. Îi transformă în balene ucigașe și păsări marine, capabile să își captureze singure prada. Bărbații nu și-au manifestat loialitatea și dragostea, simbolizate de împărțirea avuției, astfel că femeile și copiii sunt eliberați de contractul social care a legat satul, permițându-i să prospere.
Un aspect esențial al poveștii este încadrarea în timpul resc al naturii, indcă darurile naturii trebuie folosite atunci când sunt primite; datoria noastră este să trăim clipa. Cu trecerea ecărei zile, devine din ce în ce mai di cil pentru vânători să își îndrepte greșelile. Cinci este un număr magic, repetat de multe ori în poveste, iar în a șasea zi satul, precum și tot ceea ce reprezintă, inclusiv valoarea conexiunii umane, este distrus. În cele din urmă, Bluejay și ceilalți pun carnea în bărci, dar dărnicia din teamă sau din obligație nu înseamnă generozitate autentică. În clipa când sunt dispuși să
