alină șerpii cu baghete împănate. În tot acest timp, incantațiile reverberează
parcă din străfundurile pământului. Se cântă despre nori plini de ploaie adunați pe cer. La nalul dansului, preoții prind cât mai mulți șerpi și îi împrăștie în deșert, în cele patru puncte cardinale. Șerpii sunt binecuvântați și eliberați pentru a transmite mesajul reînnoirii pe tot pământul și pentru a se târî în adâncurile subterane, în pântecul lumii, unde vor interveni pe lângă spirite pentru ploaia dătătoare de viață.
Ceremonia dansului cu șerpi alternează de la an la an cu ceremonia uierului, de asemenea menită să asigure maturitatea recoltelor precum și căderea ploii la nalul verii. Aceste ceremonii care durează 16 zile sunt su etul procesiunii ritualice desfășurate pe tot parcursul anului. 7 Frumoase și complexe prin mitologia și simbolismul lor, multe dintre ritualuri asigură
căderea ploilor hrănitoare și fertilitatea adusă de acestea pe pământ.
Ciclul anual de ceremonii nu este dedicat numai fertilității, ci și relației oamenilor cu natura și cu universul. Aceasta se vede în căsătoria dintre Fecioara Șarpe, o tânără virgină care este reprezentarea vie a două statui sacre ale Fecioarelor Șarpe, cu Tânărul Antilopă, un tânăr supus unui ritual de puri care. Acest ritual nupțial, parte dintr-o secvență de ceremonii care culminează în dansul șarpelui, întrebuințează porumb, legume, semințe și lichidul lăptos din rădăcina de yucca și simbolizează fertilitatea mult dorită.
După nuntă, tinerii însurăței, căsătoriți pentru numai o noapte, ascultă
cântece sacre și, într-un nal, sunt conduși acasă de părinții spirituali.
Ritualul aduce fertilitate în mai multe uniuni: uniunea dintre Societatea Șerpilor și Societatea Antilopelor, conexiunea dintre antilopă, ale cărei coarne se ridică la cer, și șarpe, care este capabil să penetreze pământul, unirea oamenilor cu lumea naturală, precum și fuziunea dintre forțele masculine și feminine din natură.
Pentru a ilustra universalitatea acestor ritualuri, putem compara ceremoniile Hopi cu cele practicate de greci în urmă cu peste 2000 de ani.
Ritualurile grecești erau celebrate în cicluri numite Micile Mistere (organizate în luna februarie) și Marile Mistere (organizate în luna septembrie).8 Aceste Mistere aveau atâta încărcătură sacră, încât moartea era pedeapsa pentru cel care vorbea despre ele unui neinițiat.
Informațiile pe care le avem despre Mistere indică faptul că inițiații, după o puri care rituală riguroasă (care includea îmbăiere și post), aveau parte de o uniune cu zeița Demetra. În extazul ritualurilor, inițiații se vedeau purtați pe Muntele Olimp, sălașul zeilor, unde erau martorii mariajului sacru dintre Demetra și Zeus, cel mai puternic dintre zei. Această uniune divină
oferea salvarea. O voce tuna „S-a născut un copil sacru“, apoi vorbea despre
„spicul tăiat în tăcere“. În fața simbolurilor Pământului etern regenerant și dătător de viață, inițiații își strigau recunoștința „ Ye“ (pentru ploaie) și, îngenunchind, „ Kye“ (pentru nașterea pruncilor).
Similaritatea dintre ritualurile acestor societăți agrare, separate în distanță de mii de kilometri și în timp de mii de ani, ne dezvăluie universalitatea rugăciunilor și a sacri ciilor adoptate de popoarele agrare pentru a îmbuna zeii și spiritele și a în grațiile acestora. Voi oferi un ultim exemplu: în secolul al XIX-lea, ecare clan de pe Insula Buru, din estul Oceanului Indian, încheia recolta de orez cu un ospăț.9 Toți membrii clanului trebuiau să contribuie cu o mică parte din orezul lor la această masă
comună, iar o porție de orez era rezervată zeilor. Numită „mâncarea su etului orezului“, această masă conferea clanului vitalitatea naturii.
Ceremoniile nupțiale din zilele noastre conțin un indiciu al acestor practici ritualice – aruncarea orezului peste capul mirilor este vestigiul ritualurilor de fertilitate din Antichitate.
OMUL CARE ADUCE PLOAIA ÎN AFACERI
În ziua de azi, în domeniul afacerilor, spunem despre un om că aduce ploaia dacă este capabil să încheie înțelegeri și să genereze venituri pentru alții, care s-ar putea să nu aibă același acces la conexiuni puternice și resurse nanciare. Omul care aduce ploaia creează prosperitate, nu sub forma recoltelor, ci sub forma banilor. Schimburile sale nu sunt cu spirite sau cu zei, ci cu bănci, investitori, acționari, clienți și alții care au ceva de câștigat.
Aceste tranzacții sunt cons nțite cu înțelegeri precum bilete la ordin sau societăți în comandită simplă, care conectează părțile lumii afacerilor.
Ceea ce lipsește, bineînțeles, este frumusețea ritualurilor care conectează
oamenii care aduc ploaia din trib cu zeii și cu propria natură. Cum ar dacă
ecare tranzacție nanciară ar sărbătorită ca o căsătorie cu lumea divină?
Dacă am putea înțelege originile banilor și ale pieței de schimb, am putea redobândi măcar o idee din ritualurile sacre care au jucat odată un rol crucial în crearea prosperității.
MONETA, BANI ȘI PIAȚA DE SCHIMB
Care este conexiunea dintre aceste schimburi sacre dintre oameni și divinitate, pe de o parte, și evoluția piețelor și a banilor, pe de altă parte?
Explicația o găsim la zeița Moneta, în ale cărei temple sunt creați banii. Ea este și o înfățișare a multelor fețe ale zeiței Iunona. Evoluția Iunonei în Moneta, precum și evoluția anterioară a Iunonei dintr-o zeiță puternică, a Pământului, ne arată faptul că banii au evoluat ca parte a fertilității. Când bogățiile vânătorii și recoltele erau întoarse în lumea spiritelor pentru a asigura reînnoirea continuă, fără îndoială că această bogăție naturală era sacră. Pe măsură ce culturile au devenit mai complexe și mai specializate, ofrandele sacre au ajuns să e date la schimb în afara ritualurilor care îl legau pe om de zei. A devenit un bun, parte a unui troc, ca mai apoi să
devină chiar bani sau să e schimbată pe bani. Așadar, inevitabil, indiferent ce formă au luat banii, originea lor se a ă în schimburile dintre lumea oamenilor și lumea spiritelor.
Dar de ce darurile sacre ale naturii au intrat pe piață sub formă de bunuri? De ce au evoluat banii din ceremoniile religioase? Bineînțeles că
banii și schimburile comerciale nu își aveau locul în familie, unde mâncarea era împărțită din dragoste și responsabilitate familială. 10 Această celebrare a iubirii a constituit baza împărțirii alimentelor în comunitatea extinsă, care a evoluat din familie, mai precis din clan sau neam.
Rostirea rugăciunii înainte de masă surprinde sentimentul unei celebrări a iubirii. O formă a acestei rugăciuni, spre exemplu, este: „Binecuvântează-ne pe noi, Doamne, și darurile acestea ale Tale pe care le primim acum din mila Ta prin Hristos, Domnul nostru. Amin.“ Este, în același timp, o recunoștință față de Dumnezeu și o rugăciune de binecuvântare a familiei și a hranei.
Importanța împărțirii hranei este subliniată într-un pasaj din Rig-Veda:
„Omul neprevăzător pune mâncare deoparte în van… Omul care mănâncă
singur se acoperă de necazuri“. 11 Bhagavad Gita consideră esențială
distribuirea hranei în ritualul de sacri ciu: „Despre jertfa adusă contrar rânduielii, fără să împartă hrană, lipsită de incantații și de ofrande, fără
încărcătură spirituală, se spune că ar male că“. 12
Împărțirea hranei cu ceilalți este un mod de a face să circule esența divină în lumea umană. Bhagavad Gita sugerează relația apropiată dintre cel ce se hrănește și hrană, din moment ce consideră atât oamenii, cât și mâncarea ca făcând parte dintr-un ciclu care impune sacri ciu pentru conexiunea cu divinitatea. „Din hrană provin toate ințele și hrana provine din ploaie; ploaia vine din sacri ciu și sacri ciul vine din acțiune.“13
La nivel practic, împărțirea hranei este și un mod de a ne încrede în familia și în comunitatea noastră. Dacă toată lumea împarte cu ceilalți, vremurile grele vor mult mai suportabile, lipsurile vor mai puțin greu de îndurat, iar supraviețuirea va mai ușoară. Omul care mănâncă singur se simte vinovat, indcă încalcă încrederea, celebrarea iubirii, care stă la baza comunității.
În rugăciunea „Tatăl Nostru“, Dumnezeu este recunoscut drept sursă a pâinii noastre cea de toate zilele. „Pâinea“, simbolizând hrana trupească și su etească, este și un termen argotic pentru bani, la fel ca și cuvântul
„mălai“03. Însă pâinea și mălaiul sunt alimente, în vreme ce banii nu reprezintă nici alimente, nici fertilitate. Originile banilor rezidă în ritualurile de fertilitate, însă înțelesurile pe care le iau banii pentru noi sunt mult mai puțin evidente decât cele luate de hrană.
BANI , STRĂINI ȘI CELEBRAREA IUBIRI
