În acest capitol vom face o pauză de la goana zilnică după bani. Vom vedea cum visul de a avea mai mulți bani poate avea o valoare simbolică și ne poate de folos indiferent dacă facem sau nu rost de bani. Privind la nenumăratele forme pe care banii le-au luat în diferite societăți și momente ale istoriei, vom vedea că valoarea acestora rezidă, în cea mai mare parte, în puterea pe care o exercită asupra minții noastre. Banii sunt un simbol puternic, dar ce simbolizează, mai exact? Pentru a răspunde la această
întrebare, vom face cunoștință cu o zeiță numită Moneta și vom vedea cum
banii își au rădăcina în așteptarea – de la noi ca indivizi și de la societate, în ansamblu – de a da dovadă de fertilitate și de productivitate.
PUTEREA BANILOR CA SIMBOL
„De-aș avea mai mulți bani, atunci sigur aș…“
Putem găsi o varietate nesfârșită de moduri de a completa a rmația de mai sus: aș face o călătorie, mi-aș cumpăra niște haine, aș locui într-o casă
mai frumoasă, i-aș ajuta pe nevoiași, mi-aș de nitiva educația. Lista nu are sfârșit, indcă nevoile și năzuințele ințelor umane sunt nesfârșite.
Când visăm la ce am putea face dacă am avea mai mulți bani, rareori ne distanțăm su cient cât să vedem că năzuința e distinctă de banii necesari împlinirii ei. Dar ce este mai important: năzuința sau banii? Năzuința face parte din noi, pe când banii sunt un factor extern. Din acest motiv, năzuința ne spune ceea ce ne dorim. Banii sunt neutri și nu ne pot oferi răspunsul la întrebări precum „cine suntem?“ și „ce ne dorim?“.
Dacă ne analizăm năzuințele bănești, vom descoperi cele mai intime mecanisme ale propriei minți. Spre exemplu, un bărbat de 35 de ani tânjește să își dea demisia și să se mute pe o insulă tropicală. Dacă ar avea bani, ar face-o. Dacă uită de lipsa banilor și întâmpină cu brațele deschise oportunitatea de a-și explora propriile gânduri, s-ar putea să descopere mai multe adevăruri: se teme de îndatoririle suplimentare pe care va trebui să le îndeplinească dacă va promovat, își face griji pentru starea mariajului său, dar nu se simte în stare să discute despre asta cu soția, sau, de ce nu, pur și simplu are nevoie de o vacanță.
Dacă bărbatul își amână introspecția spunând că nu are su cienți bani, el pierde oportunitatea de a privi în interiorul propriului su et. Își duce zilele visând la o altă viață, una netrăită, plină de pasiune ecuatorială pe plajele cu nisip n ale unor insule exotice. Nu își dă seama că această viață
alternativă, viața pe o insulă, este iluzorie, o fugă din realitate. Vede banul ca pe un adversar și alege să se împace cu sentimentul unei privațiuni. Însă nu banul îi lipsește, ci introspecția.
Rareori ne gândim la puterea pe care o acordăm mintal banilor. Suntem conștienți că ne simțim limitați de absența acestora sau că ne simțim mai
puternici când îi avem. Însă banii sunt realmente lipsiți de putere până în clipa în care le dăm su u vital prin puterea minții noastre. Banii nu au construit niciodată o clădire, nu au fabricat un produs, nu au efectuat o operație salvatoare și nu au oferit consiliere e cientă pentru investiții. Mai ales în lumea de astăzi, banii sunt, de fapt, hârtii lipsite de valoare intrinsecă, având valoarea pe care noi consimțim să le-o conferim.
MONEDELE DE PIATRĂ DE PE INSULA YAP
Pentru a ilustra puterea pe care mintea noastră le-o conferă banilor, dar și puterea pe care aceștia o au asupra minții noastre, propun un exemplu aparent îndepărtat, atât în timp, cât și în spațiu. În secolul al XIX-lea, locuitorii Insulei Yap (una dintre Insulele Caroline din Oceanul Paci c) foloseau bani sub forma pietrelor extrase din carieră. Aceste pietre măsurau de la 30 la 366 de centimetri în diametru și aveau ecare o gaură în centru.
Gaura permitea trecerea unei prăjini, prin intermediul căreia erau transportați banii. 1
Acești bani, numiți fei, erau extrași dintr-o carieră a ată pe o insulă
situată la aproximativ 650 de kilometri la sud de Insula Yap. Piatra trebuia să
e un calcar alb cu granulație nă. Dacă îndeplinea această cerință, următorul aspect important care îi determina valoarea era dimensiunea.
După călătoria pe mare în urma căreia banii ajungeau pe Insula Yap, multe dintre aceste unități monetare erau prea mari pentru a transportate cu ușurință dintr-un capăt în celălalt al insulei. Această realitate a deschis calea tranzacțiilor în urma cărora posesia fei-ului era transferată, însă piatra rămânea nemișcată. Fostul proprietar își dădea acordul verbal pentru transferul de proprietate, fără a lăsa măcar un semn zic pe piatră. Piatra putea rămâne pe pământul fostului proprietar, însă toată lumea înțelegea că
posesia fei-ului a trecut în mâinile altcuiva. (Însăși expresia „a trece din mână în mână“ este mult mai potrivită pentru bancnotele și monedele contemporane, decât pentru acești bani din pietre maiestuoase care, când erau mutați, trebuiau purtați pe umeri de mai mulți bărbați.) Locuitorii insulei foloseau nuci de cocos, tutun sau șiraguri de mărgele pe post de mărunțiș pentru fei.
Dacă posesia fei-ului se putea schimba pur și simplu printr-o înțelegere, un acord comun și nimic mai mult, atunci de ce mai era nevoie să e transportat de pe o insulă pe alta? Dacă toată lumea e de acord că o anume persoană deține o anume piatră, nu ar trebui să conteze unde se a ă
respectiva piatră. Presupunerea este atestată de povestea fascinantă a unei pietre de proporții imense.
Această piatră reprezenta averea unei familii de pe Insula Yap, însă
nimeni nu o mai văzuse de câteva generații. Toată lumea era de acord că
familia era într-adevăr bogată, însă piatra fusese pierdută pe mare în cursul lungii călătorii de pe insula de unde fusese extrasă. Izbită de o furtună
violentă, pluta care transporta piatra a fost separată de barcă, iar piatra s-a scufundat. Cu siguranță că nu mai putea recuperată. Cu toate acestea, când aventurierii au povestit despre dimensiunea și frumusețea pietrei și despre faptul că proprietarul acesteia nu putea tras la răspundere pentru pierderea ei, toată lumea a fost de acord că valoarea pietrei nu era afectată de poziționarea acesteia pe fundul mării. Nici trecerea timpului, de-a lungul mai multor generații, nu a redus din valoarea acestei pietre legendare. Ar putut la fel de bine să se a e în curtea din față a familiei, în loc să e pierdută în mare, indcă valoarea sa ca ban a rămas nediminuată în mintea bărbaților și a femeilor de pe insulă.
Această poveste remarcabilă ilustrează conexiunea dintre minte și bani.
În esență, locuitorii insulei hotărâseră că banii nu trebuie să e posedați zic, nici măcar vizibili, pentru a avea valoare și a aparține vreunuia dintre ei. Prin acest consimțământ, viața banilor a fost conferită pietrei neînsu ețite (și invizibile). Dând viață pietrei, cei de pe insulă i-au dat și putere. Și întocmai ca sculptorul a cărui piatră frumoasă se transformă într-o femeie vie, și ei aveau să descopere că piatra adusă la viață poate sursa unei mari suferințe.
În 1898, guvernul german a achiziționat Insulele Caroline de la spanioli.
Din moment ce Insula Yap nu avea străzi potrivite pentru vehicule, iar drumurile erau într-o stare precară, băștinașilor li s-a ordonat să le îmbunătățească starea. Totuși, ei căraseră banii de piatră în spate de generații pe aceste drumuri și nu aveau nevoie, și nici nu își doreau, să le îmbunătățească.
Confruntați cu rezistența pasivă a locuitorilor Insulei Yap, autoritățile germane au chibzuit cum ar putea să îi forțeze să se conformeze. Bogăția băștinașilor, sub formă de fei, era la vedere pe întreaga insulă, însă
con scarea ei ar presupus o muncă prea mare. Și chiar dacă banii puteau mutați, unde să-i depoziteze? În cele din urmă, autoritățile germane au pus la cale un plan diabolic. Un om a fost trimis singur de-a lungul insulei cu o cutie de vopsea neagră. Acesta a marcat cele mai valoroase bucăți de fei cu o cruce mică, neagră. Asta a fost tot.
Germanii i-au anunțat că pietrele cu cruci negre nu mai sunt bani.
Oamenii de pe Yap, care transportaseră tone de piatră pe mări agitate, au fost sărăciți de o pensulă cu vopsea. La scurt timp, au început să
îmbunătățească starea drumurilor. Când munca a fost terminată, spre satisfacția autorităților, germanii au trimis un alt om să șteargă crucile negre de pe fei. Locuitorii insulei au fost încântați să își redobândească averile.
Firește, tot ce se schimbase pe insulă erau stratul de vopsea aplicat și îndepărtat apoi de pe pietre, precum și gândurile oamenilor. Stratagema strălucitoare a autorităților germane a plasat fei-ul sub puterea de înțelegere a germanilor. Acest transfer le-a conferit imediat putere asupra băștinașilor, din moment ce aceștia conferiseră fei-ului putere asupra propriei minți.
Am putea considera că mintea celor de pe Yap nu se aseamănă în niciun fel cu mintea noastră. Propun însă, pentru câteva clipe, să ne imaginăm un scenariu science- ction, oarecum asemănător cu Războiul lumilor de H.G.
Wel s. Nave spațiale extraterestre încep să aterizeze pe întregul teritoriu al planetei Pământ. Tehnologia extraterestră este mult mai avansată decât a noastră. Din fericire, extratereștrii vin cu gânduri bune. Singura lor solicitare este ca locuitorii planetei Pământ să își îmbunătățească sistemul de autostrăzi.
Noi suntem însă mulțumiți de sistemul nostru de autostrăzi așa cum este el și nu facem nimic. Extratereștrii ne dau un ultimatum: dacă nu reparăm sistemul de autostrăzi în 30 de zile, toți banii de pe Pământ își vor pierde valoarea monetară. Pentru a-și demonstra puterea, extratereștrii golesc toate cardurile de credit prin intermediul unui impuls magnetic, făcându-ne dependenți de numerar.
