Dintr-odată semănăm mult mai tare cu locuitorii Insulei Yap decât ne-am imaginat (sau dorit). Cea mai mare parte a banilor noștri este din hârtie și, evident, nu au nicio valoare, cu excepția aceleia pe care le-o atribuim noi. Dacă extratereștrii vor să ne des ințeze banii, cu siguranță că
vom putea trece la un nou sistem. Ce-ar mai simplu decât să hotărâm să
conferim valoare bănească altui lucru? Însă analizând toate aspectele, cine se poate îndoi că ne-am întoarce imediat atenția asupra îmbunătățirii sistemului de autostrăzi, în speranța că extratereștrii ne vor lăsa în pace?
Viața nu ar mai niciodată la fel după ce primim vizita acestor ințe străine. Pe Insula Yap, fei-ul a rămas în uz până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. Deși au adoptat valuta americană și japoneză, băștinașii au făcut asta cu reticență. Sferele albe de piatră care au fost odată
bani au devenit ornamente, iar valoarea lor bănească a rămas o simplă
amintire.
NENUMĂRATELE FORME LUATE DE BANI
De regulă, economiștii de nesc banii după funcțiile îndeplinite: (1) banii trebuie să servească drept mijloc de plată și să e acceptați fără restricții în schimbul bunurilor și al serviciilor; (2) banii trebuie să ofere un mijloc de măsurare, asemenea unei rigle, după care bunurile și serviciile să e evaluate unele în raport cu celelalte și (3) banii trebuie să aibă o formă care să
faciliteze depozitarea bogăției.
Cât de seacă este această de niție în comparație cu varietatea de bani din lumea reală și din istorie! Banii pot lua aproape orice formă și tot vor îndeplini aceste trei funcții. Pietrele, nucile de cocos, tutunul ori șiragurile de mărgele ne arată cum, asemenea zeului Proteu, banii pot căpăta nenumărate forme.
Un exemplu inedit este cel al banilor chinezești din piele. Întrebuințați pentru întâia oară în timpul domniei Împăratului Wu din dinastia Han (circa 140 î.H.), banii din piele erau confecționați din piele de cerb alb.
Fiecare ban avea formă pătrată și reprezenta averi consistente. Cerbul alb era monedă pentru chinezi, cu o viață proprie și cu predilecția de a se reproduce! Soluția chinezească la problema in ației a fost reducerea dimensiunii turmelor imperiale de cerbi albi.
Acest proces de limitare a avut consecințe neprevăzute și nefaste. În goana lor de a controla in ația, autoritățile chineze au restricționat excesiv turmele de cerbi albi până ce, într-un nal, aceștia au dispărut cu totul.
Puternicul cerb alb, care cutreiera pădurile în Antichitate, a rămas o simplă
plăsmuire a minții noastre. Nu mai are corespondent în realitate, indcă
cerbul și o bună parte din pădure au fost exploatați până la extincție. Am putea spune că banii devin vampirici și răpesc frumusețea și viața lumii naturale.
Sacri ciul vieții pentru bani a fost reprodus în numeroase societăți.
Dinții de marsuin serveau drept bani pentru locuitorii insulei Malaita (Insulele Solomon). Băștinașii atrăgeau un grup de marsuini în ape mici, îi măcelăreau, apoi le extrăgeau dinții și îi foloseau pe post de bani. În Insulele Fiji, dinții de balenă erau moneda de schimb, iar dinții rari, de culoare roșie, valorau de douăzeci de ori mai mult decât cei albi. Pe Insula San Cristóbal, mii de câini au fost crescuți și apoi sacri cați pentru dinții lor, folosiți drept monedă. În anumite regiuni din Noua Guinee, colții de mistreț erau folosiți ca bani. Pe Insula Santa Cruz, bărbații tineri confecționau bani din penele roșii provenite din creasta unei mici păsări din junglă. Umpleau o scoică cu rășină lipicioasă și imitau cântecul păsării pentru a o atrage într-o capcană
mortală. În Paci cul de Nord-Vest, pieile de castor erau folosite frecvent ca monedă de schimb, alături de cochilii de melc, scoici, pături și alte piei, precum și sclavi. Sclavii erau norocoși că rămân în viață, spre deosebire de cei din Borneo, ale căror cranii erau folosite pe post de bani. Aceste cranii pe post de bani au reprezentat cu siguranță, la propriu, cea mai macabră
dovadă a triumfului banului asupra minții.
Adesea, banii au evoluat e din alimente, e din ceva frumos. Vechii egipteni foloseau cereale pe post de bani, pe când rasele de vaci de culoare albă erau folosite ca bani în țările mediteraneene. Multe popoare insulare sau din jurul coastelor confecționau șiraguri frumoase din cochilii, în special ghiocuri, de aproape 2,5 centimetri lungime și de culoare albă sau galben pal. Aceste cochilii s-ar putea să fost primii bani. Au circulat mii de ani înainte de Hristos în India, China și Orientul Mijlociu, iar mai târziu au fost folosite în Africa și în restul Asiei, precum și de-a lungul insulelor din Oceanul Paci c. De fapt, când armata japoneză a invadat Noua Guinee, în
1942, și a adus pe insulă o cantitate mare de ghiocuri, valoarea acestora ca monedă s-a prăbușit, periclitând sistemul nanciar de pe insulă.
Coloniștii din Lumea Nouă au descoperit că indienii confecționau wampum, un șirag de mărgele din scoici. Wampum a devenit astfel prima monedă o cială din Noua Olandă. În anul 1648, o lege din Connecticut stipula că wampum trebuie să e „înșirat corespunzător, și nu într-un amalgam prea mic sau prea mare, neatrăgător și dezordonat, așa cum a fost în trecut“. Această lege pare să vizat falsi carea de wampum, o problemă
serioasă a acestui tip de ban. Patru până la opt dintre aceste mărgele albe erau echivalentul unui penny, însă mărgelele albe erau frecvent vopsite în negru, cele negre ind mai valoroase. În Massachusetts, era permisă plata datoriilor minore cu wampum, dar nu și plata taxelor.
Primii bani în sensul modern al cuvântului, anume, un tip de monedă
bătută cu scopul de a ban, au fost creați în China, unde uneltele agricole au fost folosite pe post de bani pentru o lungă perioadă. În jurul secolului al XII-lea î.H., conducătorii din dinastia Zhou au înlocuit uneltele agricole cu miniaturi ale acestora, care erau întrebuințate ca monede. În decursul unui mileniu, forma uneia dintre „monede“, a cuțitului, a evoluat prin pierderea lamei, rămânând un mâner cu o gaură. Gaura a permis ca mai multe cuțite să e legate pe un șirag și transportate cu ușurință.
Primele monede din Occident au fost bătute de greci în jurul anului 750
î.H. și au fost confecționate din electrum, un aliaj de aur și argint. Fiindcă
acest aliaj era expus riscului de fraudă, Cresus, rege al Lidiei din secolul al VI-lea, a bătut monede din aur și argint. Bogăția lui legendară este motivul pentru care și astăzi se mai spune despre cineva că este „bogat precum Cresus“, adică putred de bogat.
Ceea ce primim în schimbul muncii efectuate la serviciu, care ne face să
consumăm mult efort și timp, nu este doar o plată, ci și un salariu. Cuvântul
„salariu“ vine de la termenul roman salarium, care înseamnă „sare“, re ectând folosirea de către romani a sării pentru plata muncitorilor. 2
TUTUNUL CA MONEDĂ ÎN COLONI
Guvernele coloniale au xat valoarea anumitor produse agricole întrebuințate drept monedă. Aceste produse agricole puteau folosite pentru a achita taxe, iar autoritățile făceau tot posibilul să refuze bovine slabe (din moment ce exemplarele cele mai grase erau păstrate de crescători, ne ind întrebuințate la plata taxelor), precum și să scape de surplusul de animale. Abia în 1670, Massachusetts a abrogat o lege care stabilea valoarea porumbului și a bovinelor întrebuințate ca monedă. În 1720, Parlamentul din Carolina de Sud a stabilit orezul ca valoare monetară.
Tutunul ne oferă o istorie cu adevărat fascinantă a puterii banilor asupra minții inventatorilor săi. 3 În 1619, tutunul era deja monedă de schimb la nivel local în Virginia, iar guvernul local a declarat că tutunul este monedă
de schimb, 450 de grame de tutun de calitate ind echivalentul a 3 șilingi.
Producția a crescut foarte rapid, încât în 1631 valoarea tutunului s-a prăbușit, raportată la cea a monedei emise de stat. Pentru a crește valoarea tutunului, au fost create legi care pe de o parte interziceau anumitor persoane (cum ar dulgherilor și altor meseriași) să crească tutun și, pe de altă parte, restricționau cantitatea care putea cultivată de cei care aveau voie să cultive tutun. În același timp, standardele pentru o recoltă de calitate au fost ridicate. În 1640 și în 1641, adunarea legislativă a decis că tutunul este monedă de schimb, însă i-a stabilit o valoare de aproximativ cinci ori mai mare decât cea la care se cumpăra pe piață. Crescătorilor le era interzis să îl comercializeze sub valoarea o cială. Aceste legi nu doar că erau ine ciente, dar au creat și inegalități între debitori și creditori.
Când, în ciuda legilor, cultivarea tutunului a devenit tot mai răspândită, iar valoarea sa monetară a continuat să scadă, în 1642 adunarea legislativă a luat incredibila decizie de a stabili plata contractelor în tutun. Această
reglementare a transformat tutunul în singura monedă o cială, astfel că, rește, toată lumea își dorea să crească bani. În 1666, Maryland, Virginia și Carolina au fost nevoite să semneze un acord pentru a opri cu totul cultivarea de tutun. În 1683, scăderea prețului tutunului a dus la arderea recoltelor de către grupuri de cetățeni. Guvernul a privit această activitate de distrugere a unei monede de schimb ca pe un act subversiv și i-a făcut pe făptași pasibili de pedeapsa cu moartea.
Odată ce tutunului i-a fost conferit titlul de etalon monetar, acesta a devenit mult mai mult decât o simplă cultură. Semințele de tutun erau
