02 Monetărie, fabrică de bani, a bate monedă.
03 Iŭgālis înseamnă soț, soție, în latină.
04 Lūcīna înseamnă naștere, în latină.
05 Mātrōnālia (în latină) era sărbătoarea femeilor căsătorie, organizată la data de 1 martie, în onoarea zeului Marte.
CAPITOLUL 2
ATOTPUTERNICUL DOLAR
De ce sunt bani ușor de venerat
Auzim adesea învinuiri cu privire la cultul banilor. Aceste critici ignoră un aspect fundamental, indiferent că sunt îndreptate împotriva societății de consum, a milioanelor excesive făcute de speculanții de pe piața de valori sau a ostentației vulgare manifestate de anumiți bogătași. Motivul pentru care foarte mulți oameni divinizează banii este că banii au origini divine. Nu întâmplător monetăria romană se regăsea în templul sacru al Monetei.
Dacă nu facem decât să ne plângem de cele rele, ratăm oportunitatea de a analiza bogăția spirituală a banilor. Biblia cu siguranță nu condamnă banii, însă emite următorul avertisment: „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“1. Nu banii, ci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Dacă
iubim banii, este foarte posibil să pierdem din vedere semni cația mai profundă a acestora. Dacă ne facem un țel din bani, ratăm ocazia de a-i vedea ca simbol al forțelor vitale care ne-ar putea ajuta să ne conectăm mai profund cu noi înșine, cu familiile și comunitățile noastre. Așadar, răul care derivă din atașamentul pentru bani nu ne dăunează doar nouă, ci și acelora pe care îi iubim. Într-un fel, banii ne provoacă să învățăm ce este cu adevărat demn de iubire. Dacă înțelegem originile banilor, putem să direcționăm iubirea pe care am arătat-o banilor către alte lucruri, pe măsură ce devenim conștienți de simbolistica lor.
Acest capitol este o aplecare asupra originilor divine ale banilor, care s-au pierdut din vedere în urmă cu mii de ani. Am rămas numai cu instrumentul bănesc și cu aplicațiile sale practice. Despre sursele și primele lor întrebuințări nu știm nimic. Însă în ăcărarea religioasă care a făurit la început banii a rămas în noi. Ne animă și le conferă banilor o alură mistică.
Spun asta indcă, trăind în lumea noastră imaginară, nu suntem conștienți că atingerea banilor poate resimțită ca un contact cu forțele divine.
Banii de azi ascund indicii, chiar vestigii, ale originilor divine. În unele cazuri sunt evidente, iar în altele sunt ascunse. Monedele și bancnotele Statelor Unite a rmă cu tărie „In God We Trust“. Acest motto este remarcabil într-o țară a cărei Constituție garantează separația dintre biserică
și stat. Primul Amendament al Constituției a rmă: „Congresul nu va da nicio lege care să impună o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii…“01 Curtea Supremă a interpretat această clauză ca ind o interdicție impusă guvernului federal, statelor și agențiilor statale (precum consilii școlare02) să impună reglementări sau „legi care să ajute o religie, sau toate religiile, sau să prefere o religie în detrimentul alteia“.2 Astfel că nimeni nu poate pedepsit pentru că merge la biserică sau că refuză să meargă la biserică, iar rugăciunile în școli, chiar și rugăciunile interconfesionale, încalcă această garanție oferită de Constituție.
Dacă un consiliu școlar ar obliga elevii unei școli publice să spună
„Credem în Dumnezeu“ în ecare dimineață, acesta ar încălca Primul Amendament. Însă Trezoreria Statelor Unite este obligată, prin lege, să
imprime sintagma „In God We Trust“ pe toate monedele și bancnotele. În ecare zi sute de milioane de oameni dau de la unul la altul această sintagmă
atunci când fac schimb de bani. Dacă nu are nicio valoare, poate că ea ar trebui schimbată în „Credem în Rezerva Federală“. Firește că noua sintagmă
nu ar crea aceeași impresie și mesajul nu ar profund. Motivul pentru care acceptăm sintagma pe monede, dar nu și în școli, probabil are de-a face cu cele mai străvechi origini ale banilor.
Pentru a pătrunde în aceste origini antice, ne vom îndrepta întâi atenția asupra societăților care nu aveau bani. Banii nu și-au făcut apariția în lume din senin, cu o identitate bine conturată și complet funcționali. Mai degrabă, au apărut treptat și ca răspuns la evoluția nevoilor umane. Pentru a înțelege originile banilor, trebuie să ne imaginăm o lume fără bani. Trebuie să vedem cum ciclurile de schimb au ajuns să conecteze atât societățile de vânători, cât și pe cele agrare cu proprii zei, și cum banii și piețele au evoluat din aceste cicluri de schimb.
CUM AU INFLUENȚAT VÂNĂTORI LUMEA SPIRITELOR
Populațiile tribale primitive au încercat să in uențeze natura stabilind cu aceasta o relație autentică, care este, în mod fundamental, una de schimb.
Dacă natura își oferă astăzi abundența, ce o va face să o mai ofere și mâine?
Popoarele primitive au găsit răspunsul la această întrebare în numeroase ritualuri de rugăciune și sacri ciu. Ritualurile au creat o legătură spirituală
între oameni și lumea în care trăiau. Cuvântul „sacri ciu“ derivă din latinescul sacrum facere, care înseamnă „a sacraliza“, „a o cia un ceremonial sacru“. Așadar, un sacri ciu este o dăruire sacră către zei. Motivația sacri ciului era do ut des: „îți dau ca să îmi dai“. Iar acesta nu era un schimb vulgar, ca între doi comercianți care se ciondănesc în bazar. Fiindcă puterea naturii nu putea contestată, sacri ciul trebuia făcut cu reverență, umilință
și, cel mult, cu speranța unui rezultat favorabil.
Spre exemplu, amerindienii căutau să onoreze spiritele vânatului care îi hrănea.3 În Paci cul de Nord-Vest, triburile Tlingit, Haida, Tsimsyan și altele supraviețuiau iernilor lungi datorită proviziilor de somon uscat și afumat. Migrația anuală a somonului era așteptată cu în ăcărare, iar oamenii spuneau povestea unui băiețel care a călătorit în tărâmul oamenilor-somon. De la aceștia, băiețelul a învățat ritualurile prin care somonul consumat de triburi avea să se reîntrupeze în lumea spiritelor și să
se întoarcă odată cu migrația anuală. A ând învățăturile deprinse de băiețel, amerindienii au ajuns să omagieze spiritul somonului arzând toate părțile neconsumate din pește. Aceste ofrande reinstaurau somonul în lumea spiritelor, de unde se întorcea și hrănea triburile amerindiene.
Chiar și triburile fără ieșire imediată la apă țineau banchete mărețe în onoarea somonului. La aceste banchete, căpetenia sau șamanul cerea binecuvântarea Căpeteniei Cerului. Apoi ecărei persoane prezente îi era oferită o mică bucată de somon pe care să o consume, ca primele roade ale recoltei de somon să e împărțite cu toată lumea. După ce oasele peștelui erau arse sau, în anumite cazuri, îngropate sau redate cursului de apă prin incantațiile corespunzătoare, amerindienii credeau că oasele își vor găsi drumul înapoi către casa oamenilor-somon. Acolo, oasele redeveneau somon întreg, asigurând astfel revenirea fertilității prin reîntoarcerea somonului în plasele pescarilor în ciclul anual al reînnoirii.
Ceremoniile amerindienilor sunt un exemplu al credinței universale că
abundența naturii depinde de rugăciunile și ofrandele oamenilor. Spre
exemplu, festivalul urșilor sărbătorit de unele triburi din Finlanda cerea ca oasele unui urs ucis să e așezate într-un mormânt alături de obiecte utile precum cuțite și schiuri.4 Ursul era onorat, tratat ca un prieten, și i se cerea să le spună și celorlalți urși despre onorurile cu care fusese tratat de către om. Prin acest ritual, spiritele urșilor puteau să reia forma unui urs gras, plin de carne.
Sărbătoarea este asemănătoare cultului ursului practicat de poporul Ainu din Japonia. 5 Dacă Ainu capturau un pui de urs în munți, puiul era adus în sat și primit ca un zeu. Era alăptat de către o femeie până ce creștea prea mare pentru a mai alăptat, iar cușca în care era ținut era primitoare, până în clipa în care ursul era trimis în casa lui spirituală. După uciderea ursului cu o săgeată și o strangulare rituală, capul și blana acestuia erau aranjate la ospățul dat în onoarea sa. Acest ritual de venerare respectuoasă
încuraja spiritele urșilor să revină și să împartă cu tribul Ainu carnea lor reînnoită, în cicluri neîntrerupte ale fertilității.
CUM ȘI-AU ASIGURAT SOCIETĂȚILE AGRARE RECOLTE
ABUNDENTE
Nu doar societățile de vânători-culegători din întreaga lume au împărtășit astfel de credințe. Dezvoltarea și evoluția agriculturii, începută cu aproape 10 000 de ani în urmă, au fost acompaniate de schimbări imense la nivelul comportamentului uman. Fermierul s-a atașat de pământul lucrat. În același timp, abundența de hrană a încurajat specializarea muncii, dezvoltarea orașelor, precum și a armatelor care au clădit imperii. Însă preoții, care deveniseră un grup mai mare și mai organizat, continuau să rostească
rugăciuni și să facă sacri cii astfel încât spiritele și zeii să fertilizeze recoltele care, dacă se mănau, reprezentau o amenințare reală cu înfometarea pentru fermieri, precum și pentru conducători, preoți, soldați și artizani.
Ritualurile de fertilitate sunt universale în societățile agrare. Spre exemplu, dansul ploii amerindienilor Hopi este bine-cunoscut turiștilor care au vizitat platourile stâncoase ale Arizonei arse de soarele lui august. 6
Preoții-dansatori ai Societății Șarpelui, cu chipurile înnegrite de cenușă și bărbiile unse cu lut alb, strâng șerpi cu clopoței vii între dinți și dau turul unei plaza sub ochii locuitorilor din pueblo. Alți preoți ghidează dansatorii și
