O fabulă a lui Esop ne arată felul în care banii aduc în cercul familial străini care nu împărtășesc preocupările familiei. În Femeia cu două ice, una dintre ice moare și i se pregătește înmormântarea, ind angajate bocitoare. 14 Fiica rămasă în viață a fost șocată să vadă străini plângând și urlând de durere la moartea surorii sale, în vreme ce rudele se arătau mult mai puțin tulburate de evenimentul trist. Fiica și-a întrebat mama cum este posibil așa ceva. Mama i-a spus că rudele nu se aleg cu nimic dacă jelesc, însă străinii se aleg cu bani. Astfel că banii pot crea aparența exterioară a unui sentiment, dar nu și realitatea interioară.
O povestire din folclorul evreiesc vorbește despre felul în care banii ne pot deforma perspectiva asupra lumii. 15 Un avar înstărit s-a dus la rabinul său și i-a cerut binecuvântarea. Rabinul l-a rugat să stea în fața ferestrei și să
privească la oamenii de pe stradă. Apoi l-a întrebat pe avar ce vede, la care acesta i-a răspuns: „Oameni.“ Apoi rabinul i-a pus avarului o oglindă în față
și, când l-a întrebat din nou ce vede, i-a răspuns: „Pe mine.“ Apoi rabinul i-a spus că atât fereastra, cât și oglinda sunt făcute din sticlă, însă oglinda are un strat de argint. Sticla ne permite să vedem alți oameni, însă sticla acoperită
cu argint ne împiedică să vedem pe altcineva în afară de noi înșine.
Pericolul de a orbiți de bani și de a nu îi mai vedea pe ceilalți ne arată
cât de diferit este rolul jucat de bani față de cel jucat de hrană. Celebrarea iubirii unește familii și rude în împărțirea hranei, văzută clar ca un dar din partea naturii. Banii sunt necesari în interacțiunile cu străinii. Mai mult decât atât, banii s-ar putea să ne împingă să îi vedem pe alții ca străini.
Pe măsură ce societățile au devenit mai complexe, probabilitatea de a avea de-a face cu străinii a crescut. În cadrul societății, specializarea sarcinilor în contextul unei populații numeroase a însemnat că, indiferent cât de extins era grupul familial, interacțiunea și schimburile cu străinii erau inevitabile. De asemenea, aceste societăți complexe și-au dezvoltat cunoștințele și resursele necesare trimiterii de exploratori, negustori și armate în teritorii noi, ale căror locuitori erau fără îndoială străini. Distanța, e în grade de rudenie, e geogra că, de la care o persoană este numită
străin variază mult de la un loc la altul, însă celebrarea familiei exclude inevitabil pe cineva, și anume pe străin.
Spre deosebire de sacri cii și de dăruirea în cadrul familiei extinse, care îi conectează pe cel ce dăruiește și pe strămoși cu lumea spiritelor în continuă reînnoire, schimburile cu străinii nu promit o astfel de reînnoire.
Trocul și comerțul erau modurile de schimb folosite de oamenii străini unul de celălalt; când se întâlneau, schimburile sacre luau forma schimbului de bunuri în cadrul pieței. Și, în cele din urmă, banii, în multele lor forme, au ajuns să e folosiți pentru a facilita circulația acestor bunuri.
Unii cercetători consideră că pelerinajele au fost printre cele mai importante modalități prin care străinii intrau în contact și se poate să
impulsionat crearea banilor. 16 Departe de casă, pelerinul trebuia să facă rost
de hrană și de alte provizii, atât pentru a supraviețui, cât și pentru a face sacri ciile necesare. Așadar, comercianții erau încurajați să se așeze lângă
temple, în așteptarea pelerinilor ce aduceau cu ei diverse forme de bogăție.
Protejate de asocierea sacră pe care o aveau cu templele, s-au dezvoltat târguri, cu scopul efectuării de schimburi. De altfel, cuvântul german pentru liturghie, sau mesă, este Messe, care are și sensul de târg.
CUM A AJUNS TEMPLUL DIN DELFI SĂ BATĂ MONEDE
O importantă destinație de pelerinaj a lumii antice a fost renumitul Oracol din Del , Grecia. Încă din anul 1400 î.H., a existat un sanctuar al zeiței Geea, zeița Pământului și mamă a zeilor, în acest loc muntos, cu izvor natural și vedere panoramică asupra Muntelui Kir s și a Văii Plistos, care coboară spre Golful Corintului. Miturile spun că Apol o a ucis șarpele de sex feminin care păzea izvorul profetic. Astfel, o zeitate masculină a alungat-o din sanctuarul său pe zeița Geea, iar din secolul al VIII-lea a început să e venerat în același loc zeul Apol o, un zeu creator de cultură, al luminii, artelor și profeției.
Oameni veneau din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii cunoscute la acea vreme pentru a primi de la Oracolul din Del vești de la zei. După plata taxei și jertfă, pelerinul era adus în altarul interior al templului. Separat printr-o cortină de preoteasă, care ședea pe un scaun cu trei picioare și respira vaporii amețitori ce se ridicau de sub stânci, pelerinul auzea cuvinte și strigăte de neînțeles. Preoții interpretau aceste rostiri sub forma unor versuri scurte.
Dacă vizităm Del astăzi, ne vor surprinde ruinele trezoreriilor alăturate templelor. Orașul-stat Corint a construit prima trezorerie la începutul secolului al VI-lea î.H. Cele mai puternice orașe-stat i-au urmat exemplul, până ce, de-a lungul Căii Sacre ce străbătea sanctuarul până dincolo de Templul lui Apol o, se ridicaseră douăzeci de astfel de trezorerii. Cuvintele
„trezorerie“ și „tezaur“ au aceeași rădăcină etimologică. Trezoreria este un cumul de lucruri, un depozit. Pe lângă contribuțiile făcute în sprijinul Templului lui Apol o, orașele-stat au alocat bogății imense construirii propriilor trezorerii, construcții elegante, din marmură, pline cu aur, argint și obiecte de artă.17 La nevoie, în special în caz de război, orașele-stat puteau garanta pentru împrumuturi cu bogățiile din trezorerie.18 De fapt,
arhitectura asemănătoare templelor întrebuințată la construcția multor edi cii bancare moderne este un omagiu adus acestor trezorerii antice sacre.
Del a emis monede de argint în secolul al V-lea î.H., iar templele care dețineau prețiosul metal și aveau capacitatea să bată monedă facilitau comerțul punându-și în circulație rezervele de argint sub formă de monede.
În acest fel, avuția oferită ca bogăție sacră a pătruns în lumea comerțului. 19
Pentru multe dintre monedele grecești timpurii, templul este originea evidentă. Zei și simboluri ale zeilor, are mitologice și legende, precum și obiecte de sacri ciu sunt imaginile cel mai des întâlnire pe fețele acestor monede. Busturile zeilor olimpieni precum Zeus, Poseidon, Atena și Apol o confereau credibilitate noii invenții a banilor: fulgerul lui Zeus, tridentul lui Poseidon, bufnița Atenei și lira lui Apol o. Grifonii, s ncșii și calul înaripat, Pegas, își arătau formele fantastice și legau lumea spiritelor de tărâmul monedelor. Cerealele, tonul (peștele), vasele cu trei picioare (care inițial conțineau jertfe sacre, iar mai apoi au devenit ele însele daruri pentru zei), topoarele cu două tăișuri erau jertfe reprezentate pe monede.
Bineînțeles, chiar și cele mai timpurii monede sunt o apariție recentă, am putea spune chiar modernă, în comparație cu ritualurile de fertilitate și cu ofrandele care își au originea în triburile preistorice. Întocmai cum hrana și alte daruri au ieșit din tărâmul sacru pentru a folosite în schimburi cu străinii, la fel și monedele au părăsit templele pentru a folosite în comerț.
Este clar că majoritatea monedelor timpurii grecești își au originea în surse religioase, deși cercetătorii nu pot complet siguri că unele dintre acestea nu provin din alte locuri.20 Aceste monede timpurii sunt memorabile nu numai pentru caracterul religios, ci și pentru frumusețea desăvârșită a imaginilor decorative. Busturile zeițelor Arethusa (zeița râurilor și a pâraielor), Medusa (zeița cu șerpi în loc de păr), Persefona ( ica Demetrei și zeiță a lumii subterane) sunt doar câteva dintre triumfurile estetice ale artiștilor care au făurit aceste monede.
Una dintre cele mai importante dintre aceste monede a început să e bătută în templele Atenei în 525 î.H. Pe avers avea capul Atenei, iar pe revers bufnița. Supremația orașului-stat Atena a făcut ca tetradrahma ateniană să
e acceptată cu ușurință la scară largă. Acest lucru a facilitat comerțul de-a lungul lumii mediteraneene și dincolo de aceasta. Pe tetradrah-mă, coiful
reprezentativ al zeiței Atena simbolizează rolul acesteia de protectoare a orașului. Multe monede ale Statelor Unite au folosit imagini ale Libertății (uneori înfățișată în picioare) care o omagiază simbolic pe Atena protejându-și orașul. Cunoscută și ca Atena Medusa, Atena a avut și rolul de zeiță a fertilității. 21
Grecii antici nu aveau preocuparea contemporană față de separația dintre biserică și stat. Autoritățile divine și cele laice ale orașelor-stat lucrau la unison. În ciuda faptului că monedele Greciei antice erau bătute în temple, controlul asupra monetăriilor a început e cu conducătorii orașelor-stat, e a trecut foarte rapid în mâinile acestora. Cu toate acestea, aveau să
mai treacă câteva secole până ce chipul unui muritor, și nu al unui zeu sau al unei zeițe, avea să își facă apariția pe o monedă. Această primă reprezentare pe monedă, cea a lui Alexandru cel Mare, a avut loc în jurul anului 300 î.H., la aproximativ 23 de ani după moartea lui. Alexandru se declarase zeu în viață, însă nu a fost zei cat în mod o cial decât după moarte. Întrebuințarea imaginii sale re ectă zei carea și a deschis calea apariției imaginilor conducătorilor în viață, înfățișați ca zeități, pe monede. 22
DE CE SCRIE PE DOLARI „IN GOD WE TRUST“
Privite din această perspectivă, multe aspecte ale monedelor și bancnotelor de azi re ectă originile sacre ale banilor. Părinții Fondatori ai Statelor Unite au preferat ca pe monedele republicii să apară un bust al Libertății. Astăzi, mottoul „In God We Trust“ care apare pe toate monedele și bancnotele noastre este acceptat aproape în unanimitate. Poate că nu ne întrebăm de ce apare pe banii un astfel de motto și nu ne dăm seama că prima sa întrebuințare pe bani a fost în 1864, în timpul agonizantului Război Civil.
La data de 13 noiembrie 1861, N.R. Watkinson, un pastor din Ridleyvil e, Pennsylvania, i-a scris lui Salmon P. Chase, Secretarul Trezoreriei, următoarele cuvinte:
Un aspect care ține de banii noștri a fost până în prezent ignorat cu desăvârșire. Mă refer la recunoașterea lui Dumnezeu, într-un fel sau altul, pe monede.
Probabil că sunteți creștin. Imaginați-vă că republica noastră ar spulberată dincolo de orice capacitate de reconstrucție. Arheologii ce vor să vină nu ar deduce, cu justețe, din trecutul nostru că am fost o națiune păgână? Ce propun este ca în loc de zeița libertății să
avem în mijlocul celor 13 stele un inel cu înscrisul „uniune perpetuă“; în interiorul acestui inel să se a e ochiul atotvăzător, încoronat cu un halou; sub acest ochi, steagul american, cu un număr de stele egal cu numărul de state unite; între linii, cuvintele „Dumnezeu, libertate, lege.“23
Secretarul Chase l-a sfătuit astfel pe Directorul Monetăriei: „Nicio națiune nu poate puternică decât prin puterea Domnului, și nu poate în siguranță decât sub protecția Lui. Încrederea poporului nostru în Dumnezeu ar trebui declarată pe monedele națiunii noastre.“ Au fost propuse mai multe mottouri: „Națiunea noastră, Dumnezeul nostru“, „Dumnezeu, Nădejdea noastră“, „Dumnezeul nostru și națiunea“. În cele din urmă a fost ales „In God We Trust/Credem în Dumnezeu“, care a apărut în 1864 pe noua monedă de 2 cenți.
Legile ulterioare cu privire la sistemul monetar au permis folosirea sintagmei și pe alte monede. În 1907, când președintele Roosevelt a omis includerea mottoului pe frumoasele monede de aur eagle (de 10 dolari) și pe cele double eagle (de 20 de dolari), a căror proiectare i-a fost încredințată
