30 Românii şi Europa: o istorie surprinzătoare garantată de marile puteri, şi, desigur, francofonă: exact obiectivele urmărite de România.
Lipseşte ceva din această sinteză europeană!
Fără să fie complet ignorată, Marea Britanie a rămas multă vreme pentru români un tărâm îndepărtat. Nu lipsesc românii „anglofili", dar îi putem număra pe degete (printre ei, Ion Ghica).
Spre deosebire de franceză şi germană, engleza a pătruns cu greu în societatea românească, fiind puţin răspândită, inclusiv în perioada interbelică; franceza şi germana păreau românilor îndeajuns pentru a-i lega temeinic de Occident.
Surprinzătoare se arată şi istoria comunismului românesc. România putea fi socotită drept una dintre ţările europene cel mai puţin atinse de ideologia comunistă. Partidul Comunist Român, cu ai săi 1.000 de membri în 1944, nu părea să constituie o ameninţare serioasă la adresa regimului existent. România era dirijată
de o elită occidentalizată, ,,burghezo-moşierească"
(dacă e să folosim chiar terminologia comunistă), dispunând de un proletariat puţin numeros, în schimb însă, de o masă ţărănească enormă: 80% din populaţia ţării. Ţăranul, în principiu, avea instinct de proprietar, şi nu o mentalitate colectivistă, care l-ar fi apropiat de comunism. În ciuda unei împroprietăriri masive (reforma agrară din 19 20), o bună parte din ţărănime trăia în sărăcie şi în deplină neştiinţă de carte.
Caruselul modelelor 31
Nu erau comunişti, dar puteau să devină, Ceea ce s�a şi întâmplat.
Asistăm iarăşi la preluarea unui model, în opoziţie totală cu modelul „occidental" anterior.
Nu instaurarea regimului comunist e problema.
Aceasta s-a petrecut pretutindeni exact până
acolo unde a pătruns Armata Roşie. Comunismul a fost un regim impus brutal de sovietici. Prin procedee democratice, n-ar fi reuşit să ajungă la putere niciodată. Nu, paradoxul nu e instaurarea regimului comunist în România, ci faptul că
societatea românească, nu toată, dar o bună parte din ea, s-a adaptat atât de bine acestui sistem adus din afară. Încă un salt uimitor, încă o schimbare radicală de direcţie, în stil românesc. Românii s-au întors exact în direcţia opusă procesului de occidentalizare, aflat încă în curs. Lumina venea acum dinspre Răsărit, de la Moscova.
Gata cu franceza şi cu germana, gata cu cultura occidentală. Toată lumea era chemată acum să
înveţe ruseşte. Li s-a băgat românilor pe gât o doză masivă de cultură rusească, respectiv sovietică. Mulţi tineri au fost trimişi în universităţile sovietice, ca să se ia lumină direct de la sursă. De data asta, n-a fost însă să fie. După
un deceniu de rusificare, comunismul românesc a început să alunece spre o variantă naţionalistă şi nu s-a mai oprit din această deri�ă până
la prăbuşirea sa.
