mare lucru, odată ce franceza, cam peste tot, s-a prăbuşit. În România, generaţia tânără nu mai ştie o boabă franţuzeşte. Odată cu limba, tot felul de produse culturale americane au invadat piaţa românească. Eram pe cale, cândva, să ne orientalizăm, în variantă turcească; acum ne americanizăm. Am trecut cândva de la slavonă
la limba greacă; de la limba greacă la franceză
sau germană; de la franceză sau germană (fără
să uităm mai scurta paranteză rusească), în sfâr
şit, la engleză: un carusel al limbilor de cultură
şi de comunicare, care nu a afectat identitatea românească, îmbogăţind-o totuşi considerabil.
Oare mâine vom vorbi chinezeşte? (Nu doar noi, ci întreaga planetă?)
În anii din urmă, o mulţime de români au „invadat" Europa. Se avansează cifra, desigur aproximativă, de cinci milioane de oameni, ceea ce ar însemna cam un sfert din populaţia ţării. E, de departe, cea mai mare migraţie internă din Uniunea Europeană; fiecare stat european are deja contingentul său de români, cei mai mulţi instalându-se în Italia şi Spania, apoi în Marea Britanie, Germania, Franţa . . . cam peste tot. Lucrează absolut în toate domeniile, de la muncitori necalificaţi până la medici şi informaticieni.
Se adaptează oriunde cu uşurinţă, doar au o
Caruselul modelelor 35
lungă experienţă istorică în materie de adaptare. Se vor mai întoarce oare în România? Unii dintre ei, desigur, dar e probabil că cea : mai mare parte vor rămâne pe unde sunt, cu atât mai mult cu cât au şi copii veniţi pe lume în ţările respective, beneficind din primul moment de un anume standard de civilizaţie. Pericolul este ca ţara să se golească treptat; deja forţa de muncă a devenit insuficientă. Pentru a astupa golurile, se apelează la lucrători străini, asiatici în bună măsură (precum cei veniţi din Vietham, Filipine, Sri Lanka .. . ). Pe străzile oraşelor europene e deja banal să auzi vorbindu-se româneşte. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că Europa a început să se românizeze.
IV
Arta amestecului
NU DOAR VOCABULARUL E AMESTECAT LA ROMÂNI, mai toate sunt amestecate. Bucătăria e un bun exemplu. Componenta balcanică a acesteia este uşor de observat, cu specialităţile ei, greceşti la origine, în bună măsură, dar purtând adesea denumiri turceşti (precum sarma, musaca şi aşa mai departe . . . ). Considerabilă e însă şi influenţa Europei Centrale, austriacă îndeosebi (de la austrieci provine şniţelul, de la ei găluştele 'de tot felul, fără a uita tortul, cuvântul însuşi fiind de origine germană). Influenţa franceză a fost puternică şi în materie de gastronomie, mai ales la nivelul mai de sus al societăţii.
A
i
In anii interbelici, cofetăria românească ajun-sese fără rival în Europa. Nimic nu-i lipsea: de la orientalele cataifuri şi baclavale (iarăşi denumiri turceşti) la cea mai fină patiserie fdnceză.
