Puştiul dădu iarăşi din cap.
Domnul World merse cu puştiul în centrul său operaţional: o peşteră umedă ce conţinea o dioramă cu spiriduşi beţi, care distilau whisky într-un alambic. Un afiş de la intrare îi avertiza pe turişti că peştera este închisă, pentru că se fac reparaţii. Cei doi se aşezară pe scaune de plastic.
— Cu ce pot să te ajut? întrebă domnul World.
— Da… Bine… De fapt, cu două lucruri. Bine. Primul: ce mai aşteptăm? Al doilea… Al doilea e ceva mai dificil. Uite ce-i… Avem puşti. Da. Avem putere de foc. Ei au… Ei au nişte săbii afurisite şi cuţite, ciocane şi securi de piatră. Nişte fiare vechi. Noi avem bombe inteligente.
— Pe care nu le vom folosi, zise celălalt.
— Ştiu. Aţi anunţat deja asta. Ştiu. Se poate. Dar de când am făcut treaba aia cu târfa din Los Angeles…
Puştiul se opri, se strâmbă, păru că nu are chef să
continue.
— Ai fost tulburat?
— Da. Bun cuvânt. Tulburat. Da.
— Şi ce anume te preocupă?
— Păi luptăm, învingem…
— Şi asta te tulbură? Eu cred că-i un motiv de încântare şi de triumf.
— Da. Ei o să moară oricum. Ei sunt porumbei călători şi lupi marsupiali. Cui îi pasă de ei? O să fie o baie de sânge.
— Da, zise domnul World, dând din cap. Înţelegea. Era bine.
Puştiul cel gras zise:
— Nu sunt singurul care simte aşa. Am discutat cu echipa de la Radio Modern şi sunt toţi de părere să rezolvăm problema în mod paşnic. Iar experţii sunt de acord să lăsăm piaţa să rezolve problema. Eu sunt… Ştiţi… Sunt vocea raţiunii.
— Eşti. Din nefericire, nu ai toate informaţiile necesare, zise el, zâmbind strâmb.
Puştiul clipi şi exclamă:
— Domnule World! Ce s-a întâmplat cu buzele dumneavoastră?
World oftă şi zise:
— Adevărul e că au fost cusute una de cealaltă. Cu mult timp în urmă.
— Oho! zise puştiul cel gras. Asta da omerta132.
— Da. Vrei să ştii ce aşteptăm? De ce n-am atacat noaptea trecută?
Puştiul cel gras dădu din cap. Transpirase, dar transpiraţia lui era rece.
— N-am atacat pentru că aştept un băţ.
— Un băţ?
— Exact. Un băţ. Şi ştii ce-o să fac cu băţul?
Puştiul clătină din cap şi zise:
— Bine. Nu ştiu. Ce?
— O să-ţi spun. Dar apoi va trebui să te ucid.
Iar domnul World îi făcu cu ochiul, şi încordarea din încăpere dispăru.
Puştiul cel gras începu să chicotească, un râs care pornea din adâncul gâtului şi din nas.
— Bine. Hi, hi! Bine. Hi, hi! Am priceput. Mesaj recepţionat de serviciul tehnic al planetei. Tare şi clar. Nix întrebare, nix răspuns!
Domnul World clătină din cap, apoi îşi puse mâna pe umărul puştiului.
— Chiar vrei să ştii?
— Bineînţeles.
— Deoarece suntem prieteni, iată care-i răspunsul: voi lua băţul şi-l voi arunca peste armatele ce se vor înfrunta. Iar când îl voi arunca, se va transforma într-o lance. Şi când lancea se va înălţa deasupra bătăliei, voi striga „închin această bătălie lui Odin!”
— De ce? întrebă puştiul cel gras.
— Putere, zise domnul World. Şi hrană. O combinaţie a 132 Omerta – cod al onoarei specific mafiei italiene, care implică tăcerea şi refuzul colaborării cu autorităţile.
