NEIL GAIMAN
lângă Kinsale, County Cork
15 ianuarie 2001
Apendice
M-am tot gândit să descriu întâlnirea dintre Shadow şi Iisus pe parcursul întregii elaborări a cărţii – în definitiv, nu puteam scrie despre America fără să-l menţionez pe Iisus, care face parte din însăşi ţesătura specifică a ţării.
Apoi am descris prima lor scenă împreună în capitolul cincisprezece, şi nu a mers cum trebuie; era ca şi cum aş fi făcut aluzie la ceva pe care nu puteam pur şi simplu să-l menţionez în trecere. Era ceva prea mare.
Astfel încât am eliminat scena respectivă.
Am introdus-o aproape din nou, atunci când am alcătuit textul de faţă. De fapt, chiar am introdus-o din nou. Apoi am eliminat-o din nou, şi am adăugat-o aici. O puteţi citi. Pur şi simplu, nu sunt sigur că este o parte necesară a Zeilor americani.
Consideraţi-o un fel de scenă apocrifă.
Într-o zi, Shadow se va întoarce în America. Îl aşteaptă
câteva conversaţii extrem de interesante…
Oameni treceau pe lângă el, în mintea lui sau în afara ei.
Pe unii dintre ei i se părea că îi recunoaşte, alţii însă îi erau străini.
— … Şi ce altceva este un străin decât un prieten pe care nu l-ai întâlnit încă? îi spuse cineva, dându-i o băutură.
El luă băutura şi merse împreună cu acea persoană de-a lungul unui coridor de culoare cafenie. Se aflau într-o clădire în stil spaniol, şi treceau din coridorul de pământ în curtea deschisă şi apoi din nou în coridor, în timp ce soarele bătea peste grădinile acvatice şi peste fântâni.
— Ar putea fi la fel de bine un duşman pe care nu l-ai întâlnit încă, zise Shadow.
— Sumbru, Shadow, foarte sumbru, spuse bărbatul.
Shadow îşi sorbi băutura. Era un vin roşu cu gust sălciu.
— Au fost câteva luni foarte sumbre, zise Shadow. Au fost câţiva ani foarte sumbri.
Bărbatul era suplu, bronzat, de înălţime medie, şi privea în sus către Shadow cu un zâmbet blând, înţelegător.
— Cum merge priveghiul, Shadow?
— Copacul?
Shadow uitase că atârnă de copacul argintiu. Se întrebă ce altceva mai uitase.
— Doare.
— Suferinţa este uneori o curăţare, spuse bărbatul.
Hainele lui erau practice, însă păreau scumpe.
— Poate să te purifice.
— Poate să te şi distrugă, zise Shadow.
Bărbatul îl conduse pe Shadow într-un birou vast. Nicio masă nu se afla însă acolo.
— Te-ai gândit ce înseamnă să fii zeu? întrebă bărbatul.
Purta barbă şi o şapcă de baseball.
— Înseamnă să renunţi la existenţa ta muritoare pentru a deveni o memă – ceva care trăieşte pentru totdeauna în mintea oamenilor, precum un cântec de grădiniţă. Înseamnă
că fiecare te creează din nou în mintea sa. Abia mai ai propria identitate. În schimb, reprezinţi o mie de aspecte a ceea ce vor oamenii să fii. Şi fiecare vrea altceva de la tine.
Nimic nu este fix, nimic nu este stabil.
Shadow se aşeză pe un fotoliu de piele confortabil, lângă
fereastră. Bărbatul se aşeză pe canapeaua enormă.
— Ai un loc minunat aici, spuse Shadow.
— Mulţumesc. Acum fii sincer, cum ţi se pare vinul?
Shadow ezită.
— Mă tem că e puţin cam acru.
