Urcă pe scări – nu prea repede, pentru că asta ar fi însemnat că se grăbea să-şi întâlnească moartea, dar nici prea încet, pentru că asta ar fi însemnat că îi este frică.
Cineva făcuse curăţenie pe scară – pungile de gunoi dispăruseră. Locul acela mirosea acum a clor, a dezinfectant, şi nu a zarzavaturi stricate.
Uşa vopsită în roşu, de la capătul scărilor, era larg deschisă, iar aerul mirosea a mâncare veche. Shadow ezită, apoi apăsă pe butonul soneriei.
— Vin! strigă o femeie, iar blonda cea mititică precum un pitic, Zoria Utreniaia, ieşi din bucătărie şi se repezi spre el, ştergându-şi mâinile de şorţ.
Shadow îşi dădu seama că femeia arăta altfel. Arăta fericită. Avea obrajii roşii iar ochii ei bătrâni scânteiau. Când îl văzu, rămase cu gura căscată, apoi strigă:
— Shadow! Te-ai întors!
Alergă spre el, cu braţele întinse. Shadow se aplecă şi o îmbrăţişă, iar ea îl sărută pe obraz.
— Ce bine-mi pară să te revăd! zise ea. Iar acum trebuie să
pleci.
Shadow intră în apartament. Toate uşile din locuinţă erau
larg deschise (cu excepţia celei aparţinând Zoriei Polunocinaia, dar acest lucru nu-l surprinse). Văzu că şi ferestrele erau deschise. O briză uşoară bătea pe coridor.
— Faceţi curăţenie? o întrebă el pe Zoria Utreniaia.
— Aşteptăm un oaspete, îi explică ea. Acum trebuie să
pleci. Dar mai întâi, nu vrei o cafea?
— Am venit să-l văd pe Cernobog, zise Shadow. A sosit timpul.
Zoria Utreniaia clătină violent din cap.
— Nu, nu, nu vrei să-l vezi. Nu-i o idee bună.
— Ştiu, zise Shadow. Dar am învăţat un singur lucru în perioada în care am avut de-a face cu zeii – dacă ai încheiat o înţelegere, respect-o. Zeii pot să încalce oricâte reguli vor. Noi nu putem. Chiar dacă aş încerca să plec de aici, picioarele m-ar aduce înapoi.
— Adevărat, zise bătrâna, muşcându-şi buza inferioară.
Dar astăzi pleacă. Întoarce-te mâine. Atunci el va fi plecat deja.
— Cine-i acolo? întrebă o voce de femeie din celălalt capăt al coridorului. Zoria Utreniaia, cu cine vorbeşti? Nu pot să
întorc singură salteaua!
Shadow merse până la capătul culoarului şi zise:
— Bună dimineaţa, Zoria Vecerniaia. Îmi daţi voie să vă
ajut?
Femeia din încăpere scoase un ţipăt şi scăpă salteaua din mâini, din cauza surprizei.
Dormitorul era plin de praf. Praful acoperea orice suprafaţă, de lemn sau de sticlă. Fire de praf dansau în raza de soare care pătrundea prin fereastra deschisă, deranjate de briza ce bătea din când în când şi de fâlfâitul leneş al perdelei de dantelă îngălbenită.
Shadow îşi reaminti încăperea. Fusese camera în care dormise Wednesday, în noaptea aceea. Camera lui Belobog.
Zoria Vecerniaia se uită la el şi spuse:
— Trebuie să întoarcem salteaua.
— Nicio problemă, o asigură Shadow, apoi se aplecă, ridică
salteaua cu uşurinţă şi o întoarse.
Patul era vechi, din lemn, iar salteaua din fulgi cântărea
cât un om. În timp ce întorcea salteaua, praful zbură în toate părţile.
— De ce-ai venit? întrebă Zoria Vecerniaia, pe un ton neprietenos.
— Pentru că un tânăr a jucat dame cu un zeu, în luna decembrie, şi a pierdut.
Bătrâna avea părul cărunt prins într-un coc în creştetul capului. Se uită la el şi-i zise:
— Întoarce-te mâine.
— Nu pot.
— O să mori. Du-te dincolo şi stai jos. Zoria Utreniaia o să-ţi aducă o cafea. Cernobog se va întoarce în scurt timp.
