acolo.
— Cum ai făcut asta? întrebă Odin.
— Prin magie, îi răspunse Shadow, foarte serios.
Bătrânul rânji, izbucni în râs şi bătu din palme. Se uită la ochi, ţinându-l între degetul mare şi arătător, apoi dădu din cap, ca şi cum ar fi ştiut despre ce-i vorba, şi puse ochiul în punga de piele care-i atârna la brâu.
— Takk kærlega. O să am grijă de el.
— Să-l stăpâneşti sănătos, zise Shadow, după care se ridică şi-şi scutură iarba de pe blugi.
— Mai fă o dată, zise Domnul Asgardului147 cu o mişcare impetuoasă a capului, cu o voce profundă şi cu un ton de comandă. Mai fă o dată.
— Of, nu sunteţi mulţumiţi niciodată, zise Shadow. Bine.
O să-ţi arăt ceva ce am învăţat de la un tip care a murit între timp.
Se întinse până nicăieri şi luă o monedă de aur din aer. O
monedă de aur obişnuită. Nu putea aduce morţii înapoi, nici nu vindeca bolnavii, dar era o monedă de aur.
— Acum e aici, zise Shadow, arătând moneda pe care o ţinea între degetul mare şi arătător. Şi acum nu mai e.
Aruncă moneda în aer, lovind-o cu degetul mare.
Moneda se înălţă, aurie, descriind un arc de cerc în lumina soarelui, lucind, strălucind şi atârnând pe cerul mijlocului de vară ca şi cum nu avea să cadă niciodată de-acolo. Şi poate că nici nu căzu. Shadow nu aşteptă să vadă ce-o să se întâmple. Plecă şi merse, şi merse…
147 Asgard – tărâmul zeilor, în mitologia nordică
Mulţumiri
A fost o carte lungă şi o călătorie lungă. Sunt îndatorat multor oameni.
Doamna Hawley m-a găzduit în casa ei din Florida ca să
scriu, şi tot ce am avut de făcut în schimb a fost să izgonesc vulturii. Apoi m-a găzduit în casa ei din Irlanda ca să termin cartea, şi mi-a atras atenţia să nu izgonesc stafiile. Îi mulţumesc dânsei, dar şi domnului Hawley, pentru amabilitate şi generozitate. Jonathan şi Jane m-au găzduit în casa şi hamacul lor, ca să scriu, şi tot ce am avut de făcut a fost să pescuiesc animăluţe ciudate, tipice Floridei, din piscina reptilelor. Le sunt foarte recunoscător pentru asta.
Doctorul Dan Johnson mi-a dat informaţii medicale de fiecare dată când am avut nevoie, mi-a atras atenţia asupra unor englezisme neintenţionate (după cum au făcut şi alţii), mi-a răspuns la cele mai bizare întrebări şi într-o zi de iulie m-a plimbat cu un avion micuţ deasupra părţii de nord a Wisconsinului. În afară de faptul că a avut grijă ca viaţa mea să se desfăşoare normal la distanţă, în perioada în care am scris această carte, asistenta mea, minunata Lorraine Garland, s-a săturat să tot afle care-i populaţia diverselor oraşe mici din America. Nu ştiu cum a reuşit. (Face parte dintr-o formaţie care se numeşte The Flash Girls. Cumpăraţi ultimul lor disc, Play Each Morning, Wild Queen, şi o s-o faceţi fericită.) Terry Pratchett m-a ajutat să dezleg o intrigă
încurcată, în timp ce mergeam cu trenul spre Gothenburg.
Eric Edelman a răspuns la întrebările mele legate de lumea diplomaţilor. Anna Sunshine Ison a scos la iveală o grămadă
de lucruri despre lagărele pentru japonezi de pe Coasta de Vest, informaţii care vor aştepta să scriu o altă carte, pentru că nu le-am găsit locul în aceasta. Am preluat stilul dialogului din epilog de la Gene Wolfe, căruia îi mulţumesc.
Sergentul Kathy Ertz mi-a răspuns cu amabilitate la cele mai bizare întrebări privitoare la procedurile poliţiei, iar ajutorul
de şerif Marshall Multhauf m-a luat cu maşina într-o misiune de patrulare. Pete Clark a îndurat cu bunăvoinţă şi umor întrebări ridicole. Dale Robertson a fost consultantul meu pentru probleme de hidrologie. Mulţumesc lui Jim Miller pentru comentariile sale referitoare la oameni, limbaj şi peşti, iar lui Margret Rodas pentru ajutorul său în probleme de lingvistică. Jamy Ian Swiss a avut grijă ca trucurile cu monede să fie cu adevărat magice. Toate greşelile din carte îmi aparţin, iar ei n-au nicio vină.
Mulţi oameni cumsecade au citit manuscrisul şi mi-au oferit sugestii, corecţii, încurajări şi informaţii preţioase. Sunt recunoscător în mod deosebit lui Colin Greenland, Susanna Clarke, John Clute şi Samuel R. Delany. Vreau să-i mulţumesc lui Owl Goingback (care are cel mai grozav nume din lume), Iselin Rosjo Evensen, Peter Straub, Jonathan Carroll, Kelli Bickman, Dianna Graf, Lenny Henry, Pete Atkins, Chris Ewen, Teller, Kelly Link, Barb Gilly, Will Shetterly, Connie Zastoupil, Rantz Hoseley, Diana Schutz, Steve Brust, Kelly Sue Deconnick, Roz Kaveney, Ian McDowell, Karen Berger, Wendy Japhet, Terje Nordberg, Gwenda Bond, Therese Littleton, Lou Aronica, Hy Bender, Mark Askwith, Alan Moore (care mi-a împrumutat şi
„Litvinoff’s Book”) şi originalului Joe Sanders. Mulţumiri şi pentru Rebecca Wilson; mulţumiri deosebite pentru Stacy Weiss, pentru perspicacitatea de care a dat dovadă. După ce a citit prima schiţă, Diana Wynne Jones m-a avertizat ce fel de carte o să iasă şi la ce pericole mă expun scriind-o; până
în prezent s-a dovedit că a avut dreptate în toate privinţele.
Mi-aş fi dorit ca profesorul Frank McConnell să mai fie printre noi. Sper că această carte i-ar fi făcut plăcere.
După ce am terminat prima versiune a romanului, mi-am dat seama că şi alte persoane au tratat această temă, înainte ca eu să mă apuc de ea – printre alţii, autorul meu favorit dintre cei mai puţin populari, James Branch Cabell, apoi Roger Zelazny şi, bineînţeles, inimitabilul Harlan Ellison, a cărui culegere Deathbirds Stories mi-a rămas în minte de pe vremea când o carte mă putea schimba pentru totdeauna.
N-am considerat niciodată că are rost să notezi pentru
posteritate muzica pe care o asculţi în timp ce scrii o carte, iar eu am ascultat teribil de multă muzică în timp ce am scris cartea asta. Totuşi, fără Greg Brown – Dream Cafe şi Magnetic Fields – 69 Love Songs, ar fi ieşit cu totul altceva, aşa că le mulţumesc lui Greg şi lui Stephin. Şi consider că-i de datoria mea să vă anunţ că puteţi să ascultaţi muzica din Casa de pe Stâncă înregistrată pe casetă sau pe CD, inclusiv cea a automatului Mikado sau a Celui Mai Mare Carusel Din Lume. Poate că nu-i mai bună decât muzica pe care aţi ascultat-o până acum, dar în mod sigur e altfel. Scrieţi la adresa: The House on the Rock, Spring Green, WI 53588 USA sau sunaţi la 1-608-935-3639.
Agenţii mei literari – Merrilee Heifetz de la Writers House, Jon Levin şi Erin Culley La Chapelle de la CAA – au fost inegalabili în modul în care mi-au făcut reclamă şi au fost nişte adevăraţi stâlpi ai înţelepciunii.
Multe persoane, care aşteptau lucrurile pe care am făgăduit să le fac de îndată ce termin de scris cartea aceasta, au fost uluitor de răbdătoare. Vreau să mulţumesc oamenilor de treabă de la studioul cinematografic Warner Brothers (mai ales lui Kevin MeCormick şi lui Lorenzo di Bonaventura), de la Village Roadshow, de la Sunbow şi de la Miramax. Şi lui Shelly Bond, care a rezolvat o mulţime de lucruri.
Vreau să mulţumesc de asemenea şi celor doi oameni fără
de care nu s-ar fi făcut nimic: Jennifer Hershey de la Harpercollins din SUA şi Doug Young de la Hodder Headline din Marea Britanie. Sunt norocos să am editori buni, iar ei sunt doi dintre cei mai buni editori pe care i-am întâlnit. Fără
să mai pomenesc că sunt răbdători, că nu se plâng şi că au îndurat totul cu stoicism atunci când termenele zburau pe lângă noi ca nişte frunze mânate de vânt.
Bill Massey a apărut la sfârşit, la Headline, şi a aruncat asupra cărţii privirea sa de vultur editorial. Kelly Notaras l-a ajutat, cu graţie şi aplomb, să păstorească romanul până la tipărire.
În cele din urmă, vreau să mulţumesc familiei mele – Mary, Mike, Holly şi Maddy –, care a dat dovadă de răbdare, care mă iubeşte şi care, în perioada îndelungată a realizării
acestei cărţi, m-a susţinut atât să scriu, cât şi să descopăr America. Iar după ce am descoperit America, mi-am dat seama că America se aflase acolo în tot acest timp.
