— Aproape.
— Vrei să vezi un film?
— Sigur. Mi-ar plăcea. Dar mai am vreo cinci minute de trebăluit. De ce nu iei loc, să te uiţi pe Onion143?
— Am văzut deja numărul din săptămâna asta, zise Natalie.
Şi se aşeză pe un scaun de lângă uşă, scotoci prin teancul de ziare pregătite pentru reciclare până când găsi ceva, apoi începu să citească, în timp ce Sam strângea toţi banii din casă şi-i depunea în seif.
Erau împreună de o săptămână. Sam se întreba dacă
aceasta era relaţia pe care o aşteptase toată viaţa. Îşi spunea că doar chimicalele din creier şi feromonii o făceau să fie fericită când o vedea pe Natalie – şi poate că avea dreptate.
Dar se pomenea zâmbind când o vedea pe Natalie, iar când erau împreună se simţea liniştită şi mulţumită.
— În ziarul ăsta e un articol intitulat „Se schimbă
America?”.
143 The Onion – ziar satiric american.
— Şi se schimbă?
— Nu se spune. Articolul zice că s-ar putea, dar că nimeni nu ştie cum şi nici de ce, aşa că s-ar putea să nu se întâmple nimic.
Sam zâmbi cu gura până la urechi şi zise:
— Asta satisface orice părere, nu-i aşa?
— Cred că da, spuse Natalie încruntată, şi citi mai departe din ziar.
Sam spălă cârpa de vase şi o împături.
— Cred că, în pofida guvernului, lucrurile merg bine în momentul ăsta. Poate că de vină-i doar primăvara, care a sosit un pic mai devreme. A fost o iarnă lungă şi mă bucur că
s-a terminat.
— Şi eu. În articolul ăsta scrie că o mulţime de oameni au avut vise ciudate. Eu n-am avut niciodată vise bizare. Doar obişnuite.
Sam se uită în jurul ei, să vadă dacă nu uitase ceva. Nu uitase nimic. Făcuse treabă bună. Îşi scoase şorţul şi-l atârnă în bucătărie. Apoi se întoarse şi începu să stingă
luminile.
— Eu am avut nişte vise stranii în ultimul timp, zise ea.
Suficient de stranii ca să încep să ţin un jurnal de vise. Le notez acolo când mă trezesc. Dar când citesc ce-am scris, descopăr că visele acelea nu au niciun înţeles.
Apoi îşi puse haina şi mănuşile de mărime universală.
— M-am ocupat într-un timp de vise, zise Natalie, care făcuse câte un pic din toate, începând cu disciplinele secrete de autoapărare şi saunele ceremoniale amerindiene şi terminând cu feng shui şi dansul pe muzică jazz. Povesteşte-mi, iar eu o să-ţi spun ce înseamnă.
— Bine, zise Sam.
După care descuie uşa cafenelei, stinse ultimele lumini, o lăsă pe Natalie să iasă, ieşi şi ea în stradă, apoi încuie din nou uşa.
— Uneori visez oameni care cad din cer. Uneori sunt sub pământ şi discut cu o femeie care are cap de bizon. Şi uneori îl visez pe tipul pe care l-am sărutat într-un bar, luna trecută.
— E ceva ce-ar trebui să ştiu?
— Tot ce se poate. Dar nu-i ce-ţi închipui. A fost un sărut gen „să vă ia dracu’”.
— I-ai spus tipului să-l ia dracu’?
— Nu lui, ci tuturor celorlalţi. Mi-ar fi plăcut să asişti la chestia asta.
Tocurile lui Natalie ţăcăneau pe trotuar. Sam mergea alături de ea.
— Tipul ăla e proprietarul maşinii mele, zise Sam.
— Chestia aia purpurie cu care te-ai întors de la sora ta?
— Îhm.
— Ce s-a întâmplat cu el? De ce nu şi-a recuperat maşina?
— Nu ştiu. Poate că-i în puşcărie. Poate a murit.
— A murit?
