celor două. Vezi, rezultatul bătăliei n-are importanţă…
Contează doar haosul şi măcelul.
— Nu înţeleg.
— Hai să-ţi arăt. Iată cum o să se întâmple… zise domnul World. Priveşte!
Scoase din buzunarul impermeabilului său Burberry un cuţit de vânătoare cu mâner de lemn şi, cu o singură
mişcare, înfipse lama în carnea moale de sub bărbia puştiului şi o împinse în sus, către creier.
— Închin această moarte lui Odin, zise el, în timp ce înfigea cuţitul.
Apoi pe mâini i se scurse ceva ce nu era chiar sânge, iar din spatele ochilor puştiului se auzi un zgomot de scântei.
În aer se răspândi miros de izolator electric ars.
Mâinile puştiului se agitară spasmodic, apoi acesta se prăbuşi, cu o expresie de mirare şi chin pe figură.
— Uitaţi-vă la el, zise domnul World, fără să se adreseze cuiva. Arată ca şi cum ar fi văzut un şir de zero şi unu transformându-se într-un stol de păsări colorate care şi-au luat zborul.
Nu-i răspunse nimeni din coridorul gol.
Domnul World luă cadavrul pe umăr, de parcă acesta n-ar fi avut niciun fel de greutate, apoi deschise diorama cu spiriduşi şi aruncă trupul lângă alambic, după care îl acoperi cu impermeabilul său lung şi negru. Decise să scape de el în seara aceea, apoi rânji: era uşor să ascunzi un cadavru pe un câmp de bătălie. Nimeni n-o să observe. Nimănui n-o să-i pese.
Un timp, în începere se aşternu tăcerea. Apoi o voce răguşită, care nu aparţinea domnului World, îşi drese glasul în întuneric şi zise:
— Bun început!
CAPITOLUL OPTSPREZECE
Au încercat să se opună soldaţilor, dar aceştia au tras şi i-au omorât pe amândoi. Deci cântecul minte în privinţa închisorii, chestia asta a fost introdusă de dragul poeziei. Nu poţi întotdeauna să prezinţi lucrurile în poezie exact aşa cum sunt.
Poezia nu-i adevăr. N-ai suficient loc în versuri pentru aşa ceva.
COMENTARIUL UNUI CÂNTĂREŢ LA „BALADA LUI SAM
BASS”,
DIN VOLUMUL UN TEZAUR AL FOLCLORULUI AMERICAN
Nimic din toate astea nu se putea întâmpla. Dacă vă face să vă simţiţi mai bine, puteţi să le consideraţi o simplă
metaforă. La urma urmei, regulile sunt prin definiţie metafore – Dumnezeu e un vis, o speranţă, o femeie, un tip ironic, un tată, un oraş, o casă cu multe încăperi, un ceasornicar ce îşi lasă cel mai bun ceas în deşert, cineva care te iubeşte, ba chiar, împotriva oricăror dovezi, e o fiinţă
cerească a cărei singură treabă constă în a se asigura că
echipa de fotbal, armata, afacerea sau căsătoria ta merge bine, prosperă şi învinge orice obstacole.
Religiile sunt locuri în care rezişti, priveşti şi acţionezi, sunt puncte de vedere avantajoase referitoare la lume.
Deci nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Asemenea lucruri nu se pot întâmpla. Niciun cuvânt nu-i adevărat. Iar lucrurile care nu s-au întâmplat sunt cele povestite în continuare.
La poalele muntelui Lookout, în jurul unui foc de tabără, în ploaie, se strânseseră bărbaţi şi femei. Stăteau şi se certau sub copacii care le ofereau prea puţin adăpost.
Doamna Kali, cu pielea neagră ca tuşul şi cu dinţi albi şi ascuţiţi, zise:
— E timpul…
Anansi, cu mănuşi galbene ca lămâia şi păr argintat, clătină din cap:
— Putem să aşteptăm. Şi ar trebui să aşteptăm, dacă mai putem aştepta.
Din mulţime se auzi un murmur dezaprobator.
— Are dreptate, zise un bătrân cu păr cenuşiu – Cernobog
–, care ţinea pe umăr un baros. Ei stăpânesc înălţimile.
Vremea e împotriva noastră. Ar însemna să fim nebuni, dacă
am începe lupta acum.
Ceva care arăta puţin ca un lup şi ceva mai mult ca un om mârâi şi scuipă pe pământul pădurii:
— Atunci când e mai bine să-i atacăm, deduşka133? Să
zăbovim până se face vreme frumoasă, adică atunci când se aşteaptă să venim peste ei? Eu zic să-i dăm drumul chiar acum. Eu zic să ne punem în mişcare.
