această perspectivă asupra responsabilităţii ceva absurd sau cel puţin exagerat.
Oricât de bine ancorată în respectarea valorilor morale, o astfel de persoană nuse poate considera responsabilă pentru cei care suferă din motive străine acţiuniirezultate din liberul său arbitru ( chiar dacă poate avea sentimente de milă faţă
de aceştia), iar cu atât mai puţin se va simţi vinovat pentru că animalele se ucidîntre ele şi pentru existenţa catastrofelor naturale.
Dar Levinas vorbeşte despre o responsabilitate absolută ce punestăpânire, şi în niciun caz nu ar admite o „gradualitate" a ei. Pentru acestgânditor se pare că responsabilitatea este fie absolută (în urma întâlnirii chipuluiaproapelui), fie rămâne nedezvăluită, dar în mod latent, ,,imemorial", ea estetotuşi deplină. Între aceste extreme - o responsabilitate deplină „dezvăluită" şilipsa dezvăluirii ei - Levinas nu admite cale sau căi de mijloc. Considerăm că
faptul de a alege - odată cu apariţia terţului - între incomparabili, apariţiajustiţiei, a discursului (,,Rostitul") nu reprezintă căi intermediare. Ele pornesctot din responsabilitatea absolută pentru celălalt. Necesitatea de a cântări fapteleşi solicitările fiecăruia dintre terţi, ceea ce duce la o „temperare" aresponsabilităţii, se realizează din obligaţia de a nu săvârşi o injustiţie, daraceasta provine din înţelegerea profund etică a faptului că terţul este tot uncelălalt; prin urmare, sursa justiţiei este, pentru filosoful francez,responsabilitatea infinită.
I. 6.3. Fenomenologie dincolo de intenţionalitate
Levinas a conştientizat şi recunoscut datoria pe care o are faţă defenomenologiile husserliană şi heideggeriană. Astfel, el scrie: ,,Cred că, dincolode orice consideraţie, ceea ce fac eu este fenomenologie, chiar dacă nu există
reducţie după regulile impuse de către Husserl, chiar dacă nu este respectată
întreaga metodologie husserliană" 194. Din punctul său de vedere, abordareafenomenologică analizează modul în care ne sunt date lucrurile şi evenimentele,dar lasă deschisă posibilitatea surprinderii unor sensuri dincolo de intenţie, deorientarea deliberată a conştiinţei şi de tematizare195•
1 94 E. Levinas, Când Dumnezeu devine idee, p. 140.
1 95 Raoul Mortley, ,,Levinas", în French Philosophers in Conversation, 1991, London: Routledge, p. 14: ,,My method is phenomenological; it consists in restoring that which is given, which bears a name, which is objective, to its background of intention, not only that intention which is directed towards the object, but to everything which calls it to concreteness, to the horizon. I've often said that it is research into the staging of that which is the object; the object, which, left to itself, is clarified, as much as it closes off the gaze - as if the giving was like an eyelid which lowers itself as an object appears, and consequently as is the objective is always abstract. Concreteness is the ensemble of what is lived, of intentionality, which is not entirely heuristic; it includes the axiological and the affective. Consequently meaning is given in this concreteness, and there can be surprises here over the general role of thematization".
86
