înţeleasă ca un tip special de percepţie, fără a se neglija acea „absenţă" sauambiguitate despre care vorbeşte el.
Prin urmare, putem spune că Levinas doreşte să întemeieze ofenomenologie dincolo de intenţionalitate. De aceea, poate, se şi raportează
constant la Husserl, a cărui concepţie despre filosofie ca ştiinţă riguroasă esteprovocată în fiecare lucrare şi este considerată a fi reprezentativă pentruîntreaga tradiţie a gândirii occidentale. Încercând să dovedească posibilitateaunei ieşiri din tirania totalităţii, Levinas evocă „experienţa" celuilalt infinit.
Ceea ce pune sub semnul întrebării sfera totalităţii poate fi înţeles catranscendenţă, iar el îşi propune să deschidă o fenomenologie capabilă să
