Pentru Levinas, marele avantaj al fenomenologiei, care depăşeşteformele precedente ale totalităţii, este acela al posibilităţii de a recunoaşte un
„propriu" distinctiv, uman. În teza husserliană a intenţionalităţii vede însumatîntregul avânt al filosofiei occidentale. Husserl ar retrezi filosofia ca posibilitatea fiinţei de a descrie ( de a pune stăpânire prin catalogare) viaţa umană, dinmoment ce orice conştiinţă este conştiinţă a ceva. Fenomenologia iniţiată de elpretinde accesul gândirii la fiinţă prin reducţii repetate; este o întoarcere laontologie fără teama relativismului, o renaştere a contemplării esenţei - metodă
prin care se deschid ontologii regionale.
Levinas susţine că fenomenologia ( de până la el) a dat câştig de cauză
unei noţiuni de om ca ego izolat şi l-a redat ontologiei. Redµcţia husserliană
caută sensul lumii printr-o situare în „planul din spate" al ei, prin separarea pecare o aduce între om şi lume. Este criticată perspectiva lui Husserl asupraintenţionalităţii - esenţa fenomenologiei sale - pentru că, prin ea, altul este adusîn imanenţa aceluiaşi. Prin intenţionalitate gândirea se satisface, se „umple" înfiinţă. În general, critica lui Levinas traseul: 1) fenomenologia are în centrulproblematicii sale intenţionalitatea; 2) intenţionalitatea ca adecvare, corelaţieîntre gândire şi lume este un fel de măsurare a lumii obiective (fiinţa se oferă
gândirii); 3) dar, astfel, intenţionalitatea - ,,gândire pe măsura a ceea cegândeşte" 196 - nu lasă niciun loc transcendenţei şi infinitului, înţelese degânditorul francez ca forme ale non-adecvării.
Fiecare act de gândire reprezintă, într-un anumit grad, o înfrângere asubiectivităţii, o tranziţie spre obiect. Însă, concentrarea pe această latură agândirii ignoră situaţia originară (sau „pre-originară", aşa cum doreşte Levinassă se exprime pentru a se distanţa de limbajul filosofilor anteriori) a relaţiei viicu celălalt. Conştiinţa nu trebuie să fie înţeleasă în primul rând ca putere de adezvălui, de a aduce la lumină, care încearcă să reprezinte obiectul în modadecvat, ci ca o revărsare, un „preaplin" (fr. ,,surcroît" 197) care nu poate finiciodată exprimat pe deplin. Intenţionalitatea nu este cel mai profund nivel alconştiinţei; de aici rezultă că accentul pus pe aceasta reprezintă o deformare aexperienţei umane. De exemplu, mângâierea nu poate fi prinsă în calculul intenţionalităţii. Pielea mângâiată este distanţa dintre vizibil şi invizibil.
,,Transparenţa" sa se referă la ambiguitatea fenomenului. Avem de-a face,afirmă Levinas, cu o „dez-ordine" a mângâierii.
Aceste consideraţii despre fenomene care depăşesc (în opiniagânditorului francez) intenţionalitatea pot primi următorul răspuns: tocmaipentru că, dimpotrivă, mângâierea poate fi analizată fenomenologic, ea poate fi 1 96 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, p. 132.
1 97 E. Levinas, Liberte et commandement, p. 70: «L'Autre qui provoque ce mouvement ethique dans la conscience et qui deregle la bonne conscience de la coîncidence du Meme avec lui-meme, comporte un surcroît, inadequat a l'intentionnalite. A cause de ce surcroît inassimilable, nous avons appelee la relation qui rattache le Moi a Autrui idee de l'infini».
87
