doar cunoaştere de mâna a doua, şi nici experienţă privilegiată a morţii" 245.
Pentru Heidegger, scrie Levinas în continuare, moartea este certitudine prin excelenţă, posibilitate certă, iar sensul ei se limitează la aneantizare.
Certitudinea morţii este originea conştiinţei246 de sine. Dar poate fi ameninţarea
la propria fiinţă (adică angoasa) singura sursă de afectivitate? Pentru Levinas, gândirea heideggeriană a relaţiei cu moartea ca experienţă a neantului în timp este considerată nesatisfăcătoare, filosoful francez căutând alte dimensiuni ale sensului, atât referitor la timp, cât şi la moarte. Dimpotrivă, moartea celuilalt mă
aruncă în întrebare247 şi, în responsabilitatea faţă de el am o „complicitate" şi un răspuns de dat pentru moartea sa.
Apropiată de modul în care înţelege Levinas moartea celuilalt este concepţia lui Marx Werner, expusă în lucrarea Heidegger and the Tradition248•
Acesta aduce o critică ideii lui Heidegger, conform căreia moartea semenului ne rămâne exterioară, în sensul că pentru noi nu este o experienţă a morţii, ci ne afectează doar prin conştientizarea propriei finitudini. Dimpotrivă, pentru Marx Werner moartea sfărâmă autonomia subiectului, dezvăluindu-i acestuia o nouă
măsură a lucrurilor şi o nouă semnificaţie, făcându-l să simtă nevoia unei întoarceri spre celălalt. Întoarcerea spre celălalt înseamnă redefinirea atitudinii
„instrumentale" ce ţin cont de reguli şi status. Noua raportare este caracterizată
de apropiere, nu de „folosire" ( care ni-l face străin). El este vecin, semen, dar nu plecând de la o invitaţie la comunicare, un fel de schimb reciproc pentru a reface certitudinea eului, ameninţată în faţa morţii altuia, ci pornind de la nevoia de a asculta solicitarea celuilalt, de a deveni receptiv la chemarea sa, asemănătoare chemării noastre de fiinţe supuse morţii şi suferinţei. ,,Soarta comună" care mă leagă de semen ca „vecin" nu ţine de proiectele comune ale camarazilor, nici de situaţiile istorice care leagă membrii unei generaţii într-un destin şi nici de relaţiile de prietenie, iubire, rudenie. Soarta comună se referă la situaţia universală a mortalităţii - nu numai faptul că toţi vom muri, ci mai 245 Ibidem.
246 M. Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, p. 518: ,,Moartea nu este o parte care lipseşte dintr-un întreg ca compositum, ci ea constituie dinainte integralitatea Dasein-ului, astfel încât abia pornind de la această integralitate el deţine fiinţa diferitelor părţi, adică a modurilor posibile de a fi".
247 E. Levinas, Ethique comme philosophie premiere, p. 97: «La mort de l'autre homrne me met en cause et en question».
248 Acestei lucrări îi dedică un întreg articol Steven Galt Crowell, "Neighbors in Death", în Research in PhenomenoJogy, Vol. 27, Leiden: Koninklijke Brill NV, 1997, pp. 216-217: "The 'common fate' that binds me to the Other as neighbor, then, is neither the common project of co-workers or comrades, nor the comrnon historical situation that in Being and Time binds the members of a 'generation' into the 'destiny' of a Volk. Nor is it the intrinsic, though exclusive, bond of lovers, friends, or family. It is nothing but the universal state of mortality: not the bare fact that we are all going to die, but rather the affective fact that we are 'capable of death as death', a capability which discloses my bond to the Other simply as Other".
105
