printr-o poruncă imemorială, iar aceasta „vizează" (trezeşte şi deschide) la rândul ei o responsabilitate nelimitată şi de neînstrăinat, adică viitorul datoriei mele faţă de semen. Totuşi, fragmentul la care facem referire (redat în nota de subsol) pare mai mult să complice decât să clarifice din punct de vedere fenomenologic problema temporalităţii. Faptul că Levinas apelează la unii termeni ai fenomenologiei husserliene nu este menit să aducă lumină în
,,analizele" sale, din moment ce sunt folosiţi între ghilimele şi sunt, astfel, integraţi în limbajul său metaforic.
Trecut, viitor, dezinteresare, responsabilitate, altul, profeţie, Dumnezeu necunoscut, temporalitate, etică, ontologie - sunt termeni cu sfere nedefinite din registre diferite şi, utilizaţi într70 singură frază, par să ameţească cititorul, mai ales pe cel interesat să stabilească în mod clar locul fiecăruia în cadrul gândirii acestui filosof. Responsabilitatea se referă în textul citat atât la trecut cât şi la viitor, dar şi trecutul şi viitorul sunt numiţi de Levinas în scrierile sale
„imemorial" respectiv „infinit". Astfel, responsabilitatea poate fi reprezentată
(asemenea inconştientului colectiv analizat de Carl Gustav Jung) ca un fluviu ce traversează întreaga umanitate, fără a i se putea stabili locul din care izvorăşte şi nici acela de vărsare. Dezinteresarea responsabilităţii pentru altul şi pentru
trecutul său se consideră (în acelaşi fragment) că porneşte de la viitorul profeţiei
- este o idee al cărei sens nu poate fi intuit dacă nu înţelegem responsabilitatea ca pe o coordonată în care toate momentele timpului sunt marcate. Această
imagine ne apropie, însă, de ideea unui flux, a unui întreg; totuşi, el are cu totul alte semnificaţii decât fluxul trăirilor conştiinţei, în care trecutul, prezentul şi viitorul dau o unitate, o structură.
„Viitorul profeţiei" poate fi interpretat în primul rând ca fiind orizontul datoriei infinite deschisă de chipul celuilalt, interpretare susţinută de afirmaţia lui Levinas conform căreia chipul semenului ne „vesteşte" (sau profeţeşte) responsabilitatea şi supunerea nelimitate: ,,Iată, în celălalt, un sens şi o obligaţie care mă obligă dincolo de moartea mea! Sens originar al viitorului! Viitorificare
[futurition - fr. (n.t.)] a unui viitor ce nu-mi parvine ca ceva-ce-va-veni, ca orizont al anticipărilor sau protenţiilor mele. ( . . . ) Responsabilitatea pentru celălalt om, răspunzător de moartea altuia, este sortită unei alterităţi care nu mai ţine de mecanismul reprezentării. Această modalitate de a fi sortit - sau această
devoţiune - este timp" 312.
