problematica diverselor abordări fenomenologice: la Husserl, tema conştiinţei timpului duce la problema timpului conştiinţei; la Heidegger, fiinţa şi timpul determină tema timp şi fiinţă; la E. Levinas, timpul alterităţii instituie problema alterităţii timpului etc. Aşadar, abordarea timpului ca diacronie, ca „dincolo de discurs" nu poate fi separată de tema alterităţii.
V. Influenţe iudeo-creştine în filosofia levinasiană
Regăsim în opera filosofului francez teme de inspiraţie iudeo-creştină, redate într-o operă originală şi într-o sinteză ce cuprinde învăţătura ebraică şi cultura filosofică occidentală. Iar această sinteză aduce în prim-plan importanţa eticii înaintea oricărei filosofii şi teologii, imperativul universal al recunoaşterii obligaţiei faţă de celălalt. Trebuie menţionat că toate temele cărora le putem găsi o sursă în iudaism formează un întreg în filosofia lui Emmanuel Levinas şi trimit unele la altele. De asemenea, niciodată Levinas nu afirmă că o anumită
temă din opera sa îşi are rădăcinile în religia creştină, aşa cum, în schimb, ţine să specifice despre înţelepciunea iudaică. Dacă vorbim totuşi despre „influenţe iudeo-creştine", avem în vedere faptul că cele mai multe teme - deşi uneori cu diferenţe importante - se regăsesc şi în creştinism. Totuşi, dincolo de diferenţele dintre iudaism şi creştinism asupra cărora insistă Levinas, el afirmă că între acestea există „o îndelungată vecinătate, străbătând istoria, existenţa unui limbaj comun şi a unei acţiuni fo care destinele noastre antagoniste se dovedesc complementare" 314.
Relaţia etică, în jurul căreia se structurează întreaga sa operă este descrisă de Levinas ca fiind tot ceea ce are mai valoros cunoaşterea iudaică, din care fac parte Tora (cele cinci cărţi scrise de Moise) şi Biblia (celelalte texte ale Vechiului Testament; pentru evrei V.T. nu este „vechi", cum spune Levinas), Talmudul (comentariile Tarei şi ale textelor biblice, înţelepciunea rabinică ce cuprinde Mişna, sec. V î.e.n.-II e.n., şi Ghemara, sec. II-V) şi Cabala (,,ştiinţa ascunsă" a religiei mozaice, mistica315 ebraică). În lucrarea Dificila libertate.
Eseuri despre iudaism, filosoful francez afirmă că „dacă religia coincide cu viaţa spirituală, trebuie ca ea să fie esenţialmente etică. ( . . . ) Raportul cu divinul străbate raportul cu oamenii şi coincide cu justiţia socială - iată întregul spirit al Bibliei evreieşti. Moise şi profeţii nu se preocupă de nemurirea sufletului, ci de which time folds chiasmatically over what it determines: as consciousness of time and time of consciousness in Husserl; as being and time as well as time and being in Heidegger; as flesh of time and time of the flesh in Merleau-Ponty; as time of the other and alterity of time in Levinas and Derrida; as time of narrative and narrated time in Ricoeur".
3 1 4 E. Levinas, Dificila libertate, p. 14.
3 1 5 Guy Casaril, Cabala şi Rabi Şimon ben lohai, 2004, Bucureşti: Humanitas, p. 7:
,,pentru omul cabalei, esenţială rămâne trăirea personală a «cunoaşterii lui Dumnezeu», cognitio dei experimenta/îs".
124
