PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 305
Cercetătorul irlandez subliniază trăsăturile specifice ale dramelor populare irlandeze, în general, în comparaţie cu cel britanic, evidenţiind aspectul costumelor originale - cum ar fi oamenii de paie - şi al numelui Hogmanaymen desemnat pentru trupele de
„mascaţi ai întunericului". Cu toate acestea, el identifică în piesele irlandeze subiectul central al morţii şi învierii - un motiv adesea observat în jocurile mascaţilor din toată Marea Britanie. Un subiect provocator pe care Gailey îl detaliază este relaţia dintre aceste jocuri rurale şi colectarea de bani pentru respectivele spectacole. Subiectul fusese abordat şi de autori care au publicat înainte de Gailey, dar el este primul care îl discută în detaliu şi destul de pasional. Într-adevăr, subiectul fusese mărul discordiei printre autorii preocupaţi de mascaţii ritualici ca elemente supravieţuitoare ale unei culturi arhaice. Dacă această ipoteză ar sta în picioare, relaţiile dintre cei care efectuează obiceiurile şi spectatori ar trebui modelate de o reciprocitate pozitivă care se realizează
fără cuantificarea acţiunii, în loc de reciprocitatea echilibrată, care se realizează prin cuantificarea precisă a unor acţiuni prin intermediul banilor (Sahlins, 197 4). În consecinţă, folosind exemple din Anatolia sau din alte zone europene, Gailey încearcă să
demonstreze că a existat o perioadă în care aceste reprezentaţii era� interpretate de mascaţi în schimbul colectării de alimente şi băuturi care, mai târziu, urmau să fie restituite comunităţii prin intermediul unei ceremonii colective locale.
În urma istoriei tumultuoase a literaturii jocurilor rurale, cititorul nu poate rămâne indiferent în faţa eforturilor acestor gânditori care au luptat cu munţi de arhive în căutări minuţioase, având sarcina de a găsi originea acestor forme culturale printre vrafuri de manuscrise prăfuite. Toate acestea s-au întâmplat pentru că interesul pentru jocurile ritualice ale mascaţilor a mers mână în mână cu dizolvarea treptată a ritualurilor în zonele rurale şi dezvoltarea în paralel a interesului pentru originile umanităţii. Astfel, faptul că englezii au fost cei dintâi şi cei mai tenace examinatori ai jocurilor rurale confirmă afirmaţia anterioară.
Anglia a fost prima ţară care a suferit marile transformări ale Revoluţiei Industriale, iar locuitorii ei, primii care au pierdut cone-306 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
xiunile cu vechiul mod de viaţă rural. Iar declinul anumitor forme de cultură nu a venit singur, ci a adus şi un gen de nostalgie şi preocupare pentru trecut şi pentru formele sale culturale (Lowenthal, 1985).
Cunoaşterea contextului social şi istoric în care au apărut primele lucrări despre jocurile ritualice ale mascaţilor poate oferi o înţelegere mai adecvată a acestui tip de abordare, deşi nu-i poate justifica ineficienţa ştiinţifică. Multe dintre ipotezele acestor autori cu privire la originea mascaţilor ritualici din Europa rurală
au fost aproape imposibil de susţinut cu dovezi incontestabile, în principal din cauza lipsei documentelor care să valideze relaţii specifice de cauzalitate între jocuri rurale asemănătoare din punct de vedere morfologic, dar situate foarte departe în spaţiu şi timp.
A doua problemă
Din peisajul complex prezentat mai sus, reiese a doua problemă
întâmpinată atunci când se purcede la cercetarea jocurilor rurale.
Am numit problema „hermeneutică" pentru că este legată de natura documentelor vechi care menţionau aceste forme culturale înainte ca ele să fie investigate sistematic şi ştiinţific prin cercetări de teren riguroase. Cele mai vechi documente referitoare la jocurile mascaţilor rurali au fost create de amatori şi constau în note de călătorie, scrisori, jurnale etc. Alte documente au fost create de autorităţile religioase din diverse perioade care au încercat să suprime aceste expresii culturale în numele dogmelor creştine.
În al doilea capitol al acestui studiu, am vorbit despre o scrisoare, datând din 1656, a unui ambasador suedez pe nume Welling, trimis în misiune diplomatică la Iaşi, capitala Moldovei, scrisoare în care descrie Jocul Caprei. Pe lângă aceasta, am menţionat lucrarea lui du Cange, Glossarium mediae et infimae latinitatis (1678), unde se citează mai multe documente emise de autorităţile Bisericii Catolice pentru a suprima diferite jocuri rurale. Multe dintre aceste documente ar putea fi considerate drept simple însemnări nesistematice şi, prin urmare, nu ar putea fi considerate rezultate PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 307
ale unui efort ştiinţific serios sau ale unor observaţii temeinice.
Paradoxul referitor la cele mai vechi informaţii referitoare la jocurile rurale trebuie totuşi remarcat. În principal din cauza interdicţiilor ecleziastice împotriva deghizării şi ritualurilor cu măşti, au putut ajunge la noi cele mai vechi informaţii despre aceste jocuri rurale pe care le avem astăzi, iar aceasta s-a întâmplat tocmai datorită documentelor emise de autorităţile care încercau să
le suprime. Cu toate acestea, problema de fond rămâne şi poate fi rezumată prin două întrebări: ar putea aceste documente să ofere o bază suficient de solidă pentru a putea compara jocurile rurale din trecut cu cele din prezent? Poate fi oare dezvăluită originea jocurilor rurale de astăzi, comparând mascaţii din zilele noastre cu descrierea unor ritualuri asemănătoare ce transpare din documentele vechi produse de autorităţile religioase care urmăreau suprimarea acestor expresii culturale? În orice caz, acest tip de întrebări demonstrează că în domeniu e nevoie de multă circumspecţie metodologică.
A treia problemă