că şi „cadrul de referinţă al jocurilor mascaţilor este, în unele privinţe importante, unul de secol nouăsprezece" (ibidem).
Pentru a-şi susţine teoria, acest cercetător foloseşte următoarele argumente: înregistrările scrise ale jocurilor mascaţilor înainte de 1800 sunt foarte rare, în timp ce cele de după această dată
depăşesc câteva sute; majoritatea acestor pasaje nu provin din insulele tradiţionale şi conservatoare britanice, ci din centrele industriale situate în inima Angliei; participanţii la ritualurile din Antrobus care au fost intervievaţi au o conştiinţă clară a practicii acestei tradiţiei, dar această tradiţie este legată de comunităţile de muncitori din oraşe, şi nu de cultura rurală; toate personajele din versiunea locală a piesei Hero-Combat ar fi marginale oricărui tip de comunitate sătească şi, cu siguranţă, aparţin culturii urbane; dispariţia treptată a jocurilor mascaţilor în secolul XX are de-a face cu apariţia unui divertisment alternativ legat de cultura mo-312 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
demă, care a dus la pierderea sensului acestor reprezentări, acum învechite. A.E. Green îşi susţine teoria şi ipoteza bombastică prin revizuiri atente ale argumentelor care erau mai susceptibile de a fi atacate, demonstrând astfel că înţelege cum ar putea arăta critica. În cazul primului argument, de exemplu, menţionează că, de-a lungul secolului al XIX-lea, a avut loc o creştere semnificativă
a cantităţii de texte scrise, iar accesibilitatea acestora pentru populaţia largă a crescut. Mai mult, afirmă că extrapolarea din datele muncii de teren din anii '70 la texte de diverse origini- dintre care unele îndoielnice - este la fel de dificilă ca o extrapolare de la jocurile rurale de astăzi la cele descrise de literatura din Evul Mediu.
Cu alte cuvinte, Green adoptă o viziune pur sincronică, potrivit căreia jocurile rurale practicate de unii membri ai culturii muncitoreşti de secol XX aparţin în exclusivitate lumii urbane, deoarece relaţia lor cu universul rural nu poate fi demonstrată!
Studiul lui Martin J. Lovelace Christmas Mumming in England: The House Visit (Jocurile cu măşti specifice Crăciunului în Anglia: Vizita la domiciliu) aparţine aceleiaşi categorii a emfaticului. Lovelace pleacă de la o ipoteză emisă de folcloristul Herbert Halpert, care afirmă că „obiceiul din Newfoundland al vizitei informale, însoţit de jocul ghicirii personajului de sub mască, s-ar putea presupune că îşi are originea în Arhipelagul Britanic, în ciuda lipsei unor rapoarte detaliate din Anglia însăşi" (Lovelace, 1980). Teoria lui Lovelace îşi are originea într-o observaţie simplă: există, în zilele noastre, două tradiţii ale jocurilor ritualice ale mascaţilor, care par să fie diferite una de cealaltă. Prima aparţine mascaţilor din Anglia, unde muncitorii săraci au găsit o modalitate de a câştiga nişte bani în timpul sărbătorilor de iarnă, prezentând un mic spectacol teatral în faţa orăşenilor mai înstăriţi. A doua tradiţie este reprezentată de aşa-numita vizită deghizată la domiciliu, efectuată în special între prieteni, în general de persoane aparţinând aceleiaşi clase sociale, fără colectare de bani, având ca scop doar distracţia şi divertismentul. În acest caz, el vorbeşte despre reprezentările pantomimice ale mascaţilor, urmată de încercarea gazdelor de a ghici cine se află în spatele măştilor; aşadar, nu este vorba aici despre o piesă de teatru. Tradiţia există şi astăzi în fostele insule PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 313
engleze, inclusiv Newfoundland. Pe aceste insule, comunităţile sunt, de obicei, mai închegate şi au reuşit astfel să păstreze câteva elemente mai vechi într-o serie de tradiţii care au dispărut în Anglia ori s-au schimbat ireversibil sub presiunea industrializării şi modernizării. Sugestia lui Lovelace este că jocurile mascaţilor, presupuse a avea origini străvechi, sunt, de fapt, o invenţie mai recentă derivată din tradiţia vizitei deghizate la domiciliu, existentă în special în anumite insule britanice, dar aproape dispărută
în Anglia şi care este, de fapt, tradiţia autentică mai veche.
Pentru un cercetător al jocurilor rurale din România, comparaţia lui Lovelace este extrem de interesantă, mai ales că cele două
tradiţii menţionate de autor pot fi identificate simultan, uneori chiar şi în cadrul unei singure localităţi precum Heleşteni sau în satele învecinate. Faptul fascinant este că, într-adevăr, la Heleşteni, vizita deghizată la domiciliu are acelaşi scop ca şi în Newfoundland - divertisment şi distracţie - fără a implica colectarea de bani. În schimb, Jocul Cerbului sau Jocul Caprei sunt morfologic asemănătoare cu unele jocuri rurale din Anglia, cum ar fi cele care gravitează în jurul figurii măştii de cal. Această mască este aproape identică cu măştile de cerb şi capră din regiunea Moldovei unde mi-am desfăşurat cercetările! Ei bine, într-un număr cople
şitor de cazuri observate în satele Moldovei, aceste jocuri rurale cu componentă teatrală sunt jucate în schimbul oferirii unei sume de bani. Primul aspect izbitor, care nu poate fi nici negat, nici uşor de explicat, este asemănarea puternică dintre obiceiul moldovenesc al Mascaţilor Pantomimici şi vizita deghizată la domiciliu, specifică insulelor N ewfoundland. Aceste două tradiţii au avut în mod incontestabil itinerare culturale independente unul de celălalt. Cu toate acestea, felul în care ele arată astăzi este aproape identic! A doua problemă care apare este faptul că, după toate datele disponibile, tradiţii de teatru popular precum Jocul Cerbului şi Jocul Caprei din estul României sunt mai vechi decât vizita deghizată la domiciliu, adică exact opusul afirmaţiilor lui Lovelace.
Oricum, toate exemplele provenite din cercetarea mea au nevoie de explicaţii, iar modelul propus de Lovelace nu le poate oferi. Mai mult, acest autor încearcă să susţină o ipoteză exact opusă datelor 314 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
