ce a descris locul şi locuitorii satului, Szwed urmăreşte - poate pentru prima dată în istoria studiilor despre jocurile rurale - teoriile antropologice despre reciprocitate, structură socială şi ritual, încercând să explice formele culturale prin conceptele respective.
Conform observaţiilor culese pe teren şi cadrului oferit de teoriile menţionate mai sus, ostilitatea socială iniţială dintre mascaţi şi gazdă devine o expresie a ostilităţii între o comunitate mai restrânsă - bazată pe egalitatea membrilor săi şi pe relaţii de reciprocitate pozitivă - şi posibilii străini care ar altera fragilul echilibru social. Prin urmare, întreaga situaţie dintre mascaţi şi gazdă, iniţial ostilă, precum şi jocul ghicirii personajului mascat conduc spre o „recreere şi reînnoire a ordinii sociale" imediat după ce persoana din spatele măştii este recunoscută ca membru al comunităţii, şi nu ca străin (Szwed, 1969, p. I I7).
Ritualurile de reafirmare socială marchează comunităţile din Newfoundland ca fiind diferite de societatea complexă occidentală; în timp ce lumea orientată spre urban respinge şi neagă conflictele sociale şi reprimă ostilitatea, grupuri precum cele găsite în satul Ross sunt capabile să utilizeze acelaşi material în mod deschis pentru a limita puterea conflictului în cadrul grupului. (Ibidem)
Alte articole din volumul editat de Halpert şi Story abordează ritualurile mascaţilor din perspectiva unui mecanism de control social (Ben-Dor, 1969), dar şi ca un complex cognitiv care întăreşte rolurile de gen după inversarea socială temporară operată de mascaţii travestiţi - o expresie a alterităţii agresive şi poluante din punct de vedere social. După ghicirea persoanelor reale din spatele măştilor, revenirea la normalitate ar putea însemna şi o revenire la comunitatea cunoscută - un spaţiu de intenţii şi comportamente paşnice şi previzibile în comparaţie cu lumea exterioară, 320 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
care pare de rău augur, imprevizibilă, dezinhibată, periculoasă şi poluantă (Faris 1969). Afişând o serie largă de interpretări şi descrieri ale ritualurilor mascaţilor din Newfoundland, volumul editat de cei doi cercetători nord-americani deschide calea către noi direcţii de cercetare în această disciplină.
Sfârşitul anilor '60 a fost bogat în publicaţii pe tema jocurilor rurale. Un autor care s-a luptat din greu să se distanţeze de lucrările anterioare despre jocurile mascaţilor ritualici şi care a avut, în acelaşi timp, o abordare holistică a realităţii incredibil de diverse a acestor expresii culturale este profesorul de teatru Alan Brody. El şi-a publicat lucrarea principală despre mascaţii ritualici, The English Mummers and Their Play, Traces of Ancient Mystery (Mascaţii ritualici englezi şi jocurile lor, urme ale misterelor antice), în 1969. Spre deosebire de autorii care l-au precedat, Brody a avertizat asupra faptului că mascaţii ritualici ar trebui înţeleşi mai degrabă
prin analiza acţiunilor decât prin discursul lor (Brody r 97 r ). Brody efectuează o exegeză filologică a termenului de mummer, arătând că atât momme din olandeză, cât şi mumme din daneză înseamnă
,,a se deghiza cu o mască". Chiar şi aşa, cercetările pieselor populare din Marea Britanie, a observat Brody, demonstrează că există
practicanţi ai jocurilor care nu poartă mască; în schimb, doar îşi vopsesc faţa cu funingine. În plus, multe piese populare clasificate drept ritualuri ale mascaţilor de către folcloriştii englezi sunt numite în mod complet diferit de către participanţi (cu termenul de hogmanaymen, de exemplu).
În ciuda acestor afirmaţii extrem de pertinente, abordarea lui Brody urmează, în cele din urmă, calea studiilor similare care au precedat-o, aceea a descoperirii originilor formelor de teatru popular. El afirmă, încă de la primele pagini ale lucrării, că există două
elemente comune pentru piesele de teatru popular: toate sunt sezoniere şi toate conţin secvenţa morţii şi reînvierii unui personaj undeva în cursul acţiunii lor. Astfel, şi Brody se încadrează în direcţia folcloristicii, căutând tipologii ale diverselor versiuni ale dramelor populare culese din popor în vederea identificării unei origini comune. Această origine, spune Brody, este diferită pentru toate cele trei piese analizate: Jocul cu săbii ( The Sword Play), PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 321
Mascaţi Pantomimici în vizită la locuinţa u n u i gospodar, sat Oboroceni, comuna Heleşteni, 1 ianuarie 2014.
Ceremonia peţitului ( The Wooing Ceremony) şi Lupta eroului (The Hero-Combat); dar toate acestea au rădăcini adânci în istoria europeană, în cultele fertilităţii exemplificate uneori chiar şi de drama antică greacă. În ultimele pagini ale cărţii, autorul se străduieşte în mod remarcabil să demonstreze cum, în timpul frământatei istorii europene, teatrul popular britanic a împrumutat elemente creştine, care au fost ulterior acoperite de diferite tendinţe apărute odată cu progresul industrializării şi modernizării. Toate acestea şi-au lăsat amprenta asupra teatrului popular englez şi i-au făcut pe contemporani să găsească în aceste forme culturale
,,urme ale misterelor antice".
Anii '70 marchează seria unor apariţii editoriale în care autorii depun eforturi considerabile pentru a se rupe de tradiţia predecesorilor. Henry Glassie, de exemplu, în lucrarea Ali Silver and No Brass(În argint, nu în alamă) (1975), abordează mascaţii ritualici din perspectiva relaţiei lor cu comunităţile locale şi a regulilor lor. În ciuda faptului că se identifică drept folclorist, el începe cu o critică
bine argumentată a demersurilor făcute de folcloristica tradiţională care l-a precedat în a înţelege şi explica jocurile rurale. Această
322 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
