critică împotriva „supravieţuitoriştilor" nu este distructivă; dimpotrivă, este eficientă şi bine gândită. Glassie le reproşează predecesorilor săi că au acordat prea puţină atenţie dimensiunii intenţionate şi emoţionale pe care aceste piese au avut-o pentru interpreţii lor.
Tocmai din acest motiv, Glassie îşi construieşte studiul în jurul interviurilor cu membrii comunităţilor irlandeze care au participat sau au asistat ei înşişi la aceste ritualuri. Astfel, el demonstrează
că, în contra tradiţiei gânditorilor originişti, mascaţii ritualici nu sunt fantomele obiceiurilor de altădată, ci încă o tradiţie vie până
în zilele noastre, atât timp cât comunităţile care le practică rămân coezive (Glassie, 1975, p. 1 2 1 ).
În consecinţă, jocurile rurale ar putea fi înţelese din două perspective, ca părţi ale unei totalităţi mai mari (cultura europeană), dar şi ca unităţi etnografice autonome a căror funcţionare este strâns legată de viaţa comunitară şi ar putea fi prezentată în raport cu aceasta (ibidem, p. 59). Este unul dintre motivele de bază pentru care jocurile mascaţilor ar trebui să fie observate în raport cu comunitatea care le produce. Numai în acest fel, cercetătorul ar putea spera să înţeleagă schimbările sociale şi economice care au transformat aceste expresii culturale din riturile păgâne de fertilitate şi abundenţă agricolă într-o sursă de distracţie şi divertisment (ibidem, p. 1 3 5). Promovând acest model în înţelegerea jocurilor mascaţilor, Glassie aduce în discuţie şi alte elemente care contribuie la întărirea relaţiilor comunitare prin aceste ritualuri. Consumul de alcool, lipsa unei bariere ferme între actori şi spectatori - ultimii transformându-se în actori uneori -, depăşirea dificultăţilor prin dramă şi divertisment şi, în cele din urmă, violenţa controlată
fac parte din acest peisaj complex în care comunităţile îşi retrasează frontierele fizice şi sociale, exprimându-şi între timp sentimente precum bunăvoinţa şi speranţa prin intermediul acestor reprezentaţii.
Anii '70 au adus o schimbare de perspectivă în înţelegerea pieselor populare, căutarea originilor lor căzând pe locul doi şi fiind adesea înlocuită de cercetări etnografice bazate pe munca de teren, folosind metodele antropologiei culturale. Un articol comprehensiv, Jocul adunării sufletelor din Antrobus: o abordare alternativă
PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 323
a jocurilor mascaţilor (The Antrobus Soulcaking Play: An Alternative Approach to the Mummers' Play), îi aparţine antropologului Susan Pattison. Ea este unul dintre primii antropologi care au pus jocurile rurale în legătură cu impactul schimbărilor din economia Angliei (migraţia forţei de muncă, de exemplu) şi consecinţele acestora asupra locuitorilor din micul Antrobus, acum de-ruralizat. În contextul schimbărilor socioeconomice profunde, interpre
ţii jocurilor cu mascaţi nu mai sunt ţărani, ci muncitori care fac naveta sau uneori lucrează şi locuiesc permanent în oraşele din jurul satului Antrobus. Pentru ei, tradiţia vie a mascaţilor devenise ocazia de a consolida un sentiment de apartenenţă la comunitate, care părea să dispară din cauza transformărilor economice prin care trecuse localitatea în deceniile precedente. Astfel, Soulcaking Play devine un factor unificator care conferă participanţilor un sentiment de apartenenţă şi de promovare a valorilor locale reprezentate de un obiect fizic- capul ritualic al Calului Sălbatic-, unul dintre artefactele permanente ale actanţilor, transmis din genera
ţie în generaţie de mai bine de 200 de ani, conform declaraţiilor parti_cipanţilor înşişi. Sentimentele de coeziune şi apartenenţă la comunitate vorbesc despre o tradiţie vie, încă practicată de muncitori şi emigranţi; astfel, tradiţia nu poate fi privită ca o reminiscenţă a vechilor culte ale fertilităţii, aşa cum o interpretaseră
folcloriştii originişti. Între timp, Pattison ajunge la o concluzie mai solidă în ceea ce priveşte jocurile mascaţilor, departe de speculaţii şi teorii nesustenabile care uneori sunt foarte tentante în acest alunecos subiect de cercetare: Îmi pare că atât motivaţia din spatele acestor jocuri, cât şi răspunsurile la jocurile mascaţilor vor varia de la un loc la altul şi de la o perioadă la alta; de aceea, pentru a face orice pas înainte privind înţelegerea noastră
faţă de jocurile mascaţilor, trebuie să renunţăm la impulsul pentru o interpretare singulară ce poate explica toate exemplele de astfel de jocuri. Fiecare apariţie a acestui tip de tradiţie trebuie studiată în contextul comunităţii în care are loc şi prin referire la participanţi. Căutând indicii subtile pentru înţelegerea jocurilor rurale din trecut, riscăm să
pierdem dovezile concrete şi valoroase care sunt disponibile în prezent.
