Ideea redefinirii mimesisului a prezentat un interes deosebit printre folcloriştii americani. Anne C. Burson, spre exemplu, în studiul Model and Text in Folk Drama (Model şi text în drama populară) din 1980, preia viziunea lui Thomas Green despre mimesis, o reevaluează şi, în final, conchide că: ,,O dramă populară este un spectacol mimetic ale cărui text şi stil de prezentare sunt bazate pe modele tradiţionale; este prezentat de membrii unui grup altor membri ai aceluiaşi grup de referinţă. Un anumit text moştenit nu este factorul determinant care face teatrul popular; mai degrabă, este modelul tradiţional pe care se bazează întregul eveniment" (Burson, 1980, p. 316).
Parcurgând lucrările acestor autori pe care i-am numit terminologi, cititorii rămân cu aceeaşi impresie lăsată de „supravieţuitorialişti" (,,originişti"), şi anume că literatura despre jocurile rurale a avansat cu paşi lenţi şi îndoielnici. În ciuda acestei prime impresii, trebuie menţionat că în fiecare dintre categoriile de autori pe care le-am analizat au existat şi cercetători de top care s-au ridicat cu mult peste media gânditorilor ce au reflectat la aceste teme. Un astfel de autor este Steve Tillis, un istoric al teatrului care a adus o contribuţie importantă în domeniul dramei populare. Tillis a abordat drama populară în mod analitic, elaborând simultan o definiţie operaţională a acesteia. Fiind un cercetător cu experienţă în studii de teatru, Tillis s-a dovedit a fi un scriitor matur care înţelege că studierea dramei populare şi a jocurilor rurale este ca înotul prin ape mâloase, pe care este mai bine să nu le tulburi prea mult. Prin urmare, comportamentul său este precaut şi analiza avansează milimetric în reţeaua complicată de texte despre jocurile ritualice ale mascaţilor; această analiză pune pe tapet, prin comparaţie, o serie de studii nu numai din Europa, 310 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
ci din întreaga lume. Astfel, Tillis ajunge la rezultate notabile, susţinute nu doar de concluziile solide ale cărţii sale Rethinking Folk Drama (Regândirea dramei populare), ci şi de lupta lui perpetuă
pentru înţelegerea holistică a unei întregi game de drame populare împrăştiate pe toate continentele.
Astfel, Tillis se angajează într-un dialog critic cu literatura despre drama populară, amendând-o din când în când. Către finalul studiului, el polemizează cu anumite ipoteze şi teorii din diverse zone ale globului, contestându-le în lumina noilor sale cercetări (vezi, de exemplu, Tillis, 1999, p. 193). În urma acestei strădanii, Tillis reuşeşte să ofere o definiţie complexă a dramei populare: Drama populară este o reprezentaţie teatrală, într-un cadru de acţiune-credinţă împărtăşit de interpreţi şi public, care nu este fixată de o autoritate, ci se bazează pe tradiţia vie şi prezintă o variaţie mai mare sau mai mică în perpetuarea acestei tradiţii; performanţa sa, implementată în timp şi spaţiu cu practici de design, mişcări, vorbire şi/sau muzică, generează şi/sau îmbunătăţeşte o conştiinţă a identităţii comune în rândul celor care participă la producerea şi recepţia sa. (Ibidem, p. 140) Deşi definiţia dramei populare avansată de Tillis este extrem de utilă şi conţine o serie de elemente importante precum identitatea comună dintre spectatori şi interpreţi, în esenţă, acest profesor de studii teatrale vede drama populară ca pe o reprezentaţie teatrală, şi nimic mai mult. Această presupunere îl face să excludă
din definiţia sa o întreagă gamă de expresii culturale care ar putea fi înţelese şi analizate drept jocuri rurale. În ciuda acestei viziuni, studiul lui Tillis rămâne o piatră de temelie pentru literatura despre drama populară şi ritualurile mascaţilor, mai ales datorită
întrebărilor sale profunde şi a intuiţiilor extraordinare prezente de-a lungul întregii lucrări.
A patra p roblemă
De la lucrarea lui Tillis, trecem la analiza celui de-al patrulea aspect care împiedică investigarea obiectivă a jocurilor rurale. Acest lucru este legat de credinţa bine înrădăcinată a multor autori care PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 311
au studiat tema în posibilitatea de a găsi piatra filozofală şi de a întoarce ultima pagină în studiul mascaţilor ritualici. Magnum Opus-ul lor s-a dovedit a fi o sumă de texte care merită menţionate, dar, în cele din urmă, ne arată o altă fundătură care ar trebui evitată în studiul jocurilor rurale.
Studiul lui A.E. Green Popular Drama and the Mummer's Play (Drama populară şi jocurile mascaţilor) aparţine categoriei menţionate mai sus. Pornind de la un studiu de caz - un obicei din regiunea Cheshire -, satul Antrobus, A.E. Green se concentrează
pe analiza elementelor, simbolurilor şi reţelei sociale a unei tradiţii numite Soulcaking Play, care are loc o dată pe an în preajma Halloweenului (A.E. Green, 1980). Piesa practicată în satul Antrobus aparţine categoriei „Lupta eroilor" (Hero-Combat Play), un tip de teatru popular care nu putea fi privit, insistă Green, ca o relicvă
a trecutului rural, ci ca o proprietate şi producţie specifică clasei muncitoreşti din Anglia. Cu vorbele lui Green, ,,[de aici] teatrul muncitoresc britanic: chiar şi atunci când provin din mediul rural, aceste piese sunt proprietatea, iar reprezentaţia lor- expresia unui proletariat agrar, nu a unei ţărănimi; iar provenienţa lor este, cel mai adesea, orăşelul sau satul industrial" (ibidem, p. 143).
Folcloristul englez continuă să-şi definească teoria şi sugerează
