o serie de jocuri rurale din 33 de regiuni diferite ale Angliei - un efort cu adevărat remarcabil. Trăind multă vreme în mediul rural, Tiddy era convins că piesele pe care le colectase erau exclusiv creaţia ţăranilor, deşi „ţărănimea modernă este astăzi un reprezentant imperfect al grupurilor care au produs iniţial poezia şi teatrul tradiţional" (Tiddy, 192 3, p. 65). Această viziune asupra ţăranilor l-a făcut pe Tiddy să conceapă jocurile mascaţilor ca pe nişte elemente degenerate ale pieselor populare mai vechi, care probabil fuseseră complet diferite în trecut. Luând în considerare declinul ritualurilor rurale precum jocurile mascaţilor, Tiddy prezintă jocurile rurale culese în timpul său drept elemente culturale „supravieţuind" într-un prezent diferit.
Alţi gânditori de la începutul secolului XX precum C.R. Baskervill (1924) şi Edmund Chambers (1969 [1933], p. 233) s-au angajat în acelaşi exerciţiu euristic ca şi predecesorii lor, cu care s-au luptat totodată, fiind convinşi că găsiseră adevărata origine a jocurilor rurale. Doar începând cu anii '60 au apărut o serie de studii mai elaborate asupra jocurilor rurale, bazate adesea pe cercetări asidue de teren. Alex Helm, de exemplu, nu doar un mare folclorist, ci şi un sârguincios etnolog de teren, a asistat la sute de astfel de reprezentaţii în timpul vieţii sale. Din acest motiv, a fost unul dintre puţinii cercetători care au înţeles motivele succesului limitat pe care l-a avut literatura despre jocurile mascaţilor. El a făcut diferenţa dintre cultura ţărănească vie şi eforturile de patrimonializare menite să salveze aceste forme de cultură ameninţate de dispariţie.
Înţelegând bine acest aspect, a făcut distincţia între jocurile mascaţilor practicate pe stradă sau în curţile şi gospodăriile oamenilor şi cele puse în scenă ca urmare a eforturilor de patrimonializare.
Helm credea că cele din a doua categorie nu au prea multe de oferit spectatorilor tocmai din cauza elementelor absurde ale pieselor, care devin semnificative doar datorită interacţiunii dintre actori şi spectatori - interacţiune care dispare atunci când reprezentările sunt transferate pe scenă: În plus, folosirea scenei este străină jocurilor cu măşti. Mascaţii au nevoie de un spaţiu, nimic mai mult. Acest spaţiu este creat în mod spon-304 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
tan prin formarea unui semicerc în care se desfăşoară acţiunea şi în jurul căruia se adună publicul. Acest lucru ar putea fi înfăţişat ca Teatru-în-Cerc şi nimic mai mult. Este vital pentru spectacol să existe o comunicare între mascaţi şi publicul lor... (Helm, 19 81) Helm este unul dintre puţinii folclorişti care au promovat ideea că
jocurile mascaţilor ar trebui să fie conectate cu alte ceremonii considerate iniţial entităţi separate. Astfel, a sugerat cercetătorul englez, aceste jocuri ar putea deveni parte dintr-un angrenaj mai amplu în care cercetătorii ar trebui să reunească obiceiurile conexe, pe de altă
parte trasând graniţe şi făcând distincţii între ceremonial uri cu mai puţine asemănări. Ca urmare a acestei idei, în 1967, împreună cu colegii săi, E.C. Cawte şi N. Peacock, Helm a publicat o carte complexă numită English Ritual Drama (Ritualuri dramatice englezeşti), care ocupă o poziţie privilegiată în gama de studii despre teatrul folcloric. Motivul: cei trei folclorişti reuşesc să pună laolaltă un număr impresionant de ritualuri practicate în localităţi din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Canada, Insulele Leeward şi Statele Unite ale Americii, unde s-au jucat sau se mai practică aceste obiceiuri. În cazul în care ritualul precizat s-a stins, autorii au oferit şi anul presupus al ultimei sale practici în localitatea respectivă. În acest exerciţiu meticulos şi dificil, efortul de patrimonializare devine evident, încurajat de dorinţa de a proteja dramele populare care dispar. O
altă particularitate a acestei lucrări este că autorii renunţă la conceptul de mascaţi, considerându-l prea general, şi îl înlocuiesc cu sintagma ritualuri dramatice englezeşti (utilizată şi pentru titlul căr
ţii). În ciuda acestui efort incredibil, Alex Helm şi colegii săi încă
sunt tributari teoriei căutării originilor mascaţilor ritualici britanici şi ajung la concluzia că ritualurile menţionate ar putea fi rămăşiţele degenerate ale unor ritualuri antice de fertilitate (Cawte, Helm, Peacock, 1967, p. 30).
Sfârşitul anilor '60 coincide cu publicarea mai multor lucrări importante despre jocurile rurale. Una dintre ele, Irish Folk Drama (Drama populară irlandeză), îi aparţine lui Alan Gailey (1969), care încearcă să umple un gol în folcloristica irlandeză, prea puţin preocupată de subiect. Gailey demonstrează bogăţia materialului ritualic, precum şi distribuţia neregulată a acestuia în toată Irlanda.
