tendinţe locale erau un ecou al unor evenimente, tendinţe şi idei petrecute pe arena internaţională, dezbaterile despre ţărănime şi problemele ei constituind un subiect important în cercurile politico-economice de la sfârşitul secolului al XIX-iea şi începutul secolului XX. Rezumatul tendinţelor observate în cercetările asupra ţărănimii din România este un exemplu elocvent pentru marile dezbateri politico-ideologice din perioada menţionată mai sus. Dar aceasta este doar o piesă din vastul puzzle care cuprinde studiile locale despre ţărănime.
Doar câteva decenii mai târziu, pe malul celălalt al Atlanticului, în antropologia americană, autori precum Robert Redfield şi James C. Scott au descris ţăranii din perspectiva valorilor şi a principiilor morale pe care aceştia le-au dobândit în timp ce trăiau în comunităţi săteşti mici, bazate pe munca pământului şi relaţii de reciprocitate. Chiar şi aşa, această viziune a subliniat, din nou, ideea ţărănimii drept clasă subordonată, fapt ce rezultă clar din afirmaţia lui Scott că „săracii aveau dreptul social la subzistenţă"
(Scott, r 977 ). Acesta era considerat de Scott unul dintre principiile în jurul cărora gravitau comunităţile ţărăneşti. Perspectiva în cauză a transformat, încă o dată, o serie de viziuni promiţătoare asupra ţărănimii într-un studiu de caz privind ideea luptei de clasă
marxiste. Astfel, ţăranii au fost percepuţi în principal dintr-o perspectivă de clasă, consideraţi ca îmbrăţişând opoziţia împotriva exploatatorilor ori de câte ori dreptul esenţial la subzistenţă al ţărănimii a fost încălcat. Observăm astfel că şi aceste perspective mai nuanţate asupra ţăranilor poartă semnele teoriei modernizării şi ale viziunii marxiste a luptei de clasă.
În urma acestei scurte prezentări a unora dintre tendinţele actuale în studiile asupra ţărănimii, devine evident că majoritatea acestor viziuni nu au privilegiat înţelegerea ţărănimii din perspectiva jocurilor practicate de ţărani şi nici n-au inclus în definiţia lor conceptul de comunitate cutumiară, plecând de la care se putea analiza sistemul de valori ţărăneşti ca reprezentativ pentru identitatea sătească. O dimensiune a acestui univers adesea uitat ar putea fi identificată în înclinaţia ţăranilor către „elementul ludic" (Huizinga, 1968) în toate formele şi manifestările PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 297
sale. Tendinţa a fost analizată şi identificată în comunităţile ţărăneşti, dar niciodată dezvoltată pe deplin într-o cercetare extinsă.
Mihail Bahtin este probabil cel mai faimos nume care abordează
subiectul în studiul său despre Franc;:ois Rabelais (Bakhtin, 1984).
Din această perspectivă, jocurile rurale pot fi văzute ca o expresie a acestui univers ludic şi sunt identificabile în întreaga Europă şi Rusia (Warner, 1977), Asia (Tillis, 1999), Africa de Nord (Ebewo, 2001), Canada (Jarvis, 2014) şi Statele Unite ale Americii (Nissenbaum, 1996). Pentru toate aceste comunităţi rurale, bazate pe economii gospodăreşti de subzistenţă şi autarhie (Polanyi, 1944, p.
59), jocul a fost unul dintre elementele esenţiale ale convieţuirii sociale, folosit pentru exprimarea bucuriei, acordului, dar şi a satirei, grijilor, disensiunilor, conflictelor. De fapt, o modalitate semnificativă de a transcende dificultăţile şi problemele zilnice, dar şi o manieră complexă de a comunica un evantai larg de sentimente şi emoţii umane (Gunnell, 2007b).
Michael Kearney este unul dintre puţinii autori care au subliniat că valorile estetice şi ritualurile ţărănimii au fost adesea neglijate de către majoritatea studiilor asupra ţărănimii, chiar dacă, observa el, o astfel de abordare ar fi fost necesară pentru înţelegerea unei ţărănimi dintr-o perspectivă nouă, reconceptualizată: Evaluarea mea cu privire la studiile asupra ţărănimii susţine că ele tind să zăbovească prea mult asupra economiei sau culturii şi, ca atare, nu sunt capabile să abordeze problemele care au fost programatice în aceste discipline - de exemplu, analiza conceptului de dezvoltare, a ritualului, a simbolismului, a rezistenţei şi a diferenţierii. Toate aceste probleme sunt deopotrivă economice şi culturale, iar reconceptualizarea lor presupune o sinteză teoretică ce poate fi pusă în practică de teoria valorii generalizate. Această teorie ne permite să interogăm unitatea şi transformările valorilor economice şi estetice şi modul în care acestea se înscriu ca identităţi ale persoanelor care le produc, le disipează, le consumă şi le transformă şi care, făcând acest lucru, se conturează şi, uneori, se transformă pe sine însele. (Kearney, 1996, p. 12) Din păcate, lucrările care au analizat ţărănimea, împreună cu dimensiunea ludică şi sistemul ei de valori, sunt rare. În general, studiile asupra vieţii rurale au fost dominate de o perspectivă
298 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
politico-economică ce a făcut imposibilă înţelegerea ţăranilor printr-o viziune total diferită, incluzând înclinaţia lor spre joc. Huizinga remarca acest lucru cu mult timp în urmă, la sfârşitul anilor '30.
Secolele XIX-XX, spunea el, sunt cunoscute pentru o supralicitare a factorului economic, transformându-l într-un obiect de analiză
principală atât pentru filozofiile raţionaliste şi utilitariste, cât şi pentru cuplul liberalism-socialism. Împreună cu direcţiile pe care le-au insuflat în înţelegerea omenirii dintr-o perspectivă preponderent materialistă, aceste tendinţe au creat premisele pentru marginalizarea dimensiunii ludice în societatea umană. Or această
dimensiune este văzută cel mai frecvent printr-un filtru comercial îngust, care promovează performanţa sportivă în cultura de masă, în detrimentul formelor de joc comunitare (Huizinga, 1968 [1938]).
Unul dintre aceste fenomene a fost reprezentat de primatul elementului competiţional care a câştigat teren în faţa mascaradei, a carnavalescului şi a burlescului - într-un cuvânt, în faţa creativităţii populare spontane. Astfel, asistăm astăzi la păstrarea doar a câtorva dintre multiplele fenomene şi manifestări a ceea ce Huizinga a numit ludic. Această creativitate este ceea ce Bahtin şi alţi lingvişti ruşi precum Zelenin, Jakobson, Trubeţkoi, Bogatyrev şi Propp au descris prin intermediul opoziţiei dintre straturile inferioare ale culturii şi cultura înaltă, prezentată drept cultură oficială convenţională - autoritară, standardizantă şi egalizatoare din punct de vedere social şi intelectual (Pomorska, 1984). Cu această
ultimă remarcă, voi trece la următoarea secţiune ce analizează jocurile rurale prin opera autorilor care au adus cele mai semnificative contribuţii în acest domeniu.
Reprezentarea jocurilor mascaţilor în ştiinţele sociale Aşa cum am văzut deja, construirea unei reprezentări viabile a ţărănimii, fără poveri ideologice, s-a dovedit a fi o sarcină dificilă
pentru ştiinţele sociale. În acelaşi timp, analiza jocurilor rurale a întâmpinat o serie întreagă de inconveniente majore. Acest domeniu de cercetare a fost subminat de-a lungul timpului de un PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMI I ŞI A JOCURILOR RURALE 299
