să fie dominat de ideile naţionaliste de inspiraţie romantică şi de o înţelegere relativ îngustă a ţăranilor ca rezervor de tradiţii din care au apărut statele naţionale începând cu secolul al XIX-lea.
După anii '60, paradigmele antropologice care au încercat să realizeze un portret general al ţărănimii au fost antropologia economică, reprezentată în principal de George Dalton, şi materialismul PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 293
istoric, promovat, în primul rând, de Claude Meillassoux, Maurice Godelier şi Emmanuel Terray. Ambele şcoli au fost puternic influenţate de marxism, structuralism şi dialectica materialistă istorică. Adoptarea acestei viziuni în examinarea ţăranilor a avut de-a face mai ales cu înţelegerea relaţiilor economice ale ţărănimii cu alte clase sociale, aşadar doar din perspectiva istoriei subordonării ei de către alte grupuri sociale şi a evoluţiei relaţiilor de producţie ca urmare a conflictelor şi tensiunilor dintre clasele sociale (Dalton, 1971). Din acest punct de vedere, ,,[pentru] comunităţile fără scriere, antropologia economică serveşte ca istorie economică
a organizării şi performanţei satelor înainte ca dezvoltarea şi industrializarea să înceapă serios" (idem, 1967). Pentru Meillassoux, un reprezentant important al materialismului istoric, relaţiile ţărăneşti de producţie „se nasc din constrângerile economice ale activităţilor agricole şi se formează în jurul nevoii de reproducere a unităţii productive" (1973), care este, de fapt, familia ţărănească.
Sociologii şi antropologii preocupaţi să înţeleagă ţăranii dintr-o perspectivă mai largă au încercat să sistematizeze acest peisaj complex de tendinţe şi mişcări centrate pe problemele ţărănimii.
Teodor Shanin, unul dintre cei mai influenţi cercetători din istoria studiilor rurale, a identificat cel puţin două orientări distincte suplimentare, pe lângă tradiţia marxistă (1971, pp. 13-14). Cea mai vizibilă dintre acestea este etnografia europeană, legată de o viziune naţionalistă în conexiune cu construcţia statelor naţionale în Europa. Din această perspectivă, se credea că ţăranii de pe teritoriul diferitelor state nou formate întruchipează esenţa noilor naţiuni ale Europei, în urma prăbuşirii marilor imperii europene (Imperiul Spaniol, al Doilea Imperiu Francez, Imperiul Austro
Ungar, Imperiul German, Imperiul Rus şi Imperiul Otoman). ,,De la mijlocul secolului al XIX-lea şi până la al Doilea Război Mondial, în Europa de Est s-a dezvoltat o tradiţie paralelă de cercetare. Ea era preocupată de studierea ţăranilor din propria societate şi nu era legată de imperiile coloniale, ci de naţionalismele emergente", afirma Halpern, un antropolog american care a efectuat cercetări intense în Europa de Est şi cultura rurală a acestei regiuni (Halpern, 1976).
294 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Din păcate, obiectivitatea acestei direcţii de studiu a fost umbrită de ideologia politică naţionalistă, care a conceput ritualurile, obiceiurile şi tradiţiile comunităţilor ţărăneşti prin intermediul anumitor tipologii şi clasificări ce lăsau prea puţină libertate de analiză. Din perspectiva folcloristicilor naţionale, aceste tipologii şi clasificări exprimau ceva din esenţa şi spiritul unei naţiuni formate în anumite condiţii geografico-istorice, de-a lungul multor secole, mai degrabă decât ceva din cultura unei comunităţi cutumiare locale născute într-un anumit context economic, politic şi social - exact ceea ce, în capitolele anterioare, am numit micro-ecosistem cultural. Călăuzită de principiile naţionaliste, această viziune nu s-a preocupat niciodată de analiza valorilor şi jocurilor ţărăneşti, nici a relaţiei acestora cu universul socioeconomic, cu instituţiile comunităţilor cutumiare şi cu nevoile culturale ale indivizilor crescuţi în cultura rurală comunitară.
Această orientare a devenit vizibilă mai ales în Europa Centrală
şi de Est, unde construcţia statelor-naţiune s-a confruntat, încă
de la început, cu ceea ce a fost bine ilustrat de sintagma frecvent folosită: problema ţărănească. Problema ţărănească a mers mână
în mână cu dezvoltarea studiilor rurale şi a etnografiei. Shanin însuşi a recunoscut că „studiul sistematic al ţărănimii îşi are originea în Europa Centrală şi de Est, fapt deloc surprinzător, pentru că în acele societăţi o intelectualitate care se «occidentaliza» rapid s-a confruntat cu existenţa unei pături ţărăneşti solide - cea mai săracă, cea mai înapoiată şi cea mai mare parte a naţiunilor din punct de vedere numeric" (Shanin, 1971, p. n). Astfel, acest studiu sistematic a fost marcat de o viziune puternic ideologizată
în care descoperirea „spiritului naţional al oamenilor" dintr-o anumită regiune s-a împletit cu procesele de patrimonializare ale culturii rurale şi crearea de arhive folclorice naţionale dominate de descrieri etnografice detaliate a ceea ce a fost considerat de folcloriştii autohtoni drept reprezentativ pentru esenţa vieţii rurale şi întruchiparea spiritului naţional al poporului respectiv. În acest sens, România ar putea fi privită ca un studiu de caz deoarece, încă
de la sfârşitul secolului al XIX-lea, au apărut o serie de tendinţe cultural-politice care au gravitat în jurul problemei ţărăneşti, al PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 295
înţelegerii ţărănimii drept clasă socială şi al definirii acesteia în cadrul unui nou tip de entitate politică - statul naţional.
Poporanismul a fost fondat de avocatul şi jurnalistul român Constantin Stere în 1890 şi s-a inspirat de la populiştii ruşi, un curent care apăruse cu puţin timp înainte în Rusia. Poporanismul lui Stere priveşte civilizaţia rurală românească drept semn al autenticităţii şi coeziunii sociale, expresie prin excelenţă a poporului român opus unei culturi urbane considerate a fi importată, neautentică şi eterogenă. Astfel, scopul principal al elitelor intelectuale era acela de a-şi îndeplini datoria faţă de masele reprezentate în majoritate de ţărani şi de problemele lor socioeconomice.
Un alt curent care a abordat problemele ţăranilor a fost sămănătorismul. Fondat de remarcabilul istoric şi om politic Nicolae Iorga în jurul Răscoalei de la 1907 şi adoptând un ton naţionalist, sămănătorismul acorda o atenţie deosebită educaţiei naţionale ca soluţie pentru cultivarea şi emanciparea ţărănimii. Ţăranii erau văzuţi drept întruchipare a tradiţiilor ţării, iar satul, ca un izvor în a cărui matcă sălăşluieşte spiritul autentic al poporului. Pe lângă
aceste note idilice, curentul a încorporat anumite elemente naţionaliste centrate pe folclor etnic, în care migraţia ţăranilor către oraş era privită ca o experienţă alienantă, de dezrădăcinare. Într-o notă similară, ţăranii erau percepuţi dintr-o perspectivă marxistă
drept clasă exploatată ale cărei roade ale muncii hrăneau alte categorii sociale parazitare - proprietarii de pământ, comercianţii fără scrupule şi politicienii venali.
În cele din urmă, un alt curent, datând din România interbelică, a fost ţărănismul, cu un program care pleda pentru ţărănime şi bunăstarea ei. În viziunea ţărănismului, economia rurală era distinctă de structurile şi relaţiile economice generate de capitalism. Din această cauză, ea trebuia să fie protejată de intruziunea capitalului care i-ar fi putut distruge autenticitatea şi principiile de bază - toate acestea fiind în mod inerent noncapitaliste. Principalul promotor al acestor idei a fost economistul Virgil Madgearu, care a explicat principiile ţărănismului în substanţiala sa lucrare Agrarianism, capitalism, imperialism: Contribuţiuni la studiul evoluţiei sociale româneşti, publicată în 1936. Desigur, toate aceste 296 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
