studiilor asupra ţărănimii, în timp ce a doua parte explorează
lucrările autorilor care au analizat jocurile rurale1 încă de la sfâr
şitul secolului al XIX-lea.
Începând cu sfârşitul acelui veac, ţăranii au reprezentat o temă
captivantă de studiu pentru antropologie, sociologie, folclor, istorie, ştiinţele politice, dar şi pentru literatură, artă, teatru şi cinema.
Astăzi, numărul de cărţi, studii, cercetări şi filme care se concentrează asupra ţăranilor, a vieţii şi societăţii lor este impresionant şi imposibil de rezumat într-o singură lucrare amplă. Pentru a crea legile şi politicile necesare în abordarea problemelor acestei clase sociale, politicienii din toate părţile spectrului politic şi de pe toate continentele au fost convinşi că trebuie să înţeleagă ţărănimea şi evoluţia ei sub presiunea schimbărilor create de industrializare şi infuzia economiei de piaţă în lumea rurală. În ciuda preocupării politice deosebite, încă nu se poate afirma că a fost găsită o definiţie universal valabilă a ţărănimii; acelaşi lucru este valabil şi pentru un set cuprinzător de legi care să abordeze toate problemele ţăranilor. Numărul mare şi diversitatea culturală incredibilă a ţăranilor de pe planetă au fost principalele motive pentru care definirea şi înţelegerea ţărănimii, precum şi producerea unui set de politici universale dedicate acestei clase sociale au întâmpinat o serie de obstacole imbatabile, vizibile şi acum în disciplinele care încearcă să abordeze profilul ei social, moral, economic şi spiritual (Halperin, 1977 ). Pe lângă toate acestea, apariţia unor noi mişcări politice precum socialismul şi naţionalismul, fiecare cu ideologia proprie, după mijlocul secolului al XIX-lea, precum şi formarea statelor naţionale europene după dezintegrarea marilor imperii europene au fost responsabile pentru dificultatea conturării conceptuale şi ideologice a ţărănimii (Shanin, 1971; Drace-Francis, 201 3). În acest context agitat şi, în acelaşi timp, r. În multe cazuri, am tradus sintagma mummers' plays prin „jocuri rurale", dar în unele locuri este mai adecvată traducerea prin „jocuri ritualice ale mascaţilor". Totuşi, în limba română acest concept poate produce confuzie, ducând cu gândul la orice fel de mascare, nu doar cea ritualică
din timpul sărbătorilor de iarnă. De aceea, am evitat folosirea lui repetată
pentru toate ocurenţele din textul original.
PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 291
complex, putem explica de ce majoritatea autorilor şi politicienilor vremii, care s-au ocupat de problemele ţărănimii au încercat să
ofere mai degrabă explicaţii holistice asupra acestei clase sociale, fiind prea puţin preocupaţi de a înţelege particularităţile comunităţilor ţărăneşti, inclusiv înclinaţia acestora către joc şi teatru.
Una dintre cele mai influente tradiţii care au marcat istoria studiilor rurale a fost marxismul. În contribuţia sa la Critica economiei politice, Marx defineşte ţărănimea ca pe un mod de producţie economică determinând gândirea şi, în cele din urmă, conştiinţa umană - o conştiinţă definită în raport cu mediul economic şi munca efectuată de individ într-un anumit context şi o anume perioadă istorică (Marx, 1954 [1904]). Venind dintr-o perspectivă
similară, lucrarea lui Klaus Kautsky Despre chestiunea agrară se întreabă care vor fi consecinţele politice ale tranziţiei spre economia de piaţă de tip capitalist pentru lumea rurală dominată de ţărani şi agricultura lor de subzistenţă (Kautsky, 1988 [1899]). Răspunsul la această întrebare surprinde atât destinul ţărănimii văzute drept clasă socială, cât şi posibila ei poziţie politico-economică, fie alături de clasa proletară revoluţionară, fie de proprietarii de capital (inclusiv capitalul agricol, legat de pământ). Economiştii agricoli Aleksandr Ciaianov şi Evgheni Preobrajenski, ale căror lucrări mai importante datează din primele decenii ale secolului XX, au urmat aceeaşi tradiţie marxistă. Şi ei încercaseră să înţeleagă. soarta ţărănimii prezicând - mai mult sau mai puţin realist - evoluţia ei în timp, concomitent cu dezvoltarea capitalului şi a relaţiilor capitaliste în mediul rural (Chayanov, 1991; Preobrazhensky, 1967). Asemenea reflecţii polemice au existat nu numai în Rusia şi Europa de Vest, ci şi în aproape toate zonele de pe glob care aveau o clasă ţărănească semnificativă. Prin urmare, lista gânditorilor care au definit ţărănimea în termeni marxişti şi au folosit conceptele de luptă de clasă şi mod de producţie pentru a o defini şi înţelege este incredibil de bogată şi diversă, putând fi identificată în întreaga lume.
O altă orientare care are drept obiect de studiu ţărănimea îşi are originea în opera lui Durkheim, într-o viziune bazată pe dualismul modern-tradiţional. Ea identifică poziţia ambiguă a ţără-292 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
nimii ca societate care prezintă elemente tradiţionale şi este, simultan, strâns legată de lumea urbană (Shanin, 1971, p. 14). Datorită ambiguităţii inerente unei societăţi pe jumătate tradiţionale, pe jumătate moderne, Robert Redfield a numit ţărănimea cu sintagma societăţi-parţiale(part-societies) ( 1969 ), în timp ce Eric W olf a definit-o ca fiind „nici primitivă, nici modernă" (1966). Evident, această percepţie a ţăranilor provine din teoria modernizării, construită pe premisa pozitivistă a societăţilor care au un proces teleologic de evoluţie de la simplu şi primitiv la complex şi modern.
Michael Kearney, autorul unuia dintre cele mai complexe studii ţărăneşti, ne spune că antropologia occidentală a descoperit ţăranul în epoca modernă a disciplinei, între 1950 şi 1960 (1996, p.
39). Acesta a fost deceniul în care antropologii au observat un declin remarcabil al societăţilor tribale; tocmai de aceea, ţărănimea funcţionase ca un termen comparativ pentru a pune în paralel societăţile moderne şi oamenii lor cu ceva total diferit, într-o logică
duală, de genul Noi versus Ceilalţi. Astfel, o vreme, ţăranii au luat locul primitivilor şi au întruchipat alteritatea într-un discurs evolutiv comparat (Wolf, 1966, p. 1). Totuşi, întrucât comunităţile rurale au fost întotdeauna percepute drept ambigue, plasate undeva între modernitate şi tradiţionalism, discursul despre societă
ţile ţărăneşti nu a putut înlocui niciodată complet naraţiunea antropologiei despre primitiv (Kearney, 1966, p. 2 3). Acesta ar putea fi motivul pentru care bogata literatură antropologică despre societăţile tribale din Africa, America de Sud, Asia sau America de Nord nu şi-a putut găsi corespondenţă în Studiile asupra Ţărănimii, deşi această analiză ar fi fost extrem de productivă pentru înţelegerea şi definirea ţăranilor pe o bază diferită de dinamica strict economică sau de clasă. În acelaşi timp, folclorul, ştiinţa care s-a implicat cel mai mult în studiul comunităţilor ţărăneşti, a fost şi continuă
