cea mai frumoasă şi originală parte a întregului ritual (Adăscăliţei, 1968, p. 429). Este fascinantă în principal pentru cei care îi înţeleg sensul şi sunt capabili să-l coreleze cu realităţile sociale şi economice ale comunităţilor rurale din Moldova. Bulibaşa (sau moşneagul, în alte variante) îşi începe descântecul spunându-şi propria poveste: cum a găsit cerbul într-o pădure adâncă, prins între rugii de mure. Peisajul evocă un ţinut de basm: ,,Mă duceam pe o cărare,
/ Di nimenea umblată, / Di nimenea călcată, / Numai di furnici pişcatî / Şî de-o babî fermecatî. I Văzui şerpi cu nouă colţi de fier, I Cu nouă de oţel, I Cu nouă umblătoare, / Cu nouă plimbătoare, /
Cu nouă fermecătoare, /Aşa, tatî, aşaa!"
În descântecul său, bulibaşa ne prezintă o serie de scene aparent disparate care pot fi deconcertante în special pentru outsiderii care nu înţeleg mai nimic din implicaţiile profunde ale piesei.
Localnicii care au înţeles piesa în profunzime mi-au explicat că
Jocul Cerbului, la fel ca multe alte ritualuri de iarnă din Moldova, satirizează tarele sociale ale vieţii satului: ,,fetele bătrâne" care au trecut de vârsta măritişului; infidelitatea conjugală, în special cea a femeilor care îşi înşală soţii cu bărbaţi mai tineri; decrepitudinea; sărăcia de la sat; negustorii care încearcă să profite de pe urma ignoranţei ţăranilor cu privire la piaţa grânelor. Toate aceste informaţii vin în consonanţă cu tabloul descris de Dimitrie Cantemir, care vede jocul ca pe o satiră îndreptată împotriva dominaţiei otomane (Cantemir, 1714, p. 91).
Astfel, Jocul Cerbului poate fi privit ca o radiografie a lumii rurale moldoveneşti din trecut şi din prezent. Nu cu mult timp în urmă, ursarii ţigani se plimbau prin sate cu urşi dresaţi care dansau pe muzică de fluier. Iar unul dintre cele mai comune remedii pentru diferite boli era tăierea sub limbă a animalului sau chiar a omului bolnav. În acele vremuri, fetele din sat se confruntau cu o presiune socială uriaşă şi cu o piaţă matrimonială locală dură, care le împingea să se căsătorească încă din adolescenţă pentru a scăpa de ironia sătenilor. În această lume îngustă, ţăranii erau suspicioşi faţă de comercianţii greci şi evrei care cumpărau porumb şi grâu direct de la săteni pentru a obţine cel mai bun preţ. Ţăranii îşi manifestau neîncrederea şi faţă de ţigani, de ale căror spectacole 122 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
totuşi se bucurau şi ale căror mărfuri erau la mare căutare, deoarece nu puteau fi produse în gospodăria ţărănească. Toate aceste realităţi sociale, uneori foarte împovărătoare, sunt întruchipate în piesa populară Jocul Cerbului şi sunt prezentate publicului în descântecul bulibaşei, într-o manieră hâtră şi şugubeaţă.
Ritualul se termină când încetează descântecul, iar cerbul îşi revine în mod miraculos şi se ridică. În acel moment, ciobanul îşi exprimă bucuria nemăsurată, interpretând un scurt dans foarte alert. Imediat după aceea, cerbul începe să danseze din nou şi, de astă dată, este de neoprit. Ursarii care îl însoţesc, purtând tobe şi coifuri colorate, dansează în jurul lui ritmic, bătând frenetic în micile lor tobe şi exprimând bucuria produsă de incredibila reînviere a cerbului. Revenirea supranaturală a animalului bolnav nu este deloc nouă în jocurile rurale de la ţară, apărând în multiple ritualuri de iarnă şi de primăvară în întreaga Europă: ,,Atât în jurul ritualului Calului, cât şi al Caprei, a evoluat un joc dramatic extraordinar, în strânsă paralelă cu multe rituri de primăvară şi de vară, în care moartea şi învierea ulterioară a animalului se realizează cu mult umor bucolic şi joc exuberant. Iată, de exemplu, o scenă comică din raionul Smolensk, care gravitează în jurul presupusei boli a calului unui ţăran şi al revenirii sale miraculoase cu ajutorul unei bătrâne înţelepte" (Warner, 1977, p. 9).
Un alt aspect important al ritualului este că echipa Cerbului merge prin sat şi oferă spectacole oricărei gospodării unde ţăranii sunt dispuşi s-o întâmpine. Desigur, ca şi în cazul Jocului Caprei, gospodarul plăteşte o sumă de bani pentru realizarea jocului.
Suma de bani variază foarte mult: liderii comunei (primar, viceprimar, preot sau doctor) se aşteaptă să plătească aproximativ roo de lei, ţăranii mai înstăriţi dau, de obicei, 50 de lei, iar ţăranii săraci - în jur de 2 s de lei. Este evident că reţeaua socială a comunităţii funcţionează precum un sistem circulator de artere şi vene.
Cu alte cuvinte, este un mediu propice pentru promovarea şi practicarea ritualului. În absenţa unei comunităţi care să promoveze obiceiul şi să încurajeze transmiterea acestuia către genera
ţia următoare, există riscul ca ritualul, deja grav ameninţat, să
dispară rapid. Astăzi, mai mult decât oricând, comunităţile rurale COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 123
cutumiare se confruntă cu ameninţări majore, care le pun în pericol valorile, principiile şi practicile culturale.
Jocul Cerbului în primejdie: declinul demografic,migraţia internaţională şi sărăcia
De la începutul muncii mele de teren în judeţul Iaşi, am auzit în repetate rânduri de la intervievaţii mei afirmaţii precum: ,,Cerbul nu se mai joacă ca-n trecut!" sau „Pe vremea mea se juca cerbul cum trebuie, nu ca acum!" Analiza mai profundă a interviurilor mele cu sătenii a scos la iveală încă două detalii interesante. Sătenii nutreau convingerea că repertoriul ritualului este mai puţin bogat şi mai puţin atractiv decât în trecut, susţinând totodată că
echipele sunt mult mai mici şi investesc mai puţin efort în joc.
Am încercat să coroborez informaţiile de la mai mulţi intervievaţi, comparându-le cu datele din arhive, cărţi şi articole. Descoperirile mele mi-au contrazis convingerile şi presupunerile iniţiale. De exemplu, la auzul unor declaraţii precum cele de mai sus, una dintre presupunerile mele a fost că mulţi dintre intervievaţi, în special cei mai în vârstă, au încercat să-mi ofere o imagine idilică
a tinereţii lor, ca o perioadă în care comunitatea era mai coezivă, oamenii, mai buni, viaţa, liniştită, iar ritualurile comunitare -
mai bogate şi mai diverse. Cu toate acestea, peisajul descoperit după compararea diverselor date a fost complet diferit.
În primul rând, am primit declaraţii similare, atât de la cei mai bătrâni intervievaţi (65-95 de ani), cât şi de la cei mai tineri (26-46
de ani). Am fost surprins să constat că şi cei mult mai tineri mi-au oferit o viziune similară cu privire la bogăţia ritualurilor din trecut în comparaţie cu cele din prezent. Am constatat, de asemenea, că, în anumite sate unde filmasem Jocul Cerbului în 2009, obiceiul a dispărut complet în următorii ani de cercetare. Potrivit unora dintre declaraţiile sătenilor din Heleşteni şi împrejurimi, acest proces de dezintegrare cutumiară s-a petrecut mai ales în ultimele două decenii, în special după 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană.
124 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
