Heleşteniului. La Heleşteni, echipa este formată, de obicei, din cinci-şase ursari, un dragoman, un cioban, un ţigan, un evreu, fluierarul şi cerbul. Numele personajelor arată că avem de-a face cu o piesă străveche despre realităţi sociale dispărute, uneori demult, din mediul rural românesc. Vechimea piesei reiese şi din denumirea personajelor „evreul", ,,ţiganul" sau „grecul", care întruchipează
stereotipuri negative din satele moldoveneşti faţă de anumite grupuri etnice. Tocmai de aceea, unii cititori s-ar putea să se simtă
ofensaţi de aceste denumiri stereotipe cu conotaţii negative. Cu toate acestea, trebuie menţionat că, până în prezent, acestea sunt denumirile oficial recunoscute în cadrul jocului dominat de personaje arhetipale. În rândurile următoare, voi încerca să explic numele şi rolul fiecărui personaj deoarece explicaţiile dau seama de întreaga simbolistică a jocului.
Un detaliu care i-a fascinat şi nedumerit pe cărturarii care studiau acest ritual a fost numele celor mai numeroase personaje din piesă - ursarii (Adăscăliţei, 1968). Denumirea surprinde pentru că
nu există urşi în piesă. Este şi mai greu de dat o explicaţie acestui termen, deoarece actorii implicaţi în piesă, inclusiv cei mai în vârstă, nu ştiu nimic despre semnificaţia numelui, în ciuda faptului că susţin tradiţia şi folosesc frecvent acest concept. Vasile Adăscăliţei, cercetătorul care a studiat mai amănunţit acest ritual în anii '60, a emis o ipoteză interesantă: ,,Pe alocuri, doboşarii se intitulau ursari, şi nu în puţine cazuri. La prima vedere, această
practică pare lipsită de sens, dar analiza tradiţiilor ne arată că toţi îmblânzitorii de fiare erau consideraţi, cândva, ursari. Aceeaşi tradiţie le mai atribuie şi alte înţelesuri, ei sunt magicieni, pot -
prin puterea supranaturală pe care o au - să lege şi să dezlege, să
descânte, să vindece" (ibidem, p. 424).
Un alt personaj frapant al piesei este dragomanul. Considerat în zilele noastre un arhaism, cuvântul este puţin folosit în limba română, şi atunci doar în textele vechi. Dragomanul era, de fapt, un traducător care lucra, de obicei, în slujba domnitorului sau a marilor dregători moldoveni, în Evul Mediu (Oprişan, 1981). Personajul pare a fi introdus în piesă ca o ironie întrucât nu are alt rol decât să joace şi să danseze cu restul ursarilor. Dar el este singurul COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 119
care ar putea să traducă pentru cei din afară descântecul aparent absurd şoptit de un ursar sau de bulibaşă la urechea cerbului. Nu în ultimul rând, evreul (uneori înlocuit de grec) este membru al unui grup etnic aproape total dispărut în estul României. Legătura dintre evrei şi istoria comunităţii rurale este evidentă, aceştia fiind principalii comercianţi din zona oraşului Iaşi în perioada interbelică şi înainte. În mod tragic, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii au fost decimaţi în timpul Pogromului de la Iaşi, pe lângă deportările masive în lagărele de exterminare naziste care au avut loc în regiunea Moldovei. După aceste evenimente, majoritatea evreilor români care au supravieţuit genocidului nazist au emigrat în alte ţări europene, în Statele Unite sau în Israel (Ioanid, 2008). În ciuda acestei istorii nefericite care a înlăturat practic evreii din zona Iaşiului, am putut observa că
evreul încă apare ca personaj-cheie în acest joc rural, pe post de comerciant care încearcă să facă o înţelegere cu stăpânul cerbului pentru a cumpăra animalul.
Prezenţa unui alt personaj - ţiganul - în această reprezentaţie teatrală este mai puţin surprinzătoare, întrucât, după români, romii reprezintă ca pondere al doilea grup etnic în judeţul Iaşi. Din nou, unii cititori pot considera că este ofensator să vadă acest termen într-un text antropologic. Însă pe parcursul cercetărilor mele de un deceniu în satele Iaşi ului nu am întâlnit niciodată jucători care să se refere la personajele jocului lor cu apelativul de romi în loc de ţigani. În timpul cercetărilor mele de teren din 2012, am întâlnit un grup de romi nomazi care au poposit o lună la Heleşteni şi au făcut troc cu populaţia locală, vânzând şi reparând oale şi alte obiecte metalice în gospodărie. Aşadar, o confirmare în plus că romii sunt o prezenţă activă în satele judeţului Iaşi, iar reprezentarea lor în cadrul Jocului Cerbului nu poate fi considerată o surpriză.
Ultimul personaj important este ciobanul (uneori înlocuit de moşneag sau de bulibaşă), considerat stăpânul cerbului în unele versiuni ale piesei. Oieritul este răspândit şi profitabil din punct de vedere economic în satele comunei Heleşteni, precum şi în localităţile din împrejurimi (cum ar fi comuna Strunga şi satul 120 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Vascani din comuna Ruginoasa) unde se practică ritualul Cerbului. Din nou, o dovadă că personajele jocului provin din activităţi comerciale, relaţii interetnice sau istoria acestor localităţi.
Jocul Cerbului urmează o linie logică simplă, exprimată în câteva secvenţe: unul dintre ursari sau ciobanul merge mai întâi la poarta unei case din sat şi îl întreabă pe gospodar dacă doreşte să lase trupa să joace în curtea respectivă. Abordarea gospodarului este simplă: ,,Primiţi cu Cerbul?" Dacă răspunsul este „Da", gospodarul deschide poarta, astfel încât întregul grup să poată intra.
Personajul principal care joacă cerbul, purtând o mască de lemn în formă de cap de căprior şi o blană care îi acoperă tot corpul, execută un dans exuberant şi plin de vitalitate, clămpănind ritmic falca mobilă din lemn a măştii. Foarte curând după aceea, el cade jos pentru că este bolnav. Imediat are loc un scurt dialog între cioban sau bulibaşă (stăpânul cerbului) şi negustorul (evreu sau grec) care vrea să cumpere cerbul de la proprietar la un preţ
mai mic. Între timp, ţiganul apare şi încearcă să fure cerbul. În acel moment, unul dintre personajele care însoţesc animalul, de obicei bulibaşa sau un ursar, rosteşte un descântec sau o vrajă în urechea cerbului îmbolnăvit din cauza deochiului, după cum putem deduce din incantaţie (informaţii colectate între 2009 şi 2017
de la membrii echipei Cerbului din satele Cucuteni, Heleşteni, Sticlăria, Strunga, Vascani, note de teren).
Această piesă este valoroasă deoarece vedem în ea paradoxul reprezentărilor ţărăneşti despre diverse grupuri etnice. Ţiganul este cel care fură cerbul când stăpânul său nu este atent. În acelaşi timp, bulibaşa, căpetenia ţiganilor, este cel care reuşeşte să readucă
la viaţă cerbul printr-un descântec magic. La fel, evreul sau negustorul grec încearcă să cumpere cerbul la un preţ mai mic. Totuşi, prezenţa comerciantului în satele moldoveneşti este necesară pentru că el este persoana care poate cumpăra chiar şi un animal bolnav, fără prea mare valoare în gospodăria unui ţăran. Dar tocmai această panoplie de paradoxuri şi ambiguităţi face piesa fascinantă.
Una dintre cele mai semnificative şi bogate părţi ale piesei o reprezintă momentul descântecului. Aici sunt de acord cu alţi cercetători care au ajuns la concluzia că această incantaţie este COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 121
