aveau acum salarii mai bune, deprinderi de dansatori şi abilităţi excelente de conversaţie. Drept urmare, primii născuţi de gen masculin au devenit victimele unui sistem care altfel ar fi trebuit să-i protejeze şi să-i avantajeze, ajutându-i să dobândească un statut mai înalt faţă de ceilalţi tineri din comunitate. Cumva, sistemul care trebuia în mod normal să-i protejeze şi să-i promoveze în prim-planul comunităţilor rurale îi condamna acum la burlăcie şi la un statut inferior.
O situaţie similară este comună şi în satele moldoveneşti în care mi-am desfăşurat cercetarea de teren. Industrializarea comunistă i-a forţat pe mulţi dintre tinerii de la sat să migreze la oraş şi să se angajeze ca muncitori în fabrici. Acest nou statut le-a permis ulterior un anumit grad de independenţă faţă de familiile lor. Fenomenul a continuat şi chiar s-a intensificat în perioada postcomunistă, când mulţi tineri ţărani au început să emigreze în ţările vest-europene, în căutarea unui loc de muncă. Cei care au avut succes în străinătate au reuşit, de asemenea, să dobândească un statut social mai bun decât cel pe care l-ar fi câştigat dacă ar fi rămas acasă, în lumea satului lor. La întoarcerea în comunitatea rurală, ei s-au bucurat de un grad mai mare de apreciere din partea comunităţii locale în comparaţie cu colegii lor de generaţie, care au ales să stea acasă şi să lucreze ca ţărani, practicând agricultura de subzistenţă. Piaţa matrimonială locală a fost profund afectată
de aceste schimbări, aşa cum bine au observat şi unii dintre intervievaţii mei. De exemplu, Constantin Curecheru, sătean din satul Sticlăria, localitate apropiată de Heleşteni, a făcut la un moment dat următoarea declaraţie: ,,Când eram eu tânăr, fetele se căsătoreau în funcţie de numărul de oi şi vite pe care le avea familia lor.
Adică, dacă o fată, chiar şi una urâtă, avea multe oi şi vite, se putea căsători destul de uşor. Acum, lucrurile s-au schimbat. Fetele caută băieţi cu carduri de credit grase, în timp ce zestrea nu mai este atât de importantă" (Constantin Curecheru, 68 de ani, sat Sticlăria, 3 ianuarie 2015, interviu). Fireşte, această schimbare a pieţei matrimoniale se reflectă şi în modul în care se practică obiceiuri precum Jocul Caprei din Heleşteni. Înainte de anul 2005, flăcăii din sat ştiau sigur că vor trebui să-şi onoreze serviciul militar. În zilele COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 111
noastre, băieţii se gândesc să plece în ţări precum Italia sau Spania pentru a câştiga bani frumoşi. Migraţia forţei de muncă în Europa de Vest a înlocuit, într-un fel, serviciul militar obligatoriu. Cu toate acestea, regula nu este universală şi nu se aplică în mod egal tuturor tinerilor.
În plus, goana după bani specifică societăţii capitaliste a început să se reflecte şi în modul în care se desfăşoară astăzi Jocul Caprei. În acest sens, un fapt revelator este că mulţi dintre bătrânii cu care am reuşit să discut în timpul cercetărilor mele de teren au mărturisit că sunt dezamăgiţi de faptul că echipele Caprei nu-i mai vizitează în timpul sărbătorilor de iarnă. De exemplu, o doamnă de 65 de ani, fostă învăţătoare, care locuieşte cu mama ei, mi-a spus: ,,Capra nu a mai trecut pe la noi de câţiva ani. De fapt, îi înţeleg pe băieţii ăştia, de ce ar vrea nişte tineri să colinde două
babe! Ei preferă să viziteze gospodăriile unde sunt fete tinere bune de măritat" (Cornelia Voicu, 63 de ani, 5 aprilie 2012, sat Oboroceni, interviu). Dorind să verific această informaţie din surse alternative, l-am întrebat pe un lider al echipei Caprei de ce a evitat să viziteze gospodăriile din zona unde locuia respectiva învăţătoare. Adolescentul a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: Da, ştiu exact acea zonă a satului despre care vorbiţi. Într-adevăr, nu am mai fost acolo de ceva vreme. Dar echipa fratelui meu a trecut pe acolo acum câţiva ani şi doar o singură familie dintre toţi oamenii care locuiesc pe acel deal le-a deschis uşa. Sătenii de acolo sunt mai săraci, aşa că nu are rost să-i vizitezi; este o pierdere de timp să urcăm pe drumul dificil de acolo sus doar pentru a colinda o gospodărie sau chiar nici una, când am putea în schimb să colindăm cel puţin patru-cinci familii mai avute în partea de jos a satului şi să câştigăm bani frumoşi.
(Marius, 18 ani, 1 5 mai 2012, sat Heleşteni, note de teren) Cu alte cuvinte, profitabilitatea a devenit o componentă principală a Jocului Caprei. Acest element trebuie luat în considerare şi atunci când ne referim la faza ritualică, dispărută acum, legată de pregătirea colacului pentru comoraş. Am reuşit să aflu de la mai mulţi săteni şi motivul pentru care nu se mai oferă covrigi şi prăjituri nici echipei Caprei, nici copiilor care vin la colindat: ,,Azi, toţi cei care vin să ne colinde, inclusiv copiii mici, vor să le dăm 112 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
bani. Dacă le oferi doar prăjituri, covrigei sau fructe, le vei găsi aruncate în drum după primul colţ". În consecinţă, colacul primit de liderul echipei Caprei de la iubita sa, cândva un gest simbolic cu semnificaţii profunde şi o parte intrinsecă a ritualului, pare să
fi devenit desuet.
Ca şi în cazul prezentat de Bourdieu, piaţa matrimonială rurală
din satele moldoveneşti s-a schimbat drastic. Majoritatea tinerilor din sat merg să studieze la licee din oraşe precum Paşcani, Târgu Frumos sau Iaşi. Cei mai buni dintre aceştia ajung să urmeze o facultate şi se înscriu chiar şi la programe de master, de obicei la Iaşi, reşedinţa judeţului. În timpul studiilor, tinerii locuiesc, de obicei, în campusuri universitare şi îşi petrec cea mai mare parte a timpului în oraş, nu în sat. Pe lângă faptul că mediul urban îşi lasă amprenta asupra modului lor de gândire, cei mai mulţi ajung să-şi găsească partenerul în oraş, şi nu în satul de origine, ca înainte. În plus, mulţi dintre ei devin buni cunoscători ai secretelor calculatorului în timpul studiilor. Astfel, calculatorul şi internetul au devenit porţile de acces către o lume chiar mai largă decât cea a oraşului. Piaţa matrimonială îngustă a satului nu poate concura cu oferta nelimitată a internetului. Realitatea virtuală ce reuneşte milioane de oameni din diferite colţuri ale ţării şi lumii are avantajul de a facilita contactul rapid, lipsit de barierele culturii rurale tradiţionale, situaţie care stârneşte, evident, resentimentele generaţiilor mai vechi şi măreşte prăpastia dintre generaţii.
În circumstanţele actuale, nu ar trebui să fim surprinşi că Jocul Caprei ca formă de relaţionare în cadrul comunităţii rurale a devenit demodat. De aceea, mulţi tineri care se obişnuiesc cu viaţa mai activă a oraşului preferă să petreacă Revelionul în cluburi sau restaurante din Iaşi ori Paşcani decât în satele de obârşie. Cei care sunt încă atraşi de vechile tradiţii rurale le continuă, uneori, în felul lor. Am aflat de la mai mulţi localnici din Heleşteni că Jocul Caprei tinde să-şi piardă fervoarea şi, uneori, nu mai reflectă deloc vechiul său statut de moment memorabil în viaţa unui tânăr.
De exemplu, în iarna lui 2014, am fost surprins să văd la Heleşteni o echipă de Capră ai cărei comoraş şi membri erau adolescenţi de 1 2-13 ani care, pe lângă faptul că erau foarte tineri, erau COMUNA H ELEŞTEN I DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 113
