între 6 şi IO ani, care s-au apropiat de grupul mai mare de mascaţi, compus din tineri de peste 16-17 ani, pe care îl urmărisem de la primele ore ale dimineţii. Înainte de contopirea celor două grupuri, l-am întrebat pe Florin ce fac copiii mascaţi printre aceşti flăcăi mult mai mari decât ei. Florin mi-a explicat, spre surprinderea mea, că grupul de copii mascaţi se alătură, de obicei, grupului iniţial de tineri şi defilează împreună doar pentru câteva ore, între orele 9 şi I I:30 dimineaţa.
COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 141
Momentul respectiv a fost urmat de încă o surpriză, menită să
contrazică principiul menţionat mai sus. Unul dintre copiii mascaţi a strigat ceva către unul dintre mascaţii mai în vârstă. Acesta din urmă l-a prins imediat de mână pe copil şi l-a trântit la pământ. Destul de şocant, dar am observat simultan că, spre amuzamentul celor care urmăreau scena odată cu mine, copilul de 9-rn ani a sărit să-l lovească pe mascatul mai mare decât el. Acesta a reuşit să se eschiveze şi l-a trântit din nou pe copil la pământ.
Copilul a scos imediat o înjurătură şi era pe cale să fie trântit încă
o dată. În momentul respectiv, mai mulţi mascaţi din echipa ini
ţială l-au somat insistent pe colegul lor să-l lase în pace pe copil.
Am reuşit să înregistrez cu camera şi acea scenă şi am fost mândru să o prezint mai târziu gazdelor mele ca pe un semn de victorie şi ca un contraexemplu faţă de afirmaţia că „mascaţii atacă doar oamenii nemascaţi". În timp ce priveau scena, toţi cei din casă au zâmbit îngăduitori şi au declarat: ,,Problema cu acest tânăr este aceea că el nu poate fi pus în rând cu ceilalţi mascaţi. A avut un accident în copilărie şi nu mai judecă clar de atunci. În condiţii normale, în mod sigur n-ar fi lovit un alt mascat şi mai ales nu un copil!" Această afirmaţie m-a făcut să reflectez, iar apoi să interpretez acţiunile mascaţilor într-un mod mai puţin rigid şi inflexibil.
În mod clar, exista un tipar în acţiunile grupului de mascaţi, iar comportamentul fiecărui mascat în parte urma în mare acest model general. Un astfel de exemplu a fost „atacul" la care am asistat în prima gospodărie, revăzut ulterior în alte locuri şi cu mici variaţii. De obicei, victimele erau bărbaţi mai tineri, sub 50
de ani, în timp ce fetele şi femeile erau pipăite într-un tip de ac
ţiune mai degrabă erotică decât brutală. Dar atacurile nu durau mai mult de două-trei minute nici în aceste cazuri, iar fetele loveau serios înapoi, pălmuind, îmbrâncind şi ţinându-i cât mai departe pe mascaţi. Am văzut chiar şi femei apărându-se cu joarde flexibile de alun, lovindu-i cu indignare şi dibăcie pe mascaţii neruşinaţi.
Oricum, faptul care m-a nedumerit cel mai mult a fost acela că
nu am văzut nici un sătean atacat de mascaţi care să alerge în casă, 142 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
punându-se la adăpost de ei. Chiar şi în cazurile de bărbaţi mai ageri care au fost atacaţi şi au reuşit să scape la un moment dat, ulterior am observat că s-au întors singuri, de bunăvoie, la mascaţi, doar pentru a fi urmăriţi din nou şi a relua jocul iniţial cu mai multă vigoare. Atacul, confruntarea şi apărarea s-au dovedit a fi, de asemenea, câteva dintre principiile acestui complex joc ritualic.
Aparent, faptul de a ieşi în drum sau fie şi numai în curte era un semnal că persoana este dispusă să se alăture ritualului şi acceptă
implicit hărţuirea ulterioară. Fac toate aceste afirmaţii mai ales pentru că am văzut, şi nu de puţine ori, oameni care stăteau în casă cu uşa închisă, pândind doar pe după perdele atunci când mascaţii treceau prin faţa curţii. Acesta era un semn evident că nu doreau să participe la ritual, iar mascaţii se mulţumeau doar să le facă semne ameninţătoare sau obscene, dar, de cele mai multe ori, mergeau mai departe fără să-i bage prea mult în seamă pe aceşti săteni temători.
Cu toate acestea, am văzut şi situaţii în care victime nevinovate, care nu-şi exprimaseră nicidecum dorinţa de a se alătura ritualului, au căzut din senin în mâinile mascaţilor. Aşa a fost cazul unui bărbat de aproximativ 35 de ani care, împreună cu copiii săi - o fată de vreo opt ani şi un băieţel de vreo cinci -, mergea undeva în sat cu treburi. Prins în mijlocul grupului, a fost înconjurat de vreo cinci mascaţi care au început imediat să-i îndese lovituri de poşete, fulare şi jordiţe. Bărbatul a încercat să se apere şi, de asemenea, să-şi liniştească băieţelul care începuse să plângă.
Văzând aceasta, doi mascaţi s-au oprit, s-au apropiat şi şi-au scos măştile; când şi-a văzut vecinii şi prietenii, băieţelul a început să
zâmbească. Drept „recompensă" pentru că au fost nevoiţi să se demaşte, cei doi l-au ciupit de nas, ceea ce a provocat o nouă rundă
de plâns. Spre deosebire de băiat, fata s-a luptat curajos cu masca
ţii, împingând şi lovind cu toată forţa. Drept urmare, mascaţii nu au necăjit-o prea mult; după părerea mea, asta s-a întâmplat pentru că i-au admirat curajul şi hotărârea. După o astfel de experienţă, am ajuns la concluzia că, pentru localnicii din Heleşteni, mascaţii sunt, într-un fel, similari întâmplărilor din viaţa omului: pentru a le depăşi, trebuie să le înfrunţi cu curaj. Uneori, fuga sau COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 143
încercarea de a te eschiva nu face decât să sporească agresivitatea.
Prin urmare, chiar şi un copil mic ar trebui să înveţe acest lucru simplu, deşi lecţia de viaţă este dură.
Un alt eveniment asemănător mi-a întărit concluzia anterioară.
De obicei, ziua de 31 decembrie era o adevărată binecuvântare pentru mine ca antropolog, dar şi un tur de forţă cu zeci de evenimente ce urmau unul după altul ca într-un lung maraton. Nu numai că trebuia să mă trezesc la 4 dimineaţa şi să mă culc a doua zi în jurul orei 3-4, dar trebuia să mă şi rog de prietenii pe care mi i-am făcut în sat să-mi faciliteze contactul cu anumite grupuri ritualice sau să mă transporte cu maşina prin sat. Pe 31 decembrie 20n a fost la fel. De la ora 4 până la 6 dimineaţa m-am alăturat paradei mascaţilor din Heleşteni. La 6, Florin m-a dus cu maşina la Ruginoasa, după care s-a întors la el în sat pentru a se alătura ritualului mascaţilor, eu rămânând singur să filmez ritualul Confruntării cu bâte a mascaţilor. Întrucât evenimentul s-a încheiat în jurul orei 8 şi jumătate, singura soluţie rămasă a fost să-mi sun gazdele şi să le rog să mă ia din Dumbrăviţa, un sat din comuna Ruginoasa, situat la I I kilometri de casa lor din satul Oboroceni.
Intenţia mea era de a mă întoarce la Heleşteni pentru a urmări parada mascaţilor care se desfăşura încă pe străzi. Deoarece gazdele mele erau ocupate cu diverse treburi prin casă, au trimis-o pe fiica lor mai mare, Evelina, să mă ajute. Pe atunci, Evelina era studentă la Universitatea Cuza din Iaşi şi venise acasă să sărbătorească Anul Nou împreună cu familia.
La aproximativ o jumătate de oră de la apel, Evelina a ajuns la Ruginoasa unde eu deja mersesem pe jos până în satul Rediu, la graniţa cu comuna Heleşteni. De acolo, ne-am deplasat cu maşina până în satul Heleşteni unde mascaţii încă defilau pe străzi. Trebuie să recunosc, jenat, că nu anticipasem niciodată ce urma să se întâmple. Ajunşi la Heleşteni cu maşina primarului, aproape de locul în care mascaţii defilau, am fost imediat înconjuraţi de un grup numeros de tineri. Pe mine m-au lăsat să ies din maşină.