Acesta era un privilegiu de care nu aveau parte prea mulţi. Ca fotograf şi cameraman, aveam un statut aparte, mai ales fiindcă
toţi ştiau că vor primi poze de la mine la sfârşitul sărbătorilor de 144 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
iarnă. Asta însemna că nu eram eu victima pe care o căutau. Dar o fată tânără şi frumoasă precum Evelina, studentă în Iaşi, părea a fi o ţintă grozavă pentru grupul de mascaţi.
Câţiva mascaţi au deschis portierele şi au pregătit debarcarea fetei din interior, folosindu-se de fularele lor împletite, de forţa bărbătească şi de numărul lor mare. În acel moment, am înţeles că nu-i mai pot împiedica să obţină ceea ce-şi doreau, aşa că am decis să înregistrez măcar întreaga scenă de care mă simţeam responsabil şi vinovat. La început, mascaţii au scos-o pe Evelina din maşină, iar apoi au condus maşina la aproximativ roo de metri.
Am văzut că Evelina - care, am aflat mai târziu, nici în copilărie nu se temuse de mascaţi - a reuşit să se apere bine, împingându-i şi pălmuindu-i înverşunat, cu mişcări surprinzător de rapide.
După câteva momente de hărţuire specifică şi înghionteli, în urma cărora părul fetei a fost complet smotocit, mascaţii din jurul ei s-au demascat unul câte unul râzând. După cum am aflat mai târziu, cei mai mulţi erau foşti colegi de şcoală primară sau prieteni apropiaţi.
În aceeaşi zi, după-amiază, când Evelina le-a povestit părinţilor ei ce s-a întâmplat, aceştia au fost curioşi să vadă înregistrarea. Nu s-au bucurat prea mult să-şi vadă maşina „deturnată" şi abandonată la roo de metri. Dar nu au îngăimat nici o vorbă, mulţumindu-se să privească. În timp ce i-am văzut privindu-şi fiica „agresată"
şi maşina condusă de vlăjgani chercheliţi, am rămas cu senzaţia că arătau ca doi gospodari harnici care priveau prin fereastră cum grădina lor este distrusă de grindină. La fel ca în cazul unei calamităţi naturale, mascaţii păreau a fi o forţă a naturii eliberată, căreia nimeni nu i se putea opune şi pe care puteai doar s-o priveşti. Gospodari cu experienţă, gazdele mele au înţeles că revolta împotriva mascaţilor sau încercarea de a-i evita nu ar face decât să le întărească motivaţia revenirii în forţă.
Mergând mai departe împreună cu mascaţii în periplul lor prin satul Heleşteni, am avut ocazia să observ multe alte evenimente care au completat puzzle-ul meu iniţial despre mascaţi şi relaţiile lor cu universul satului. O altă situaţie memorabilă la care am fost martor a implicat un gospodar în vârstă de aproximativ COMUNA H ELEŞTEN I DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 145
30 de ani care repara o roată de căruţă în faţa porţii. Înainte să se dezmeticească, un grup de mascaţi l-a atacat imediat, astfel că bărbatul a început să se lupte cu ei. Deşi atacul şi lupta mi s-au părut foarte brutale, de la bun început a existat un element care mi-a contrazis impresia. În momentul în care a fost atacat, bărbatul avea în mână un ciocan pentru repararea roţii. În mod ciudat, nu a aruncat ciocanul în timpul luptei, dar, chiar şi în cele mai dure momente ale luptei, nu şi-a arătat intenţia de a folosi această
unealtă împotriva agresorilor săi. Dimpotrivă, chiar şi atunci când a fost atacat din toate părţile, a preferat să-şi folosească coatele pentru a se proteja, nu ciocanul; aşa că mi s-a părut că unealta a fost mai degrabă un inconvenient pentru el decât un avantaj.
O oră mai târziu, am observat o situaţie similară. Un bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 şi 45 de ani a fost atacat de mascaţi chiar în faţa curţii sale, pe cea mai circulată stradă din comună. Patru dintre mascaţi l-au atacat, lovindu-l cu poşetele şi cu fulare împletite. Ei bine, tocmai în mijlocul acestei încăierări am văzut venind o maşină din direcţia opusă, cu viteză destul de mare. Doar eu şi victima puteam vedea maşina, fiindcă atacatorii stăteau cu spatele spre ea. În ciuda loviturilor pe care le primea, bărbatul i-a avertizat pe mascaţi că se apropia maşina din spate. Aşa că tot grupul s-a mutat deoparte, lângă gard, iar vehiculul a trecut în trombă. Astfel mi-am întărit convingerea că aceste confruntări nu implicau ură sau ranchiună. Era vorba mai degrabă de o hârjoneală care părea dură la prima vedere, dar, de fapt, era un joc.
Dar un asemenea joc presupune uneori şi aspecte riscante. În acele zile, pericolul creşte mai ales din cauza consumului mare de alcool. Barurile din sat, locurile preferate de odihnă ale mascaţilor, sunt deja deschise la ora 7 dimineaţa. Pe lângă pauzele scurte pe care mascaţii le fac în cârciumi, multe sticle sunt cărate în timpul paradei şi circulă din mână în mână în timp ce grupul înaintează
prin sat. Periculos e mai ales atunci când mascaţii opresc maşinile pe drum. De mai multe ori, am văzut mascaţi oprind maşini ai căror şoferi erau nevoiţi să aştepte 1o-15 minute până când atacatorii se plictiseau şi le dădeau drumul. Uneori, aceste jocuri deveneau mai agresive, menite să-i ameninţe în special pe şoferii veniţi 146 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
din alte judeţe şi care nu ştiau prea bine ce se întâmplă. O femeie dintr-un oraş învecinat venise să viziteze nişte prieteni din Heleşteni şi mi-a povestit cum autoturismul i-a fost blocat pe marginea drumului de nişte „mascaţi uriaşi" care-l zdruncinau din toate părţile. ,,Am fost atât de speriată, încât am crezut c-o să fac atac de cord. Le-aş fi dat orice doar să mă lase în pace. Dar nu aveam bani la mine. Cred că le-aş fi dat şi roo de lei dacă aş fi avut", a declarat femeia (doamnă de 45 de ani, invitată a gazdei mele, satul Oboroceni, 2 ianuarie 2015, note de teren).
Într-adevăr, graniţa dintre joc şi hărţuire a devenit foarte fragilă în timpul ritualului. Şoferul unei maşini de brutărie din zonă
mi-a declarat că, pe 31 decembrie, firma la care lucra a decis să nu livreze pâine în satele în care mascaţii defilau pe drum. Asta pentru că, în urmă cu doar câţiva ani, o maşină a companiei fusese oprită pe stradă aproximativ 1 5 minute, iar între timp uşa din spate i-a fost deschisă. Şoferul a pierdut peste roo de pâini până
şi-a dat seama ce s-a întâmplat. Probabil că astfel de întâmplări au dus la crearea unei superstiţii adânc înrădăcinate în rândul localnicilor, potrivit căreia, dacă cineva ar muri cu masca pe faţă, ar merge direct în iad fără nici o judecată. Ca antropolog, am recunoscut imediat dimensiunea funcţionalistă a acestei credinţe şi, în special, legătura ei strânsă cu toate episoadele periculoase la care asistasem sau despre care auzisem.
Grupul mare de mascaţi se plimbă pe străzile comunei de la ora 5 până în jurul orei n:30. După prânz, mascaţii se despart pentru că unii, printre care cei cu vârste între 1 8 şi 2 1 de ani, se alătură
adesea Jocului Caprei. Mulţi dintre mascaţii de dimineaţă iau parte, de asemenea, la marea adunare de la ora 14, în faţa Primăriei. Ajunşi acolo, unii se alătură echipelor Caprei, iar uneori chiar şi comora