Stiglmayr J., Die Streitschrift des Prokopios von Gaza, BZ., 8, 263-301.
Tafel L. F., Supplementa historiae ecclesiasticae graecorum saec., XI, XII, Programm., Ttibingen, 1832.
Treu M., Michael Italicos, BZ., 4, 1-22.
Wallies., 1. Die griechischen Ausleger der aristotelischen Topik, Programm des Sophiengymnasiums, Berlin, 1891, p. 23-27; 2. Praefatio zu Alexander von Aphrodisias in Aristotelis Topica, În ediţia Academiei din Berlin, Commentaria in Aristotelem graeca, t. II, partea a II-a, p. 47-50 (despre Italos şi Alexandru din Afrodisia)
Uspenski Th., 1. Mişcarea filosofică şi teologică În Bizanţ În secolele al XI-lea şi al XII-lea (în rusă), recenzie de Kurtz Ed., BZ., 1, 176-178.
2. Synodicon pentru prima duminică a Postului Mare, Odessa, 1893
(în rusă); recenzie de Ed. Kurtz, BZ., 4, 143-145; a se vedea şi Vl.
Valdenberg, B., 4, 486.
C A P I T O LU L C I N C I
U LT I M E L E T R E I S E C O L E
I. CONSIDERA ŢII GENERALE
A
In 1204, cmd au avut loc cucerirea şi jefuirea Constantinopolului de către cruciaţii celei de-a IV-a cruciade, Imperiul Bizantin a fost fragmentat Într-o serie de state independente latine şi greceşti. Unul dintre acestea, Imperiul Grec de Niceea, a devenit centrul În jurul căruia s-a organizat unificarea politică ulterioară
a grecilor, avmd drept sediu oraşul Niceea din Bitinia plnă la recucerirea Constantinopolului În 1261. În ciuda recuceririi capitalei sale, Imperiul Bizantin nu şi-a mai regăsit niciunitatea şi nici grandoarea; a traversat sub Paleologi o lungă perioadă critică
şi lipsită de speranţă. Veneţienii şi genovezii îl exploatează, bulgarii, slrbii şi turcii îl asediază şi îl fragmentează, revoluţiile politice şi sociale îl clatină, disputele religioase îl agită şi îl divid.
Totuşi, această perioadă atlt de critică din punct de vedere politic, social şi economic, este una dintre cele mai ilustre pentru civilizaţia bizantină; o activitate creatoare, o renaştere literară, artistică, intelectuală se dezvoltă În interiorul acestui Imperiu care oboseşte şi moare. Bizanţul se află la sfarşitul existenţei sale Într-o
286
B A S I L E TATA K I S
mişcare de renaştere plenară. Niceea, Constantinopolul, T esalonicul, Trapezunt şi Mistra au fost centrele sale cele mai strălucitoare.
Împăratul Ioan Vatatzes (1225-1254) a Întemeiat la Niceea o şcoală de filosofie care îl are drept conducător pe Hexapterygos, iar după el pe Nichifor Blemmydes. Edictul lui Vatatzes care îi obligă pe guvernatorii şi pe arhonţii oraşelor să-i plătească În fiecare an pe profesorii de retorică, de teologie şi de matematică, arată interesul acordat Învăţământului. Pentru profesorii de drept şi de filosofie, acelaşi edict atrage atenţia că, ,,dat fiind dispreţul lor pentru tot ceea ce are legătură cu materia şi cu banii", ei vor trebui să se mulţumească cu o retribuţie din partea elevilor lor.1
Vatatzes, În plus, a înfiinţat biblioteci În oraşele Imperiului său, consacrate artelor şi ştiinţelor, iar pentru a le îmbogăţi, el l-a trimis pe Blemmydes În Tracia, În Macedonia, la Muntele Athos, În T esalia, pentru a cumpăra, sau, la nevoie, pentru a copia sau rezuma manuscrise preţioase. După recucerirea Constantinopolului, a fost înfiinţată aici o nouă Universitate, a cărei istorie a putut fi urmărită până În 1453. L. Brehier a constatat că nu găsim În textele pomenite nici „cea mai mică aluzie la un Învăţământ teologic În această Universitate" .2 Profesorii erau filosofi, savanţi, retori şi filologi.
Umanismul bizantin, acum la apogeul său, prezintă o asemănare frapantă cu umanismul italian, contemporanul său. Are credinţa În vitalitatea civilizaţiei clasice şi În cea a ştiinţelor şi caută
În acestea o completă formare a spiritului. Acum sunt mai interesaţi de ştiinţe, văzând Într-un mod mult mai independent valoarea cunoaşterii ştiinţifice. Astfel, asistăm la eforturi remarcabile pentru o constituire metodică - tot sub influenţa Antichităţii -
a acestei cunoaşteri. Academia din Trapezunt a fost un centru renumit pentru studiul astronomiei şi al altor ştiinţe matematice, sub influenţa ştiinţei perşilor. Medicina atrage interesul aproape 1 L. Brehier, in: B., III, p. 78.
2 B., III, p. 80.
U l t i m e l e t r e i s e c o l e
287
I\
al tuturor savanţilor. 1n general, Bizanţul Paleologilor a produs savanţi, astronomi, medici, naturalişti, despre care Krombacher spune „că nu au făcut mai puţine lucruri pentru dezvoltarea ştiinţelor naturii decât Roger Bacon În Occident" .1 Filologia, desigur, rămâne Încă ştiinţa predilectă a bizantinilor. Clasicii greci sunt, Într-adevăr, binele comun al tuturor savanţilor, care îi explică, îi comentează, îi traduc, se străduiesc să îi egaleze imitându-i. I s-a reproşat prea mult culturii bizantine că are mania de a comenta, de a compila, de a rezuma, de a parafraza, de a insista prea mult pe detaliile nesemnificative, de a abuza de sofistică. Dar se pare că au fost văzute doar aceste aspecte. Esenţial este că, prin mijlocirea acestei munci uniforme, lungi şi continue, Bizanţul a ştiut să se familiarizeze cu această cultură greacă şi să o asimileze, să creeze condiţiile favorabile sau pur şi simplu necesare pentru o Împlinire creatoare. Pe de altă parte, cu cât bizantinii conversează mai mult cu clasicii, cu atât conştientizează mai mult că
sunt greci. Creştin, ortodox, sufletul grec sub lumina clasicilor are din ce În ce mai mult conştiinţa că este grec. Gemistos Plethon îi scrie Împăratului Manuel II: ,,Noi, cărora Maiestatea voastră
ne este conducător şi basileu, noi suntem din neamul elenilor, aşa cum stau mărturie limba noastră şi tradiţia patriei noastre" .2
