Ioan Argyropoulos, puţin mai târziu, îl roagă neîncetat pe Constantin Dragases, ultimul Împărat, să ia titlul de rege al elenilor:
„Doar titlul singur ar fi suficient să asigure salvarea elenilor liberi şi eliberarea fraţilor lor Înrobiţi".3 Elenismul renaşte; îşi dă seama de rolul şi de măreţia sa istorică.
Tentativele Paleologilor de unire a Bisericilor au dus la apari
ţia a două partide, unul pro-unionist şi altul contra, ce se înfruntau cu vehemenţă. Cei care erau contra unirii au avut În final dreptate, iar acest lucru a rezultat nu doar din motive de ordin 1 Geschichte der byz. Litteratur, p. 429.
2 Citat de Ch. Diehl, Les grands problemes de l'histoire byzantine, p. 48.
3 Ibid.
288
BASILE TATAKIS
teologic. Teologia Însăşi nu este exceptată de un anumit naţionalism, cum vedem În disputa isihastă; cei care erau de partea lui Palama invocau tradiţia ortodoxiei şi a spiritualităţii monastice, În timp ce rivalii lor, ca Varlaam şi Kydones, Împărtăşeau ideile lui Toma d' Aquino. Acest spirit de naţionalism explică, pe de o parte, puţinul succes pe care l-au avut În Bizanţ traducerile operelor lui T orna d' Aquino şi ale altor opere din teologia latină.
Dar dacă Bizanţul se arată mai degrabă Închis faţă de gândirea şi de teologia occidentalilor, el nu conteneşte să-şi răspândească
propriul umanism. Numeroşi apuseni vin la Constantinopol pentru a studia limba greacă. Desigur că nu studiau aici numai greaca, ci şi metoda şi spiritul În care bizantinii vedeau clasicii, Într-un cuvânt umanismul bizantin. Pe de altă parte, mai mulţi savanţi bizantini, chiar înainte de căderea Constantinopolului În 1453, au predat la Universităţile din ţările Occidentului latin. Bizantinii Plethon şi Bessarion se numără printre figurile cele mai reprezentative ale Renaşterii italiene. Aceşti doi erudiţi arată suficient, În opinia noastră, spre ce se îndrepta umanismul bizantin; În plina sa înflorire, el nu ar fi prea diferit de umanismul italian.
1n ceea ce priveşte filosofia, trebuie notat că de-a lungul acestei perioade neoplatonismul lui Psellos câştigă adepţi, se propagă, se îmbogăţeşte şi atinge cu Plethon completa sa dezvoltare. Nu fără
obstacole, desigur. Aristotelismul scolasticii ortodoxe, secondat de această dată de scolastica occidentală, - cea a sfântului Toma d' Aquino, În special - obligă neoplatonismul să lupte pe terenul chestiunilor teologice. Este ceea ce dă neoplatonismului înfăţişarea unei filosofii ce caută să asigure autonomia gândirii şi să o elibereze de dogme. Teologia mistică, sub forma isihasmului, atinge şi ea deplina dezvoltare; şi ea se opune raţionalismului scolasticii, atât ortodoxe, cât şi latine, iar În acelaşi timp, aliată şi rivală a neoplatonismului, Încearcă prin elanul său mistic să realizeze o renaştere a sentimentului religios.
Trebuie să subliniem, Încheind aceste consideraţii, că o foarte mare parte a enormei literaturi din aceste trei secole nu este Încă
U l t i m e l e trei s e c o l e
289
publicată; ca atare, nu putem judeca cu siguranţă şi În toată amploarea sa mişcarea intelectuală din perioada de care vorbirp.
II. MIŞCAREA ŞTIINŢIFICĂ ŞI FILOSOFICĂ ÎN SECOLELE
AL XIII-LEA ŞI AL XIV-LEA
Nichifor Blemmydes (1 197-1272), reprezentantul cel mai strălucit al curentului intelectual din secolul al XIII-lea, s-a născut la Constantinopol şi a făcut studiile ia Niceea, unde a predat mai târziu, având numeroşi elevi, printre alţii pe Gheorghe Akropoli-A
tes şi pe Teodor Lascaris (mai târziu Împărat de Niceea). In 1235
a îmbrăţişat definitiv viaţa monahală, În 1239 a refuzat scaunul vacant de Efes, iar În 1254 scaunul patriarhal. A murit În mănăstirea sa din Emathia. Strălucitele sale studii au făcut repede din el un mare savant, abil În ştiinţe şi filosofie, dornic să le comunice tuturor. Aproape toate scrierile sale ştiinţifice şi filosofice se doresc, Într-adevăr, a fi manuale şcolare, iar unele dintre ele au fost excelente, cum ar fi logica pe scurt şi fizica sa pe scurt. Mai ales prima a devenit o lucrare fundamentală pentru Învăţământ şi manual filosofie preferat atât În Răsăritul grec, cât şi În Apusul latin. ,,Crezând", spune el cu privire la tratatul său de logică, ,,că
această ştiinţă este foarte utilă şi pentru Sfintele Scripturi şi pentru toate scopurile adevărului, public aceste comentarii pe care le-am redactat în tinereţea mea. "1 Mai mult decât un comentariu, este un rezumat al logicii aristoteliciene, În care prezintă, Într-un mod accesibil şi cu o admirabilă concizie, substanţa pură a lui Aristotel. Face aproape la fel În fizica sa pe scurt pentru Fizica lui Aristotel. Deşi nu au fost suficient studiate izvoarele pe care Blemmydes le-a utilizat, descoperim cu uşurinţă În logica sa teoriile lui Porfir şi ale lui David Armeanul, iar În fizica sa influenţa lui Olimpiodor, a lui Simpliciu şi a lui Philopon.2 Acestea ne 1 P. G., 142, 688 C.
2 Chr. Zervos, op. cit., p. 228, p. 2.
290
B ASILE TATAKIS
permit să spunem că Blemmydes a suferit influenţa mişcării de idei inaugurate de Psellos. lntr-un pasaj din Logica sa, el ne prezintă substanţa gândirii sale despre chestiunea foarte dezbătută
a universaliilor. ,,Când urcăm", spune el, ,,pe scara logică, adăugând de fiecare dată un nou gen, şi când ajungem la genul cel mai general, facem să existe În mintea sa genurile şi speciile Într-un
. mod imaterial, după exemplul multitudinii fiinţelor sensibile. În acelaşi timp, cum vedem astfel că genurile şi speciile subzistă În multitudinea fiinţelor, vedem de asemenea şi În ce mod trecem de la obiectele trecătoare la fiinţele netrecătoare" .1 Ca atare, Aristotel ar fi avut dreptate când a susţinut că genurile şi speciile locuiesc În fiinţele sen�ibile. Dar Platon nu se Înşela nici el spunând că acestea locuiesc În gândirea lui Dumnezeu. Căci genurile şi speciile există dinaintea multitudinii de fiinţe În mintea divină
Împreună cu cauzele eficiente: ,,Căci În Dumnezeu", adaugă el,
,,raţiunile substanţiale ale fiinţelor există de dinainte de creaţie, Într-un mod unitar şi, după ele, Supraesenţialul, predeterminându-le, a creat toate fiinţele" . 2 Există, Într-adevăr, un efort remarcabil pentru a realiza o sinteză a nominalismului şi a realismului care, mult mai târziu, îl va inspira pe Bessarion. Primul este bun pentru a explica mişcarea gândirii umane În drumul ei de la sensibil la incoruptibil, al doilea este valabil pentru lumea inteligibilă. Blemmydes păstrează acelaşi limbaj În privinţa materiei.
Materia, spune el, veşnică şi fără naştere sub un anumit aspect, s-a născut şi este trecătoare sub un alt aspect. Cum ea este primul subiect din care derivă multitudinea fiinţelor sensibile şi cum nu poate fi redusă la alte elemente, ea este veşnică şi fără naştere.
Dar cum ea îşi are cauza eficientă (Dumnezeu) care a creat-o din nimic, ea este născută şi trecătoare.3 Lui Aristotel, care susţine că cerul este etern şi fără naştere, i-l opune pe Platon care susţine În Timaios că timpul (imagine a veşniciei) s-a născut În acelaşi 1 P.G., 142, 761 AC.
2 Ibid., 761 A.
3 Ibid., 1037 CD; 1040 A.
