84
B A S I L E TATA K I S
este imposibil; ca atare, eternitatea lumii ar fi absurdă.1 Philopon nu poate admite aşa cum face Produs ca orice formă de energie să fie considerată o mişcare. Creaţia se face prin simpla voinţă a lui Dumnezeu, iar această voinţă se manifestă fără a fi nevoie de timp sau de dimensiune. Creaţiei, astfel concepute, îi seamănă
doar energia spirituală, şi aceasta tot intemporală. Energia spirituală nu este nici ea o mişcare.2 Clt despre fiinţa creată, ea nu îl completează deloc pe creator. Lumea nu se află cu Dumnezeu În acelaşi raport În care se află lumina cu Soarele.3 Divinul este aihaQKE<;;"; el îşi este suficient sieşi.4 Fiinţa creată este În Întregime În afara fiinţei dumnezeieşti, străină de orice relaţie substanţială cu aceasta. Dumnezeu este perfect chiar dacă nicio fiinţă
nu ar exista;5 la Dumnezeu puterea este identică actului.
Creaţia are loc În timp; timpul Însuşi are un Început.6 Nu rezultă de aici că tot ceea ce se face În timp are, prin acest fapt, fiinţă Într-o devenire perpetuă. Triunghiul îşi are Începutul într-un suflet dat, să presupunem cel al lui Platon, şi nu se schimbă
din această cauză. Cert este că un triunghi şi cele trei unghiuri ale sale vor fi mereu suma celor două unghiuri drepte. Ca atare, nu este adevărat că tot ceea ce Începe În timp se află astfel supus unei deveniri perpetue şi schimbării.7 Nici că orice se face are nevoie de materie pentru a fi făcut sau că trebuie În mod obligatoriu ca el să fie făcut de o fiinţă, 8 căci poate fi creat din nimic, ex nihilo. La fel de fals este că În natură există materie fără formă.9
1 De aeternitate mundi, p. 8, şi urm.
2 Jbid., 64, 22.
3 Ibid., p. 21.
• Explicaţia termenului este dată de propoziţia următoare (n. tr.).
4 Jbid., p. 85, 4.
5 Ibid.
6 Ibid., 117, 20.
7 De aeternitate mundi, p. 208, 9.
8 Op. cit., p. 466-467.
9 Op. cit., p. 405, 4.
S e c o l e l e a l V I - l e a ş.i a l V I I - l e a85
Mai este respinsă şi altă idee fundamentală a lui Aristotel. Sufletele, spune Philopon, nu au fiinţă şi consistenţă În măsura În care sunt principiu al mişcării. 1 Prin natura sa, soarele, fără să vrea, luminează şi încălzeşte imediat ce apare. La fel trebuie să ne gândim că acolo unde apare sufletul raţional, acesta provoacă prin I\
fiinţarea sa, fără să vrea, viaţă şi mişcare. 1n consecinţă, mişcarea nu constituie esenţa sufletului.2 Astfel, Philopon reuşeşte să evite psihofizica lui Aristotel şi rămâne fidel dualismului creştin.
După respingerea tezei lui Produs, atât de doct realizată, ne I\
aşteptăm tot la o construcţie ştiinţifică. In loc de aceasta, şi aici teologul intervine brusc, De opificio mundi ne condu�e la soluţia din Biblie. Dar, cum el vrea să ne fie ghid, pentru a înţelege bine textul din Hexameron, el face un comentariu la acesta; astfel, are ocazia de a vorbi· mult de creaţie şi de a pune, cum am spus mai sus, ştiinţa greacă pe seama lui Moise. În comentariul său, Philopon urmează analiza Sfântului Vasile şi, pe bună dreptate, el nu adaugă nimic nou punctului de vedere teologic. Există, totuşi, o diferenţă clară şi remarcabilă Între aceste două comentarii. Sfântul Vasile vorbeşte ca un bărbat inspirat; Philopon, savantul fizician, se străduieşte să realizeze o corespondenţă Între fenomenele şi cuvintele din Facere.3 Avem de-a face cu o acomodare În manieră stoică, În care Philopon vrea să explice În lumina ştiinţei ceea ce este cunoscut În Biblie În lumina Revelaţiei. Prestigiul pe care Moise îl exercită asupra lui Philopon este atât de mare, Încât ajunge să propună ca argument suprem pentru respingerea tezei păgâne, conform căreia corpurile celeste sunt Însufleţite, următorul gând: ,,Înainte de toate", spune acesta, ,,ele nu sunt Însufle
ţite, deoarece Moise nu zice nimic În acest sens" .4 În ciuda acestui fapt, atitudinea sa În problemele discutate rămâne, În general, o 1 Op. cit, p. 269, 4.
2 Op. cit., l.c.
3 De opificio mundi, p. 2, 1, 20-25.
4 Op. cit., p. 23 1, 24-25.
86
BASI LE TATAKIS
atitudine filosofică. Revenind la problema sufletului, de această
dată el se serveşte de argumente aristotelice pentru a spune că
sufletul este netrupesc, deoarece nu există nimic Între netrupesc şi trupesc şi niciun corp nu poate pătrunde în alt corp.1 Ceea ce putem deduce din Facere, adaugă el, este că doar trupul omului este făcut din ţărână, nu şi sufletul. Acesta, de o altă natură, se introduce În corpul omului din afară, după formarea trupului.2
Dumnezeu, după ce a creat omul, l-a binecuvântat; este evident astfel că intrarea sufletului în trup nu este o decădere, aşa cum vrea Platon.3 Optimismul lui va fi Încă şi mai evident În continuare. Doar sufletele fiinţelor neraţionale dispar În acelaşi timp cu trupul, deoarece nu au nicio activitate separată de corp, toată
mişcarea lor raportându-se la corp.4 Sufletul uman, din contră, odată separat de trup, îşi duce propria lui viaţă.
Aprofundând noţiunea de Dumnezeu, el dă dovadă de o spiritualitate remarcabilă. Când spunem, susţine el, despre Dumnezeu că este necircumscris şi infinit, trebuie să le dăm acestor termeni un sens special; nu trebuie văzute aici atribute de loc şi de cantitate. Pornind de la acestea, Philopon face o critică severă
a ideilor pe care Teodor de Mopsuestia, T eodoret de Cyr şi discipolii lor le expuseseră În privinţa lui Dumnezeu şi a îngerilor.
Aceşti scriitori, cum nu sunt atenţi la conţinutul termenilor utilizaţi, Înşelaţi de expresiile antropomorfice pe care le aflăm În Scripturi şi În Imne, În mod special folosite pentru toţi, luându-le la modul propriu, sfârşesc prin a-şi constitui, fără să-şi dea seama, o idee materialistă despre îngeri, uneori despre Dumnezeu Însuşi.5
