El vrea să fie independent, ,,să vadă lucrurile, şi nu ipotezele lui Platon, îi spune el lui Produs".3 Spirit de savant, dornic de sistematizare, Philopon adoptă, odată cu logica aristotelică, maniera de lucru, problematica şi foarte des şi fizica aristotelică; În acestea constă aristotelismul său. Dar pe măsură ce trecem de lumea sensibilă, un alt suflu îi animă glndirea. Pentru a Înţelege marile chestiuni despre Dumnezeu, despre suflet, despre crearea lumii, el află mai multe elemente la Platon şi la neoplatonici declt la Aristotel pentru exprimarea filosofică a adevărurilor revelate.
I Op. cit., p. 293, 17-18.
2 De aeternitate mundi, p. 25.
3 Op. cit., p. 26, 20; p. 127, 4.
90
B A S I L E TATA K I S
A spus de mai multe ori despre Platon că l-a imitat pe Moise, dar nu a spus acelaşi lucru şi de Aristotel. Ca atare, credem că aristotelismul lui Philopon se raportează mai degrabă la formă, la ordonarea gândirii şi la adevărurile ştiinţifice, şi nu la metafizică; este ceea ce, de altminteri, a fost aproape mereu aristotelismul pentru cea mai mare parte dintre gânditorii creştini. Acest eveniment atât de important pentru gândirea creştină capătă pentru prima dată
o formă atât de clară prin Philopon. Deci Philopon poate fi considerat, cu rezervele de mai sus, fondatorul aristotelismului creştin.
Oricât de fervent a fost ca creştin, Philopon nu a evitat erezia.
A
A
Intr-un tratat pierdut despre Inviere, el nega identitatea trupului Înviat cu vechiul trup. Pe de altă parte, confundând noţiunile de fiinţă şi de persoană (ipostas) şi aplicându-i Sfintei Treimi doctrina lui Aristotel despre „substanţe", el a ajuns la un triteism, deoarece Învăţa că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au o natură comună, dar că
fiecare dintre cele trei ipostasuri formează o persoană diferită. În alţi termeni, raportul celor trei persoane cu natura divină este analog celui al indivizilor faţă de specie. Acest mod de a gândi l-a mai condus şi la monofizitism În privinţa persoanei lui Iisus. Leon
ţiu de Bizanţ, contemporanul lui, nu scapă ocazia de a denunţa ereziile lui Philopon; Ioan Damaschinul, mai târziu, îl aşază printre iacobiţi.1 Aristotelismul lui Philopon este, mai mult dedt altundeva, frapant în ereziile sale. Eroarea sa vine din faptul că el aplică neschimbată gândirea.aristotelică la dogma Sfintei Treimi şi la hristologie.2 Vom vedea În continuare soluţia profundă pe care Leonţiu de Bizanţ o oferă aceloraşi probleme, armătura sa dialectică În mod clar creştină, iar atunci vom constata mai bine cât de mult rămâne Philopon, În realitate, un savant grec. Adevărurile revelate cer o altă dialectică. Raţiunea greacă, aşa cum este ea, aplicată la noua credinţă, o trădează. Ea trebuie să se lărgească, să ia În seamă nevoia de a explica acele chestiuni care par, 1 P. G., t. 94, col. 744-754.
2 Cf. Roscelin de Compiegne, E. Brehier Histoire de la philosophie, t. 1, p. 565-566.
S e c o l e l e al V I - l e a ş i al V I I - i e a
91
la prima vedere, paralogice, pentru a putea accepta aportul filosofie, noua perspectivă În privinţa omului, a lumii şi a lui Dumnezeu pe care o oferă creştinismul. Este ceea ce au Încercat Părinţii Bisericii. Chestiunea pe care o abordăm aici este una dintre cele mai importante: ea prezintă drama raţiunii greceşti În efortul ei de a coordona, de a formula şi a Înţelege bine religia creştină. Acest efort, cum vedem, nu a fost mereu o situaţie fericită. Raţiunea greacă, o raţiune adaptată la finit, trebuia să se transforme Într-o raţiune a infinitului, a discontinuului, elemente fundamentale ale concepţiei creştine. De aceea, În mai multe puncte, raţiunea greacă
a oferit o anumită cristalizare a unor probleme care preocupau gmdirea creştină, În funcţie de cum renunţa sau cunoştea în mod nepotrivit noul element.
Domeniul de activitate ştiinţifică a lui Philopon, deşi foarte întins, nu este lipsit de originalitate. Pe lmgă comentariile la Aristotel, el a scris şi un comentariu la Aritmetica lui Nicomah din Gherasa şi un tratat original despre astrolab. Definiţia sa dată
monadei merită să fie prezentată: unitatea, spune acesta, este una şi dă naştere numerelor prin propria sa revoluţie.1 El analizează
Într-un mod foarte interesant principiile fundamentale ale fizicii.
Admite că fizica este capabilă să formuleze În privinţa mişcărilor cereşti principii Întru totul sigure. Dar aceste principii, cum sunt foarte generale, nu pot furniza explicarea precisă a fenomenelor pe care le observăm. Pentru a ajunge la asemenea idei, astronomul a recurs la combinaţii ipotetice. Aceste ipoteze - nu trebuie să
uităm niciodată - nu trebuie privite vreodată ca imagini ale realităţii. 2 La dndul lui, Philopon formulează o ipoteză explicativă a mişcării, cea a impetusului care, câteva secole mai târziu, a fost adoptată de Olivi, iar după el a servit drept fundament pentru dinamica lui Buridan. Această ipoteză face din Philopon un precursor al mecanicii moderne. Philopon nu este mai puţin original În privinţa altor chestiuni. Astfel, el emite ideea că Dumnezeu a 1 De opificio mundi, p. 108, 15-16.
2 Cf. P. Duhem, Le systeme du monde, II, p. 108-1 16.
92
BASILE TATAKIS
creat mai Întâi lumina şi apoi luminătorii, deoarece el poate separa cele două calităţi ale luminii, elementul lumină de elementul arzător .. De altminteri, mai remarcă acesta, găsim În natură fiinţe care au primul element fără cel de-al doilea.1 Mai admite şi apariţia spontană (automată) care dovedeşte, În opinia sa, că Dumnezeu inserează din primul moment În elemente raţiunile seminale a tot A
ceea ce va apărea mai târziu. In plus, acest om neobosit a redactat un scurt tratat din operele lui Dionisie din Tracia, ale lui Apoloniu Dyscolos şi ale lui Herodian, pe care o îmbogăţeşte cu comentarii şi care a servit sub această formă drept manual În şcolile bizantine şi umaniştilor din Occident până În secolul al XVIII-lea.
Această activitate debordantă i-a permis o siguranţă de sine care l-a dus la erori. Oceanul din sud, spune el, În mod sigur nu poate comunica cu Marea Roşie; călătoria În Africa nu este posibilă, căci este imposibil de traversat zona fierbinte.2
