Îngerii sunt substanţe netrupeşti, În afara oricărei dimensiuni; ca atare, ei nu pot fi circumscrişi, dar nici nu sunt necircumscrişi de ceva - acesta este un atribut doar al lui Dumnezeu - ; ei nu au I Op. cit., p. 25, 1-6,
2 Op. cit., p. 276.
3 Op. cit., p. 284, 8-11.
4 Op. cit., l.c., p. 227.
5 Op. cit., p. 43-49.
S e cole l e al V I - l e a ş i a l V I I - l ea
87
vreun loc nici În afara, nici Înăuntrul universului. Gfodul că doar inteligenţa vede, doar ea aude, îşi capătă sensul deplin doar În privinţa îngerilor.1 Doar prin inteligenţa pură omul poate şi el să perceapă cele ce sunt inteligibile asemenea lui Dumnezeu; concepţii care aşază această operă Într-o atmosferă de purificare şi de spiritualizare.
Reflecţiile morale ale lui Philipon nu sunt mai puţin interesante. Maniheii făceau din Întuneric o substanţă rivală şi opusă
lui Dumnezeu. Philipon, urmându-l pe Aristotel, susţine că Întunericul nu este decât lipsa contrariului său, adică a luminii.2 El nu este nici substanţă, nici calitate, ci doar o lipsă. O condamnare la fel de dură le este rezervată astrologilor. Astrologia, zice Philopon, aboleşte legile, dreptatea, mustrările şi reproşurile, laudele, sancţiunile şi pedepsele; Într-un cuvânt, tot ceea ce decurge din credinţa În liberul arbitru.3 Creştinismul le cere credincioşilor să
respingă astrologia, care îndepărtează de Dumnezeu; respingerea astrologiei este cea mai mare dovadă de evlavie şi de credinţă creştină. 4 Orice superstiţie, orice act de magie şi de divinaţie, acceptate cu atâta grijă de stoicism şi de neoplatonism, sunt străine de creştinism. Această trăsătură nu a fost suficient observată şi evaluată; şi ea arată profunda spiritualitate a creştinismului şi locul prestigios care îi este rezervat persoanei umane. Atunci când omul devine conştient de valoarea spiritualităţii sale devine capabilsă
se ridice până la Dumnezeu doar prin spiritul şi prin sufletul său pur. Dialectica lui Philopon nu duce spiritul, aşa cum face Aristotel, de la efect la cauză. Acest demers este acceptabil, spune el, doar În interiorul anumitor dogme, nu pentru a le explica,· ci pentru a le accepta aşa cum sunt ele, fiind date prin Revelaţie. Imediat ce spiritul omului adoptă În mod conştient dogmele date de Revelaţie, el intră Într-o anumită comuniune cu suprasensibilul. Nu 1 Op. cit., p. 56, 6.
2 Op. cit., 69, 4-5.
3 Op. cit., p. 121, 8-19; p. 200-202.
4 Op. cit., p. 204, 3-7.
88
8 A S I L E TATA K I S
există drum care duce de la efect la cauză, de la fenomen la fiinţă; nu îi este dat omului să perceapă cauzele. Despre acestea nu ştim decât puţine lucruri; credem doar că totul a fost bine creat şi rânduit de Dumnezeu.1 Philopon admite că fiecare fiinţă umană, imediat după săvârşirea gestului divin, a existat În toată perfec
ţiunea sa.2 O singură evoluţie îi este rezervată omului, creat după
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Este evident că omul, abia creat, a primit "chipul". În ceea ce priveşte asemănarea, el nu a primit-o ded.t virtual, În potenţă, dat fiind că fiinţa sa raţională
este capabilă să o atingă În act prin cunoaşterea adevărului şi prin puritatea vieţii.3 Ca atare, dacă nu există o evoluţie fizică a speciilor, există o evoluţie morală şi spirituală al cărei fundament este liberul arbitru. Interpretarea dată naturii este platonizantă. Trebuie să subliniem totuşi că scopul suprem al omului este atins prin colaborarea dintre teorie şi practică, ambele motivate de voinţă.
Astfel, avem de la Philopon o concepţie corectă a activităţii şi revoluţiei umane. Evoluţia este comună ambelor sexe, căci ambele constituie o singură fiinţă şi primesc aceeaşi definiţie: »Animal raţional muritor".4 Platon, remarcă Philopon, preluând de la Moise formularea "după chipul", o extinde la toate fiinţele,5 ceea ce este o gravă eroare. Aici Philopon vorbeşte ca un neoplatonic şi tot ca un neoplatonic susţine că sursa răului nu este alta decât dorita utilizare nepotrivită a firii noastre; ca atare, răul nu este o realitate pozitivă, o fiinţă. Nu ar rezulta, desigur, că liberul arbitru ar fi ceva rău.6 Aceste teze vor fi reluate În detaliu de Leonţiu de Bizanţ, Maxim şi Ioan Damaschinul.
I Op. cit., p. 116.
2 Op. cit., p. 224, 8-11.
3 Op. cit., p. 241, 22; p. 242, 2. Se realiza deja o interpretare asemănătoare În epoca lui Clement din Alexandria (Stromate, 1, II, C. XXII (P. G., 8, 1080c.).
4 Op. cit., p. 270, 9-15. Sfântul Vasile vorbise deja în acelaşi mod despre cele două sexe. (P. G., 29, 216, B, 3, I, 420 D, 32, 677 B).
5 Op. cit., p. 273, 1-3; cf. Platon, Timaios, 29 E.
6 Op. cit., 301, 11-14.
S e c o l e l e a l V I - l e a ş i a l V i i - l e a 89
Soluţia pe care Philopon o oferă relaţiei dintre bine şi frumos este şi ea foarte caracteristică. Tot ceea ce este frumos, spune acesta, este bun, dar nu tot ceea ce este bun este frumos.1 Primatul estetic nu mai are valoare pentru morala creştină.
Recunoaştem, În general, În Philopon un aristotelician. S-a spus chiar că Philopon a contribuit prin renumele său la dominaţia exclusivă a aristotelismului În glndirea din Orient. Critica pe care i-o aduce lui Produs şi ideile pe care le expune În tratatul De opificio mundi ni-l prezintă ca pe un bun prieten şi cunoscător al lui Platon. De mai multe ori el dovedeşte că Produs nu a Înţeles bine sau că a deformat intenţionat ideile lui Platon sau pe ale lui Aristotel. Ceea ce dovedeşte mai mult că Philopon Înţelesese fondul glndirii lui Platon şi al lui Aristotel este faptul că, spre deosebire de Simplicius şi de alţi neoplatonici, el insista mult asupra diferenţei ce există Între aceşti doi filosofi. Dacă Philopon admite deseori teze aristotelice, el respinge altele la fel de des. De aceea, tot deseori îl critică şi pe Platon. El nu vede În ideile platonice declt glndurile creatoare ale lui Dumnezeu,2 arhetipurile obiectelor sensibile, care sunt idolii lor temporali. Aşa cum observăm, Philopon îi critică şi pe Aristotel, şi pe Platon, iar, pe de altă parte, face referire la ei clnd consideră că aceştia au dreptate.
