4 Ibid., 969 A-B.
76
B ASILE TATAKIS
nemuritoare.1 Loc şi trupuri care, desigur, nu vor fi ca locul şi corpurile sensibile. Întreaga creaţie este concepută În serviciul moralei; ea lucrează pentru ca omul să devină perfect şi fericit.
Lumea sensibilă, concepută astfel, constituie o realitate În care pot exista schimbări radicale, iniţiative absolute; cu alte cuvinte, o lume care poate avea o istorie şi care urmează calea progresului.
Doctrina Înălţării sensibilului la nemurire, ca şi cea a creării lumii ne arată clar opoziţia dintre creştinism şi neoplatonism, mai ales cel al lui Produs, care susţinea teza veşniciei lumii. Dar dacă lumea este creată În timp, atunci Dumnezeul vostru - le reproşează neoplatonicii creştinilor - nu este creator dedt din îndmplare, pentru că el Începe să creeze de la un anumit moment. Iar creştinii răspund că Dumnezeu fiind Însăşi acţiunea, el nu este niciodată inactiv; el a fost creator din veşnicie; aceasta deoarece are În jurul lui, din eternitate, universul fiinţelor inteligibile, create de el. În locul unei lumi eterne, al unui suflet preexistent şi etern, gândirea creştină pune o lume şi un suflet care au Început În timp graţie atotputerniciei divine, dar cu scopul de a ajunge la nemurire; În locul eternităţii, nemurirea." Să mergem la acest Dumnezeu, îi zice Euxitheos lui Theophrast la sfârşitul dialogului, deoarece Platon Însuşi a zis că
Învăţătura lui trebuie urmată, până când va apărea cineva mai Învăţat ca el. Dar nu este nimeni mai Învăţat ca Dumnezeu". 2
Nemesius, episcop de Emesa, În tratatul său Despre natura omului, accepta veşnicia lumii şi preexistenţa sufletului.3Enea din Gaza, urmându-i îndeaproape pe Părinţii Capadocieni, ne oferă prin dialogul său măsura progresului efectuat În constituirea unei metafizici conforme cu legea creştină. Dacă această metafizică se construieşte cu ajutorul metodelor şi erudiţiei filosofice tradiţionale, nu este un motiv pentru a-i refuza originalitatea. Trebuie remarcat faptul că atât principiile; cât şi scopul acestei metafizici dezvăluie 1 Jbid., 957 B.
2 P.G., 85. 1001 C.
3 A se vedea J aeger V. Nemesios von Emesa (Quellenforschungen zum Neuplatonismus und seinen Anfongen bei Poseidonios), Berlin, 1914.
S e col e l e al V I - l ea ş i al V I I - i ea
77
o esenţă diferită a'lui Dumnezeu de cea a omului. De aici putem trage concluzia că filosofia lui Enea de Gaza, ca de altminteri toată filosofia creştină, este o filosofie elenică În privinţa formei şi metodelor, moştenitoare a gândirii greceşti, dar creştină prin excelenţă În privinţa aspiraţiilor şi principiilor sale.
Zah ria, episcop de Mytilene (mort înainte de 553 d. Hr.)
ff
Zaharia, episcop de Mytilene, numit Scolasticul, contemporan şi prieten al lui Enea, tot din Gaza şi el, a fost preocupat şi de crearea lumii În dialogul său: Ammonius, sau despre crearea lumii. În afara atitudinii comune a lui Enea şi a lui Zaharia, constatăm în mai multe puncte probleme şi argumente identice şi ar fi interesant de ştiut care dintre cele două dialoguri a apărut mai Întâi. În mod firesc este posibil ca ambele să se sprijine pe locurile comune ale atitudinii creştine din epoca lor. Dialogul lui Zaharia este compus cu scopul de a respinge doctrina asupra eternităţii lumii profesată În Alexandria de neoplatonicul Amonnius 'EQµdou, elev al lui Produs, şi de' medicul sofist Gesius. De la Început, opoziţia dintre păgânism şi creştinism se prezintă Într-un mod mai tranşant şi mai dur. Ammonius este, după opinia lui Zaharia, un aşa-zis filosof; cât despre Produs, el este considerat fără menajamente acpti\6aocprn; şi ăaocpoc;·•. Doctrinele se Împart În doctrine elenice şi În doctrine creştine, iar de la un anumit moment, principalul personaj al dialogului, care este autorul Însuşi, se denumeşte creştin.
Teza lui Ammonius, care este cea a lui Produs şi conform
căreia termenul "creaţie" nu semnifică decât o anumită legătură
de cauzalitate, - lumea este născută numai În măsura În care este efectul unei cauze; coeternă creatorului, ea este ridicată la aceeaşi demnitate cu el, 1 - îl obligă pe Zaharia să dezvolte conceptul de Dumnezeu În toată puritatea sa creştină.2 Dumnezeu, spune
• Ne-filosof şi ndnţelept (n. tr.).
1 P. G.,85, 1021 B.
2 Ibid., 1048 şi urm.
78
B A S I L E TATA K I S
acesta, este inteligibil şi netrupesc, incoruptibil şi nemuritor, mereu În aceeaşi stare, necircumscris, dincolo de orice descriere, legătură şi relaţie. Dintotdeauna el a fost creator, având În el raţiunile creatoare. Aşa cum medicul este medic, chiar când nu îngrijeşte bolnavii, aşa şi Dumnezeu este creator, chiar când nu creează efectiv.1 De altminteri, el continuă să fie astfel prin Providenţa sa şi prin faptul că este cel care cuprinde universul. Pe de altă parte, adaugă acesta, Dumnezeul creştinilor este creatorul prin excelenţă, deoarece el a luat din nimic fiinţa însăşi şi i-a dat materiei forma potrivită. ,,Căci noi susţinem", spune el, ,,că Dumnezeu este creatorul fiinţelor Însele, şi nu, ca voi, că El este doar creatorul formelor, cel care a dat formă şi spaţiu materiei informe şi fără specie" .2 Deşi Dumnezeu are În El dintotdeauna voinţa de a crea ceea ce El creează acum, El creează doar când este spre binele creaturilor, nu pentru El, nici pentru a se servi de creaturi, cum zice Platon, nici pentru a fi Dumnezeu, ci doar pentru că El este bun, şi pentru că El este Dumnezeu.3 Cât despre lumea sensibilă, este o blasfemie să spunem că ea este eternă ca Dumnezeu.
Când Gesius spunea că este adevărat că tot ceea ce se naşte se naşte În timp, se trăgea concluzia că timpul a fost născut În timp; ceea ce este absurd. Deci timpul este fără naştere ca şi lumea Însăşi. 4 Zaharia răspunde că nu este adevărat că tot ce se naşte se naşte În timp. De altminteri, nu este deloc necesar ca timpul Însuşi să se nască În timp; altminteri, am căuta un timp fără timp pentru ca timpul să existe. Timpul se naşte În veşnicie, el este copilul veşniciei, al lui Dumnezeu cel veşnic, ca lumea care este imaginea sa sensibilă. Mijlocirea platonică sub care el vede lumea sensibilă
şi problemele sale îi permite lui Zaharia să pătrundă În veşnicia lui Dumnezeu. Pentru a susţine eternitatea lumii, păgânii se foloseau de un alt argument, cel al sferei. Lumea, spuneau ei, este 1 Ibid., 1068 A.
2 P.G., 85, 1076 B şi urm.
