204 Art. IO
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
contestaţie împotriva actelor de executare [art. 712 alin. (1) teza I C. proc. civ.]l11;contestaţie împotriva încheierilor executorului judecătoresc [art. 712 alin. (1) teza IC. proc. civ.]l21;
contestaţie împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua o executaresilită sau de a îndeplini un act de executare silită [art. 712 alin. (1) teza a li-a C. proc. civ.];contestaţie vizând lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu
[art. 712 alin. (2) C. proc. civ.]131;
alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că după întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. Înraport de această prevedere legală, rezultă că prescripţia dreptului de a obţine executarea silită sepoate împlini şi în cursul executării silite, caz în care, pe calea contestaţiei la executare silită, se vapretinde anularea actelor de executare efectuate după momentul împlinirii termenului de prescripţie,iar nu anularea executării silite înseşi.
t11 Această contestaţie la executare vizează invocarea unor motive de nelegalitate în legătură
cu anumite acte de executare, a căror nulitate se solicită fie pentru motivul nerespectării condiţiilorproprii acestora, fie ca urmare a dependenţei acestor acte de un alt act de executare declarat nul.
Ca regulă, nulitatea actelor de executare silită, ca specie a actelor de procedură, estecondiţionată de existenţa unei vătămări (art. 175 C. proc. civ.), existând însă şi nulităţi necondiţionatede aceasta (art. 176 C. proc. civ.), care intervin în cazul nerespectării unor condiţii extrinseci actelorde procedură, de exemplu, competenţa organului de executare [art. 652 alin. (5) C. proc. civ.].
Raportat la a rt. 720 alin. (1) C. proc. civ., care permite soluţia îndreptării actului de executarecontestat, apreciem că aceasta poate fi urmată în ipoteza în care nu este necesară refacerea actuluipentru a se continua executarea silită.
Există diferenţiere de obiect şi de motive de nelegalitate între contestaţia împotriva executăriisilite înseşi (în acest caz, executarea silită nu trebuia să fie începută) şi contestaţia împotriva tuturoractelor de executare [în acest caz, executarea silită se impunea a fi începută (creditorul se prevala,potrivit legii, de un titlu executoriu, acesta conţinea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi o obligaţiecorelativă susceptibilă de executare silită şi nu existau alte impedimente la executare), însă au fostsăvârşite, încă de la începutul său, anumite neregularităţi în efectuarea actelor de executare].
Subliniem faptul că actele de executare a căror nulitate sau îndreptare se solicită prinintermediul contestaţiei la executare trebuie să fie indicate în mod expres; o pretenţie de genul
„anularea/îndreptarea tuturor actelor de executare" nu respectă condiţia caracterului determinatal obiectului contestaţiei la executare.
121 Contestaţia menţionată are ca obiect anularea încheierilor executorului judecătoresc, caurmare a nerespectării unor condiţii de formă ale acestora sau a unor aspecte de fond la care sereferă încheierile respective.
Dacă încheierea nu a fost atacată prin contestaţie în termenul prevăzut de lege, aspectelece fac obiectul specific al acesteia nu mai pot fi atacate prin contestaţia la executare formulată
împotriva actelor de executare ulterioare.
131 O problemă ridicată în practica judiciară este aceea dacă, odată începută executarea silită,partea are la îndemână numai calea reglementată de art. 712 alin. (2) C. proc. civ. sau şi pe aceeaprevăzută de art. 443 din acelaşi cod.
În opinia noastră, ulterior începerii executării silite, partea poate opta pentru oricare dintrecele două proceduri, cu respectarea condiţiilor proprii fiecăreia. Astfel, nu există o limitare temporală
a incidenţei procedurii reglementate de art. 443 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că la aceasta se poaterecurge oricând, deci şi ulterior începerii executării silite. Legiuitorul stabileşte doar că, odată aleasă
calea prevăzută de art. 443 C. proc. civ., nu se mai poate recurge la cea reglementată de art. 712
alin. (2) C. proc. civ. Afirmaţia este, de altfel, valabilă şi în sens invers, din moment ce o hotărârepronunţată în oricare dintre cele două proceduri are autoritate de lucru judecat în raport cu cealaltă.
