O.U.G. NR. 80/2013
Art. 55
669
Prin urmare, în măsura în care cererea principală este introdusă pe rolul instanţeijudecătoreşti sub reglementarea Legii nr. 146/1997, atât aceasta, cât şi toate cererileadiţionale şi incidentale, precum şi căile de atac ce vor fi formulate în cursul procesuluirespectiv se vor supune taxei judiciare de timbru stabilite de Legea nr. 146/1997, chiardacă înregistrarea acestora din urmă în dosar are loc după intrarea în vigoare a O.U.G.
nr. 80/2013. Această concluzie este valabilă şi în privinţa incidentelor procedurale iviteîn cursul judecăţii procesului respectiv.
De exemplu, dacă procesul a început în anul 2012, moment în care era în vigoareLegea nr. 146/1997, iar cererea reconvenţională sau cererea de intervenţie voluntară
principală a fost înregistrată la instanţă în anul 2014, moment în care intrase deja învigoare O.U.G. nr. 80/2013, timbrarea cererii incidentale se va face după dispoziţiile Legiinr. 146/1997.
De asemenea, şi cererea de recuzare a unui judecător, formulată în anul 2015
în procesul din exemplul anterior, se timbrează cu o taxă judiciară în cuantum de 4 lei,potrivit art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997, iar nu cu o taxă judiciară în cuantum de 100
de lei, potrivit art. 9 lit. a) din ordonanţă.
Prin termenul de „acţiune", art. 55 din ordonanţă a vizat toate mijloacele procesualedin alcătuirea acţiunii civile supuse timbrării în desfăşurarea unui proces, aspect carerezultă şi din parag. 103 al deciziei instanţei supreme menţionate anterior (cereri principale,cereri adiţionale, cereri incidentale, căi de atac, incidente procedurale formulate în cursulunui proces).
Prin termenul de „cerere", art. 55 din ordonanţă a privit cererile în legătură cu unproces, spre exemplu, cererile prevăzute de art. 9 lit. h)-I) din ordonanţă (cereri pentrurefacerea înscrisurilor şi a hotărârilor dispărute, cereri pentru eliberarea de copii simple depe înscrisurile aflate la dosar, atunci când sunt efectuate de către instanţă, cereri pentrulegalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, cereri pentru eliberarea oricăroralte certificate prin care se atestă fapte sau situaţii rezultate din evidenţele instanţelorde judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora, cereri pentru eliberareade către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiuneacă sunt definitive).
articol ce face referire la motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în funcţie de reglementarea Legii nr. 146/1997, ceea ce conduce la concluzia inacceptabilă ca cererea şi recursul declaratîmpotriva soluţiei pronunţate asupra acesteia să fie timbrate potrivit unor acte normative diferite.
De asemenea, în corpul O.U.G. nr. 80/2013 nu este prevăzută sancţiunea aplicabilă cereriipentru neîndeplinirea în termen a obligaţiei de timbrare în cuantumul legal, aceasta regăsindu-seîn cadrul art. 197 C. proc. civ.
Astfel, dacă cererea principală este introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti anterior intrăriiîn vigoare a noului Cod de procedură civilă şi a O.U.G. nr. 80/2013, iar cererea incidentală netimbrată
este formulată ulterior acestor momente, anularea sa nu s-ar putea dispune în temeiul art. 197
C. proc. civ., întrucât acesta nu este incident în cauză (dată fiind începerea procesului sub imperiulCodului de procedură civilă din 1865), şi, de asemenea, nici în temeiul O.U.G. nr. 80/2013, dinmoment ce o atare sancţiune nu este prevăzută în cadrul său, fiind exclus a se împrumuta doarsancţiunea anulării din Legea nr. 146/1997, cuantumul taxei de timbru rămânând a fi stabilit deO.U.G. nr. 80/2013.